- Încântat de cunoștință... Airin.
- Kyugsoo. Ai terminat așa repede?
- Da, noona. Hyung-nim ne-a dat drumul mai devreme. A considerat că am muncit destul.
- Bine. Să pregătești și tu masa. Iar Piticu'! Nu îmi mai speria nepoata. Cățelul își alintă capul de picioarele mele. Mă las pe vine și îl mângâi.
- O să ne înțelegem. Zic zâmbind.
- Bine, dragilor. Eu mă duc să fac o baie. Bunica urcă pe scări în pași de dans. Complet normal pentru o femeie de cincizeci și opt de ani. Cred.
Mă ridic în capul oaselor și îmi scutur rochița albă. Mă așez pe un fotoliu, iar cățelul mă urmează. Băiatul dispare din peisaj. Oftez și încerc să îmi fac un plan pentru ziua de azi. Dar ce ar trebui să fac?
Camera nu pot să mi-o aranjez... Dacă ies afară, probabilitatea ca să mă întorc fără să mă pierd este proporțională cu 0.00000001. Dar nu pot să fac altceva, căci zgomotul produs de stomacul meu care cerea să fie hrănit îl făcu pe Piticu' să tresară.
- Trebuie să mănânc.
Un miros ademenitor îmi gâdilă nasul. Venea din partea dreaptă a holului.
Mă las ușor purtată de el. Lăsându-mă ghidată de simțuri, ajung într-o bucătărie. Acel ăm.... Cum îl chema? D... D... Acel D avea un șorț înfășurat în jurul taliei, iar în mână o tigaie plină cu un amestec de legume.
- Miroase frumos. Surprins de apariția mea, uită de tigaie. Puțin ulei încins sare pe mâna lui.
- Aish! Ustură!
Scutur capul și mă panichez. Zăresc chiuveta și îl trag în fața ei. Las jetul de apă rece să curgă peste arsură calmându-i usturimea. Îi tamponez ușor mâna cu un șervețel și suflu ca să se răcorească.
- Mulțumesc. Un zâmbet inocent îi apăru pe buze. Inima își mărea treptat bătăile. Obrajii căpătară o ușoară tentă rozalie. Încuvințez și îmi mut privirea în altă parte.
- Te pricepi la gătit? Aș cam avea nevoie de ajutor. E greu să hrănesc paisprezece guri. Acum cu venirea ta, cincisprezece.
- De unde atâtea?
- Păi și restul? Nu trăiesc în această casă doar trei persoane. Tu, eu și noona. Spală salata aia. Mă conformez și tac din gură. Spăl salata cu atenție și o pun într-un bol. O așez pe masă și țintesc frigiderul. Am nevoie de niște lapte. Scot cutia și torn într-un pahar. Când îmi lipesc buzele de marginea sticlei, vocile groase ale unor persoane se izbesc de pereți, ricoșând mai apoi în bucătărie. Ma speri și mai-mai să dau pe mine.
- Baekhyun-ah! Dă-mi telefonul!
- Nu te mai plânge atâta!
- Kai! Unde îmi e eșarfa?
- Ops?
- Ce se aude?
- Au venit.
Bucătăria este inundată de băieți. Respectiv șase.
Stăteam cu paharul de lapte în mână și mă uitam la ei.
Un tip blond, dat cu eyeliner, îmbrăcat în toate culorile îmi luă paharul.
- Thank you, thank you.
Eram pe dinafară. Nu înțelegeam de unde au apărut și ei. D ăla le zâmbea. Mă rotesc pe călcâie și încerc să ies. Dar întâmplarea face să mă lovesc de ceva masiv. Sunt prinsă de talie.
- Bună? Înghit în sec. Aveam în față un ciudat jumătate blond, jumătate brunet, cu ochii mici și buzele subțiri.
- Cine ești? Emoțiile erau amestecate și băgate într-un sac la grămadă. Vroiam să îi răspund, dar am preferat să tac. Liniștea se așternu în toată bucătăria. Eu continuam să stau în brațele lui.
- Ți-a mâncat pisica limba? Întreabă el batjocoritor.
- Cine-i? Uau. Nu e de pe la noi.
- Ce ciudat arată!
Eram asaltată cu multe întrebări și jigniri.
- Uite-te la ochii ei. Nu sunt normali! Stânjenită... Puțin spus.
Toți formară un semi cerc, în mijloc aflându-mă eu și ciudatul.
- Băieți. Se auzi vocea lui D.
- Haide. Nu vorbești? Ce cauți aici? Continua să mă întrebe unul din ei cu cearcăne până la Dumnezeu.
Ca să fie totul și mai îngrozitor, alte cinci capete se iviră în bucătărie punând aceleași întrebări stupide.
- Băieți!
- Taci, Kyungsoo! Ciripește! Cum ai intrat în casa noastră, experiment nereușit?
- Băieți! Încetați!
- Am zis să taci!
Îl privesc pe Kyungsoo cum se infiltrează printre ei și îl împinge pe cel care mă ținea.
- De când îmi spui mie să tac?
- Scuze, hyung.
Eram copleșită, încolțită, rușinată...
- Zi ciudățenii să plece odată! Strigă cel cu cearcăne.
- Ea este nepoata nonnei! Sunt eliberată. Capul care îmi stătuse până atunci în pământ, îl ridic nervoasă și totuși cu lacrimi în ochi.
- Noona are o nepoată?
- Da. Este europeancă, iar numele ei e Airin. Si acum e speriată de voi. Picioarele îmi tremurau îngrozitor, încheieturile mâinilor erau roșii, fața era încruntată. Mai aveam puțin și cedam. Cum norocul îmi surâde doar la sfârșit, bunicul se înfățișă în prag.
- Ce-i agitația asta? Nu mai poate omul să doarmă? Oh... Airin? Ai ajuns deja?
Trec printre atacatori și mă lipesc de pieptul lui dând frâu liber lacrimilor. Mă mângâie ușor pe spate.
- De ce plângi, reginuțo?
Îmi adâncesc mai mult capul în cămașa sa, strângând în pumni materialul.
- Ce i-ați zis/făcut? S-au luat de tine și înfățișarea ta?
Dau din cap afirmativ.
- JongIn. Ai grijă de Airin. Sehun. Vino cu mine.
- Ce am facut?
- Ce nu ai făcut?
Sunt învârtită până la un băiat foarte drăguț.
- Îmi pare rău pentru tot. Mâna lui ajunge pe obrazul meu. Îmi șterge încet lacrimile și îmi zâmbește.
Mă îndepărtez nevrând să am contact cu unul din ei... D.O. mă trage lângă el.
- Ești bine?
-...
- Ea nu vorbește? Întreabă cercănosul. Toți se împrăștie prin casă.
Îmi continui treaba la bucătărie. Eram singură cu ochi de ceapă. Îmi spune să pun un anumit condiment, dar realizez că e greșit. Ne contrazicem din ce în ce mai mult și mai intens. El avea castronul cu iaurt în mână.
- Trebuie să pui foi de dafin!
- Nu trebuie! Are nevoie doar de sare! Ripostez eu.
Piticu' intră între noi împleticindu-se printre picioarele stăpânului.
- Are nevoie de foi de dafin! Înțelege! Se împiedică, iar conținutul castronului dispare.
- Airin... Eu... Dau la o parte iaurtul de pe față. Rochița îmi era pătată.
- Era de la bunicul!
- Dar eu...
- Ăh! Deja m-am săturat! Te urăsc D.O. Kyungsoo! Îi nimerisem numele căci se uita surprins.
Câțiva băieți stăteau ascunși după toc uitându-se uimiți.
- Ea... A vorbit?
