Sher Graison
Acum doi ani, într-o noapte de mai, el a devenit coșmarul meu cel mai urât. Nu îi știam numele, nu îl cunoșteam, însă, chiar și așa, mi-am putut da seama că în pieptul său nu bate o inimă caldă și plină de bunătate, ci una îmbibată în u...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
SHER
în prezent
— Klara, ți-am mai spus! Nu pot veni cu tine și Joshua în drumeție. Încă nu am găsit pe cineva care să aibă grijă de mama cât timp sunt plecată.
— Dar, Sher... Am planificat drumeția acum mult timp, până la ultimul detaliu. Nu poți da cu piciorul în ultimul moment.
Prietena mea pare destul de nemulțumită de decizia mea, însă nu o pot lăsa pe mama singură. E într-un scaun cu rotile, paralizată. Nici măcar nu-și poate lua un pahar cu apă.
— Îmi pare rău, Klara, dar nu vin.
O aud răsuflând greu în difuzor, ca de fiecare dată când nu îi convine ceva.
Îmi dau ochii peste cap, enervată de comportamentul său copilăresc. Se poartă de parcă nu îmi știe situația de acasă, de parcă nu știe cât am pătimit eu și mama după moartea tatei și după acea noapte terifiantă de acum doi ani. Chiar zilele trecute i-am spus că cea care avea grijă de mama a demisionat și că nu am găsit un înlocuitor, însă tot insistă să merg cu ea și iubitul ei în drumeție.
— Ești cea mai rea prietenă din lume! Ba nu! Din întreg Universul!
— Pune-te în locul meu, oftez eu, iar apoi mai stăm de vorbă.
— De ce nu o rogi pe doamna Kristen să stea cu maică-ta câteva zile? mă întreabă.
— Kristen e plecată în vizită la copiii săi, în Europa. În plus, nu-i așa ușor pe cât ai crede să ai grijă de Olivia.
O aud plescăind din buze, și pot jura că ochii îi sunt înflăcărați de supărare. O cunosc mai bine decât oricine. Suntem prietene încă din primul an de liceu.
— Da, cum să nu...
— De ce nu vii să ai grijă de ea câteva zile, de probă? o întreb, sătulă să o aud mârâind și chițăind enervată.
Tace câteva secunde lungi.
— Da, așa ziceam și eu.
Ușa biroului domnului Cortes se deschide, și rămân blocată cu telefonul în mână preț de câteva secunde. Darío iese din biroul său, îmbrăcat într-un costum negru, așezat perfect peste mușchii săi proeminenți, iar privirea sa cenușie și rece cade de îndată pe mine. Se încruntă imediat, iar ochii îi scânteiază. Un nod mi se formează în stomac.
— Știi că aș veni, dar sunt foarte ocupa...
— Trebuie să închid, îi tai vorbele și apăs butonul roșu de pe ecran.
Se apropie sigur pe el de mine, iar sângele parcă îmi îngheață în vene. Și nu din cauza privirii sale urâte. Darío Cortes este un bărbat al dracului de frumos și de atractiv, iar de fiecare dată când este prea aproape de mine, inima mi-o ia la goană în piept. Îmi tot repet că este șeful meu, că este greșit modul în care gândesc despre el, dar atracția delicioasă pe care o simt îmi macină fiecare celulă din corp.
