- Sunt ce?
Băieții amuțiseră. D.O. se strecură prin mulțime.
- Un foarte bun ajutor în bucătărie. Ești gata să gătim? Strânge-ți părul.
Airin se uită urât la D.O. în timp ce căuta la încheietura mâinii un elastic de păr. O atmosferă ușor tensionată se resimți în bucătărie.
- Eliberați bucătăria, altfel nu mănâncă nimeni nimic.
Grupul se dizolvase în doar câteva secunde. Kyung-soo despacheta alimentele în liniște în timp ce Airin se uita în gol. Părea pierdută în gânduri.
- Airin? Mă ajuți și pe mine te rog frumos sau ai venit doar să privești?
Ca scoasă din transă, aceasta luă o pungă la despachetat. Punea cu atenție pe masă fiecare aliment cumpărat.
Tot scoțând și aranjând cele cumpărate, dădu peste punga în care își pusese cartea împrumutată.
- "Regina Lupilor". Ce frumos sună. Abia aștept să o citesc. Oare despre ce o fi vorba? Ceva romantic? Sau poate ceva tragic? O fată care se îndrăgostește de un lup? Ha. Chiar că e o poveste.
D.O. își continua treaba în liniște analizând cuvintele fetei.
- Hei. Ochi de... adică Kyung-soo. Ție îți plac poveștile de copii?
Băiatul se uită surprins la ea. Schiță un zâmbet în colțul buzelor.
- Da. Obișnuiam să citesc foarte multe povești și basme când eram copil. Stăteam până noaptea târziu și citeam pe nerăsuflate. Erau un fel de refugiu pentru mine la vârsta aceea. Nu că acum ar fi ceva diferit. Dar ai înțeles tu.
Privirea lui Airin era asupra lui D.O.
O privire ușor nostalgică și totodată tristă.
Gândurile îi fugiseră spre Tărâmul de Poveste, la domnul Ursache și dama de inimă neagră. La căsuța în care își făcuse atâtea amintiri plăcute. Locul în care ea se simțea cea mai protejată. O serie de amintiri frumoase se derula acum în mintea ei.
Mana lui Kyung-soo flutură prin fața lui Airin.
- Airin? Hei. Ești pe aici? Ce ai pățit?
Fata își scutură capul.
- Sunt bine, zise aceasta lăsând privirea ușor în pământ.
D.O o privi îndelung.
- Dacă stăm așa degeaba, o să ajungem să fim noi cei mâncați.
Airin își înlătură imaginea Tărâmului din mintea sa și îl aprobă cu un zâmbet.
Zis și făcut. Într-o oră, atât în bucătărie cât și în sufragerie, domnea un miros delicios de mâncare coreeană. Rând pe rând intrau în bucătărie băieții, așezându-se umili la masă, niciunul neîndrăznind să scoată un sunet.
Bunica Cleo și bunicul Justin își făcură și ei prezența. Bunica se uită atent prin tigăile și oalele de pe aragaz. După o mică inspecție se așeză în capul mesei, lăsând suficient loc și pentru soțul său.
În mijlocul bucătăriei, bunicul Justin stătea drept, cu mâinile la spate uitându-se insistent la băieți așteptând să fie atenți la el. Într-un final, le spuse:
- La ora opt vom avea o ședință importantă în sufragerie. Vorbim despre programul de mâine. Justin își drese vocea.
- După masă vreau ca toți să vă duceți să vă faceți curat în camere. Nu știu de ce, dar vine un miros foarte urât dinspre etaj. Un moment de liniște în bucătărie.
- Să nu întârziați!
Un mic îngânat se auzi din partea lor.
La finalul mesei, se iscă o ceartă între Sehun și Tao, căci Tao i-a așezat în brațe lui Sehun toate farfuriile de la masă pentru a le spăla.
- Și tu crezi că voi spăla toate astea? Mi se vor usca mâinile!
- Spală-le și tu măcar odată în această viață! se rățoi Tao la Sehun.
Bunicul se apropie de cei doi alene având o expresie foarte plictisită pe față.
- De ce vă complicați viața? Avem mașină de spălat vase.
Cei doi băieți rămăseseră cu gurile căscate, uitaseră complet de existența mașinii de spălat vase.
Se năpustiseră asupra ei, îndesând toată vesela și toate tacâmurile folosite la masă.
După ce ajută și ea la strânsul mesei, Airin se retrase spre camera ei, fără să spună vreun cuvânt.
Privirea îi era pierdută, iar mintea departe. Avea nevoie de câteva momente singură.
Pe holul etajului era gălăgie. Băieții mai mult se jucau în loc să-și curețe camerele. Fiecare alerga dintr-o cameră în alta cu diferite obiecte "împrumutate" de la ceilalți.
Chanyeol fugea cu câteva bancnote în mână în timp ce Suho îl urmărea cu toiagul lui Tao.
Curățenia a durat destul de puțin pentru ce mirosuri se simțeau pe etaj.
Ora opt sosi, iar ședința se porni.
- Ne-am adunat în seara aceasta pentru a discuta despre voi și starea voastră de sănătate și spirit, spuse Justin.
- Și ce facem cu programul de mâine? întrebă Suho.
- Despre asta vorbim mai târziu. Vreau să știu ce se întâmplă. Simt destul de multă agitație din partea voastră. Nici poftă de mâncare ca în alte zile nu ați avut. Ce s-a întâmplat?
Băieții își ațintiră privirea spre Luhan.
- Ia zis, băiete. Care-i problema?
Luhan râse scurt.
- Ce-i de râs?
Acesta își ridică capul, privindu-l pe Justin într-un mod superior.
- Tu ești băiat printre noi, zise Luhan zâmbind.
Justin își frecă ceafa și se uită la fețele celor prezenți zâmbind ușor stânjenit.
- Deși au trecut ani de zile, voi încă arătați foarte bine.
- Hyung. La ce te aștepți? Doar suntem lupi, spuse Chen.
Justin zâmbi din nou și îi întrebă:
- Care e problema? Ați fost cuminți până acum câteva zile. Ce s-a întâmplat? Luna nouă? Parcă nu mai aveați probleme cu așa ceva.
D.O. Se așeză în genunchi lângă măsuță de cafea sprijinindu-și coatele pe blatul de sticlă.
- Hyung. Știu că ceea ce îți vom spune e puțin cam bulversant, relua Xiumin.
- Ce poate fi așa de rău? Ați mâncat pe cineva? Ați făcut pipi în piscină? Oh. Băieți! V-am spus să nu mai faceți asta! Nu pot chema om care sa curețe piscina tot timpul!
Liniște printre cei doisprezece.
Luhan începu să bată lent cu degetele în masa de sticlă. Ușor-ușor sunetul bătăilor deveni mai ascuțit.
Justin se așeză buimăcit pe un fotoliu apropiat.
Ochii lui Luhan se transformară din căprui închis, în roșu intens.
Ghearele păreau că vor sparge din clipă în clipă sticla mesei.
- Resimt prezența lui Jessy în Airin.
Justin își frecă fruntea nedumerit.
- Cum? Airin nu are legătură cu ea.
M-am căsătorit cu Cleo, iar Cleo nu are legături de sânge cu Jessy.
Un moment de liniște în care ochii lui Luhan și-au revenit la formă umană.
- Noona nu a stat cu Jessy? întrebă Kai. Din câte știu, după ce s-au mutat, Noona a intrat în contact cu Jessy. Au devenit foarte bune prietene până ce Jessy a părăsit această lume.
Luhan si D.O. își lăsară capul în pâmânt.
- Poate au creat o legătură între ele, continuă Kai.
- Păi și atunci de ce în fiica Noonei nu simțim nicio prezență și simțim la Airin? întrebă Baekhyun.
- Poate i-a luat mai mult lui Jessy să se reîncarneze, spuse Justin.
Toti amuțiră. Fiecare căuta în ochii celuilalt un răspuns.
- Luhan. Chiar simți prezența ei în Airin?
- Are până și lănțișorul și inelul de la mine! Cine i le-a dat? Piatra lănțisorului reacționează în preajma mea. Este Jessy sută la...
Mâna lui D.O. îi acoperi gura lui Luhan într-un mod brutal.
Airin se afișă în hol ușor nedumerită.
- D.O. Știi cumva unde este cartea pe care am luat o azi?
- Mmm... Cred că e în bucătărie.
Luhan se abținea să nu-l muște de mână, dar tentația fu prea mare.
Un strigăt de durere răsună în toată sufrageria.
Airin veni într-un suflet cu cartea în mână. Întrebă îngrijorată ce s-a întâmplat, însă tot ce primise ca răspuns fu un simplu "nimic important, glume între băieți" alături de un zâmbet fals din partea bunicului ei.
Înainte ca fata să plece, bunicul o întrebă:
- Ce citești acolo, draga mea?
- " Regina lupilor".
Băieții amuțiră.
Fata le ură "noapte buna" și plecă în camera ei.
- Hyung. Ești bine? întrebă Chanyeol. Ești cam palid.
Justin se ridică din fotoliu și se uită din nou la toți cei prezenți.
- Dați-mi voie să-mi revin. La culcare toată lumea. Mâine repetiții de la 7:30. Să nu întârziați.
În camera ei, Airin stătea întinsă în pat uităndu-se la stelele mov de pe tavan.
- Nici somnul nu mai are niciun farmec. Dacă nu o să mă mai pot întoarce niciodată acolo? Dacă nu-i voi mai vedea vreodată?
Lacrimile începură să curgă pe obraji.
Mii de gânduri negative îi invadară mintea.
Obosind de la atâta plâns, într-un final adormi.
Vântul sufla puternic făcând ca ferestrele să șuiere. Perdelele se legănau în bătaia vântului. Un aer apăsător se simțea venind de afară.
Airin se trezi în căsuța domnului Ursache. Căsuță în noua ei formă, una dărăpănată, părăsită.
Totul arăta exact ca ultima dată cu excepția ferestrelor care căpătaseră câteva crăpături de la pietricele aruncate de ștrengarii ce vedeau casa goală și voiau să o cotropească sau să o folosească drept adăpost pe timpul ploii.
Ploile în Ținutul de Poveste deveniseră foarte periculoase căci picăturile făceau ca locuitorii gumați sau zaharicioși să se topească instant la contactul cu apa.
Airin se regăsi în patul domnului Ursache sau ce a mai ramas din el. Stătea pe scândurie patului. Privea cu tristețe în jur. Nu-i venea a crede că prietenii săi nu mai sunt.
Se coborî din pat și călcă in cioburi.
- Ah. Daca nu avem șosete...
Privirea i se opri pe rama foto cu imaginea ei de la vârsta de cinci ani.
- Știam că am pus rama foto pe noptieră ... poate vântul a dărâmat-o.
Airin ieși din casa domnului Ursache.
Priveliștea exterioară nu era nici ea prea plăcută. Cerul odată albastru era acum gri și plin de nori. Iarba nu mai exista, iar copacii erau toți uscați. Casa părea și din afară că o să se dărâme în orice moment.
În depărtare se zărea palatul regelui.
Airin enervată peste măsură de toate cele ce se întâmplă, porni pe cărarea ce duce spre palatul regelui.
- Până acum nu a fost niciun rege! De ce trebuia să vină acum? Nu avem nevoie de el! A stricat Tărâmul!
Mergea pe cărare în ciorapi bolborosind într-una despre rege. Cărarea părea că nu se mai termină, iar norii amenințau că se vor scutura.
Ajunse aproape de castel într-un final.
Doi paznici din lemn dulce stăteau cu câte o suliță din vanilie încrucișate de o parte și de alta a porții ce permitea accesul în palatul regelui.
Airin se așeză în mijlocul lor.
- Vă rog să deschideți poarta.
Un paznic se întoarse cu tot corpul către ea, căci nu avea gât. O analiză și o întrebă:
- Cine ești?
- Numele meu este Airin.
- Și ce cauți aici?
- Vreau să vorbesc cu regele!
- Cu regele? repetă pe un ton superior paznicul.
Airin oftă zgomotos.
- Da!
- Nu se poate. Nu aveți programare.
Fata își drese vocea:
- Suntem cumva la doctor de avem nevoie de programare pentru a-l vedea pe rege?
Cele două sulițe se ciocniră puternic una de alta evidențiind intrarea interzisă.
Fata oftă zgomotos.
- Vă rog să mă lăsați să intru, este o urgență.
- Fără programare sau invitație, nu puteți intra.
- Invitație?
- Cand regele vrea să vadă pe cineva, trimite invitație persoanei respective.
Fata își trecu mâine prin păr nervoasă.
- Cum primesc invitație?
- Nu primiți decât de la rege, atunci când va vrea el să vă vadă.
- Bine. Bine. Atunci cum pot să fac o programare?
Paznicul scoase din buzunarul intern al hainei o hartie rasucită sub formă de papirus, pe care începu să o deruleze până ce aceasta atinse pământul.
- Cum vă numiți? Ca să vă trec pe listă...
Airin privi stupefiată la bucata de hârtie ce părea a nu se mai termina.
- Airin. Și în cât timp voi putea vorbi cu regele... dacă îmi fac această programare?
Paznicul își aruncă privirea asupra listei.
- Păi... într-o lună... sau chiar două...
Fata rămăsese cu gura căscată.
- Am vreo șansă să-l văd mai devreme?
Paznicul își îndesă lista în buzunarul hainei și îi răspunse pe un ton răspicat.
- Nu!
Airin se îndepărtă de cei doi. Nu avea prea mult timp la dispoziție, căci timpul trecea altfel in Ținut. Ea ieși din raza vizuală a celor doi paznici. Se ascunse după triunchiul gros al unui copac. Se lăsă ușor pe vine.
Ce să fac? Mă pot trezi dintr-o clipă în alta, iar eu tot nu am ajuns să-l întâlnesc pe acest rege! Gândește, Airin. Gândește!
Este Tărâmul de Poveste. Aici totul e magic. Există spiriduși și zâne. Ursuleți gumați și râuri de ciocolată.
Un moment de liniște.
A! Asta e! Ciocolată! Dulciuri! Mâncare! Trebuie să existe o intrare pentru mâncarea regelui.
Fata se ridică ușor în picioare, continuând să se ascundă după copac. Căută cu privirea o intrare prin spate în castel, dar fără noroc. Castelul părea a fi înconjurat de ziduri imense și nu se întrezărea nicio cale de acces în afară de poarta principală ce era foarte bine păzită.
Privirea lui Airin rămăsese asupra castelului. Niciodata nu-l văzuse atât de aproape. Castelul arăta că unul din basmele pentru copii. Turlele erau așa de înalte încât se pierdeau printre nori.
- Măcar de a-ș găsi o cale...
- O cale pentru ce?
O voce misterioasă se auzi de nicăieri.
