Auzeam șușoteli în jurul meu. Ochii erau prea grei pentru a-i deschide. Corpul era amorțit. Parcă o mie de ace îmi torturau pielea.
Nu înțelegeam ce se întâmplă, dar starea în care eram începuse să devină incomodă.
— Pufoșenie. Trezește-te.
— Nici strugurii nu ar ajuta-o în acest moment.
— Măcar să-i dăm pătura de pe față la o parte.
Domnul Ursache și dama de inima roșie apar în fața mea.
— Ne vezi?
Clipesc de două ori nedumerită.
— Ce s-a întâmplat?
— Se pare că regele s-a întors în ținut! spune dama de inimă roșie foarte entuziasmată. Este atât de chipeș. Doar să îl vezi și îți vor cădea toate inimile.
Zâmbesc la reacția ei. De fiecare dată mă întreabă unde e inima mea și de fiecare dată îi spun că sunt un om și nu o carte.
Domnul Ursache mă ajută să mă ridic.
Privesc în jur. Eram în aceeași grădină din spatele casei a Domnului Ursache.
Băncuțele erau acoperite cu pernuțe lunguiețe roșii a căror ciucurei atârnau în veselie, iar pe masă se afla veșnicul serviciu de ceai.
O vază albastră plină cu trandafiri albi trona în mijloc. Nu vroiam să pun întrebări de ce au adus trandafiri albi, când mie îmi plac cei roșii.
Nici dama de inimă roșie de fel nu îi suportă. Ea crede că sunt blestemați. Li s-a furat culoarea.
Trecând cu privirea de la un obiect la altul, observ turlele unui castel.
— Ești cam neglijentă în ultimul timp. Ai grijă. mă atenționează Domnul Ursache. Regelui nu îi plac astfel de fete.
— Care rege?
—Regele ! strigă dama de inimă roșie.
— Să fie. Servim ceaiul?
— Când va fi ora regelui, îmi răspunde ferm, Domnul Urasche. — Ora regelui? Are oră?
Atunci ieșim cu trăsura până în Ținutul de Jeleu?
— Cu aprobarea regelui.
Stau puțin și mă gândesc.
— Mai avem prăjiturile cu glazură?
— I le-am dat regelui.
— Devine enervant acest rege. Să presupun că tot din cauza lui sunt trandafirii albi și nu roșii. Nu? întreb destul de iritată.
Primesc un răspuns simplu și lipsit de emoție din partea ursului.
— Da.
— Cine mai e și acest rege?!
—Uite-l! exclamă dama de inimă roșie.
Întorc privirea în direcția în care arăta degetul damei.
Tot ce vedeam, era un bărbat înalt, îmbrăcat într-o bluză roz, care purta o coroană aurie pe cap.
Strâmb din nas și mă duc spre el pregătind o replică numai bună să îl pună la punct. Îl bat ușor pe umăr și îmi încrucișez mâinile la piept. Acesta se întoarce lent, ne lăsându-mă să-i văd fața.
— Cine ești?
Înainte să se întoarcă complet, ceva îmi udă fruntea lăsând dâre de apă să curgă pe obraji.
— Lay! Storci cârpa înainte să o pui pe frunte!
Auzeam vocea lui ochi de ceapă.
Îmi simțeam gâtul și hainele ude. Ochii mi se între-deschiseră. Imaginea era neclară. Vedeam forme neconvenționale mov pe tavan. O nouă fleașcă de apă îmi întâmpină fruntea, apa scurgându-se pe pernă și claviculă.
Tresar speriată și ajung în capul oaselor.
Un băiat în pijama de unicorn murdar la gură de ciocolată, stătea pe marginea patului cu o batistă în aer din care curgeau picături de apă, privindu-mă speriat. Avea o glugă cu un corn pe ea.
Îmi frec ochii.
Acesta pune batista într-un lighean și scoate de la spate o jucărie unicorn.
— Nu m-am trezit. Asta e clar. Domnule Ursache? Unde ești? El e regele?
Unicornul se ridică și se așează în mijlocul camerei. Se pune în poziție de crăcănat și începe să își onduiască mâinile în stânga și în dreapta. Semăna mai mult cu dansul "Hula".
Ușa camerei se deschide, iar ochi de ceapă își face apariția.
— Ce Dumnezeu se întâmplă aici? Ți-am zis să îi pui batista. Nu să dansezi.
Oftez și mă las grea pe spate.
Nu mai înțelegeam nimic. Visam sau nu?
D.O. se așează lângă mine. Își așează o palmă pe fruntea mea și una pe a lui. Stă puțin și analizează.
— Oh! Ți-a scăzut febra!
Ochii mei rămân pironiți pe el. De ce mă atingea?
De ce îmi lua temperatura?
Îi îndepărtez mâna brutal. Uimit de gestul meu mărește ochii.
— Ce am făcut?
— De ce mă atingi? Cu ce drept? Ce vrei? Ieși din camera mea.
— Nervoaso.
— Poftim?!
— Nimic. Doar stai cuminte. Mă duc să îți fac ceva bun de mâncare. O să îl iau pe Lay cu mine.
Băiatul în costum face o plecăciune și iese din cameră în galop.
— Și asta-i complet normal. Voi, băieți, sunteți niște oameni foarte ciudați, cu fantezii ciudate, pasiuni ciudate, camere ciudate, haine ciudate, vieți ciudate...
— Da, da, da. Am înțeles!
Erai mai drăguță, inconștientă.
Ochi de ceapă dispare din cameră, trântind ușa.
Stau câteva secunde să pricep ce a vrut sa spună. Izbucnesc.
— Adică nu sunt drăguță trează?!!
Obrajii încep să devină rozalii.
— Stai...m-a făcut drăguță, indirect?
Mă întorc pe o parte pentru a mă ridica. Genunchii îmi opresc orice mișcare. O durere insuportabilă se extinse în corpul meu. Ridic ușor pantalonii și văd imensa crustă de la zgârietură.
Brusc, amintirile năvăliră asupra mea. Căzusem. Și adormisem. Și Sehun a trecut pe lângă mine!
Nervii se accentuau.
Mâna mea se lovi de noptieră mișcând o vază.
Privesc uimită.
— Trandafiri albi...
