- Ascultă-mă puțin, Airin. Nu e nicio tragedie că vei sta cu bunica. Ea te iubește foarte mult și îi e dor de tine.
- Dar mamă! Nu vreau să stau cu buni pe perioada vacanței de vară.
- De ce?
- Nu am niciun prieten acolo. Îmi place să o vizitez, dar nu să stau atâta timp lângă chinezi!
- Cine știe. Poate îți vei face vreun prieten orezar.
Mă așez îmbufnată pe pat, cu mâinile încrucișate la piept și buza inferioară scoasă în evidență. Cel mai bun mod de a o convinge să mă lase acasă singură, cât timp ea și tata pleacă într-o delegație.
- Nu. De data asta nu îți merge. Auzi la ea. Fată de șaptesprezece ani se comportă ca unul de grădiniță. Să îți faci bagajele.
Zicând acestea iese din camera mea, lăsându-mă cu ochii în soare.
Am făcut întocmai cum mi-a spus. Am așezat în geamantan toate hainele de care aveam nevoie pe perioada șederii mele la buni. După ce termin, îmbrac rochița albă cu mâneci scurte primită în dar de la bunicul. Oftez nemulțumită și mă așez pe scăunelul din fața măsuței cu oglindă. Eram puțin roșie în obraji din cauza discuției cu mama. Părul șaten și buclat îmi stătea în toate părțile.
Cu ajutorul unui pieptăne mi-am strâns părul într-o coadă de cal.
O ultima privire în oglindă și m-am ridicat grăbită.
- Poți să o faci.
Expir serioasă și îmi iau lucrurile.
- Sunt gata! Strig din hol.
- Te duce tatăl tău.
Încalț pantofiorii albii și îl aștept.
- Gata, piticule?
- Pregătită.
- Dacă întâlnești vreun orezar, să faci poză cu el. Mă tachină tata.
- Of, Doamne. Doar du-mă te rog la aeroport și taci.
- Gata. Haide. Muci în ceai!
- Nu sunt chinezi! Sunt coreeni! Mă faci să nu mai merg.
- Bine, bine. Ce-ai fă-n sân?
Îl privesc cum pufnește-n râs.
- Se pare că sunt singurul om matur.
Tot drumul am suportat glumele nesărate. La unele recunosc că am râs, dar altele... Nu aveau sens.
Odată ajunsă la aeroport, îl sărut de rămas bun și fug spre avion. Din cauza aglomerației, am ajuns cu greu.
M-am așezat la geam, cu căștile în urechi, având playlist-ul pe aleatoriu.
Am dormit aproximativ două ore. Timp în care am visat numai prostii.
Un fluture gigantic de gumă, acoperit cu cocos, alerga un pinguin de caramel cu lapte. Înseamnă că am nevoie de ceva dulce? Sau îmi e rău?
Gândurile îmi sunt întrerupte de un copil asiatic care țipa.
Strâmb din nas și îmi reiau poziția, dar țignalul țâncului acoperea muzica.
Căpitanul anunță o mică turbulență, iar băiatul tace speriat.
Mulțumesc, Doamne!
Când simt că somnul mă încearcă din nou, bipăitul enervant al scaunelor care ne anunță că aterizăm, răsună în avion.
-Of.
La coborâre era să cad din cauza acelui neastâmpărat. Vroiam să îl strâng de gât, dar după , poate îmi părea rău că nu l-am omorât.
Mi-am luat bagajul... care acum arăta deplorabil. Oamenii ăștia nu au grijă?!
E plin de praf!
Ies din aeroport și caut cu privirea un taxi. Fac semn la unul și mă urc. Îi spun unde vreau să mă ducă, în engleză.
În cinci minute eram în fața casei bunicii? Parcă avea o căsuță mică. Nu o căsoaie, mai bine zis vilă. Ce am ratat?
Dau să intru, iar niște bărbați îmbrăcați la patru ace îmi blochează drumul.
Mă uit surprinsă la ei, dar vocea bunicii răsună de la balcon.
-Airin! Ai venit! Vino sus, draga mea.
Zâmbesc la vederea ei, iar cei doi îmi fac loc să trec.
Am rămas blocată în hol. Totul era... imens.
- Airin! Ce mult timp a trecut.
Fug spre ea și o strâng în brațe.
- Buni~i! Unde e bunicul?
- Probabil doarme... ori joacă șah cu prietenii lui.
- Ah. Bine. Apoi... Bunii? Zic rotindu-mi ochii prin hol.
- A. Asta? Să zicem că am avut niște economii. E puțin complicat. Dar nu trebuie să îți faci tu griji. Camera ta nu e gata, încă. Așa că vei sta în alta.
- Bine.
- Urmează-mă.
Îmi iau geamantanul de toartă și urc scările spre etaj.
Intru într-o cameră portocalie cu două paturi, două dulapuri și două birouri.
- Vei sta provizoriu aici. Deci nu îți pune hainele pe umeraș.
Dau afirmativ din cap, iar ea iese din cameră.
- Bine ai venit in Coreea, Airin. Îmi zic pentru încurajare.
Desfac geamantanul și scot din el papucii mei roz.
Închid camera și merg în inspecție.
Cobor la parter.
-Ce living mare!
Un mârâit înfundat mă făcu să tresar.
Mă uit în stânga și dreapta. Nimic.
Înaintez spre un fotoliu negru, iar niște pași încep să răsune pe parchet.
Simțeam adrenalina. Mă răsucesc pe călcâie, iar ceva mare sare pe mine lătrând.
-A-Ajuto~or!
Un saint bernard mă lingea pe față.
- Ah. Încetează.
Îl prind de zgardă și îl îndepărtez.
- Pfu. Tu de unde ai mai apărut?
Îl mângâi ușor pe cap și zâmbesc.
- Măcar nu sunt singură.
Zic continuând să zâmbesc și să-l mângâi.
Ușa de la intrare se trântii.
- Bunicule! Uite ce am gă...
- Oh nu. Piticu'! Hai la tata!
Privesc spre sursă.
Nu era bunicul. Un băiat cu părul castaniu, ochii mari și puțin mai înalt decât mine.
Câinele fuge bucuros spre el lătrând.
- Ce face Piticu'? Ce face?
- Pi-ti-cu'? Nu arată a pitic.
- Când era mic i se potrivea. Acum e o matahală. E o matahală. Repetă el în timp ce îl scarpină pe cățel pe burtă.
- Ok. Deci. El e Piticu'. Tu cine ești?
Zic ridicându-mă de pe jos.
Necunoscutul își ridică privirea deranjat de întrebarea mea. Dar cum stabilim contacul vizual, amuțește.
- Bună... Eu sunt D.O. Kyungsoo.
- Airin.
- Și... Ce caută o fată aici?
- Inspectez casa?
- Nu e casa ta. Așa că te-aș ruga frumos să pleci.
- Poftim? Pufnesc în râs. Mă dai afară?
- Ești o străină. În tot sensul cuvântului.
- Pentru că nu arăt ca tine?
- Nu ești asiatică.
- Sunt europeancă.
- Kyungsoo! Se auzii vocea bunicii.
- Noona.
- Buni!
- Buni? Întreabă el mirat.
- Kyungsoo. Ți-o prezint pe nepoata mea, Airin. Va sta aici pe perioada vacanței de vară.
