Stăteam sub duș lăsând picăturile de apă caldă să îmi învăluie tot corpul. Vroiam ca tot stresul să dispară ca și apa. Să se ducă undeva departe...
Am ieșit într-un prosop albastru. M-am îmbrăcat în niște pantaloni de trening gri și o bluză albă lărguță.
Am aplicat puțină cremă hidratantă pe mâini și m-am trântit în pat. Trebuie să o sun pe mama.
Scot telefonul din gentuță și apelez contactul. Dar fără speranță. Posibil ca părinții mei să fi plecat deja.
Oftez zgomotos și mă las pe spate.
- Se mai poate întâmpla ceva?
Închid ochii pentru un moment de liniște. Ușa se izbește de perete, pe ea intrând Kai care își dădea tricoul jos, urmat mai apoi de Kyungdoo.
Iar am uitat cum îl cheamă.
Se oprește în mijlocul camerei uitându-se surprins la mine.
- Ăm... Airin? Ce faci în patul meu?
Eram cu gura căscată și ochii pironiți pe bustul său. Îmi dau o palmă imaginară ca să revin pe planetă.
- Patul tău?
- Tu vorbești? Adică. Da. Ăla e patul meu. De ce stai în el? Nu că îmi displace priveliștea. Zice el uitându-se spre tricou.
- Buni~i!
Bunica vine într-un suflet la noi. Ne privește după care scapă un "ops".
- Haide mai bine în camera ta. Chiar dacă nu ai șifonier.
Trag cu disperare de geamantan. Un alt blond își face apariția și mă ajută.
- De ce nu puteți fi ca și Kris? Le reproșă buni.
Kris mă însoți până în camera mea.
Era totul pe placul meu. Perdelele roz, lenjeria roz, un covor roz și pufos, mobila albă, pereții aveau diferite modele de linii ondulate, iar pe noptiera de lângă pat, se afla un buchet de trandafiri albi. Asta nu mai e bine. Mie îmi plac cei roșii. Par o egoistă.
Inspir adânc și zâmbesc.
- Îți place?
- Da. E superbă. Mulțumeșc că m-ai ajutat.
- Dacă cumva ai zis mulțumesc atunci cu plăcere.
- Pronunția mea nu e chiar atât de bună.
- Am observat.
Rămân singură în noua mea cameră. Mă apuc să despachetez. Așez toate loțiunile, fardurile, cremele, gelurile în baie. Aranjez hainele în geamantan pe culori până ce setea își spune părerea.
Ies pe vârfuri din cameră. Nu vroiam să mai dau ochii cu niciun ciudat orezar.
Ajunsă în capătul scărilor, ușa din lateral se deschide brusc. Sunt trasă brutal înăuntru.
Același chip...
- Ce faci, Airin?
- Sehun...
- De acum o să îmi mai zici pe numele doar ca să îmi ceri mai multă plăcere.
- Poftim?
Se apropie amenințător de mine. Cu ficare pas în spate făcut, frica creștea în mine. Mă lipesc de ușă și realizez că nu mai am unde să fug.
- Sehunnie. De ce o chinui?
Mă ridic încet pe vârfuri și observ un băiat roșcat cu o față de bebeluș. Îl prinde pe Sehun de umăr și îmi întinde mână.
- Eu sunt Luhan.
- Airin.
- Ce nume interesant. Ia loc. Ah. Și nu te lăsa intimidată de el. Nu și-a băut ceaiul.
Plec capul ușor.
Luhan mă prinde de mână și mă îndrumă spre un pat. Ne așezăm sincron, fără a îmi elibera mâna.
Totul se întâmpla prea rapid...
- Luhan... Mârâie Sehun.
- Deci. Airin. De unde ești?
- Londra.
- Oh. Așa departe. Acolo plouă mult. Nu?
- Da...
Roșcatul își deschide brațele pentru a-mi oferi o îmbrățișare. Se legăna de pe o parte pe alta. Un zâmbet timid îmi apăru pe buze când acesta începu să fredoneze un cântecel de copii.
Ajunsese să zbiere la fiecare cuvânt., provocându-mi un râs isteric.
- Ești caraghios.
- Mulțumesc. Îmi place râsul tău. E foarte colorat.
Inima parcă se pregătea să intre într-o cursă de mașini. Mâinile tremurau, iar obrajii erau rozalii.
- Mergem să mâncăm?
- Oh. Bine.
Luhan îmi prinde talia cu o mână. Privesc uimită la gestul său. El doar îmi zâmbi și mă trase spre hol, Sehun în urma noastră.
♣♣♣
Stătea pe canapea lângă un ciudat care mai acum câteva minute, la masă, a râs de mine că nu știu să țin bețele.
Era absorbit de jucăria sa unicorn.
Încercam să-l intimidez, dar s-a întâmplat invers. Stăteam încordată, uitându-mă în altă parte. O portiță de salvare?
Luhan apăru de nicăieri. Se trânti pe canapea și se lăsă peste mine.
Capul lui era așezat pe genunchii mei.
- Ce mai fa~ci?
- Bine~e. Tu ce mai fa~ci?
- Ești drăguță.
Îmi fac curaj și îl lovesc ușor peste față.
D.O. intră în sufragerie cu o tavă plină cu prăjiturele. Toate erau decorate cu floricele albe și frișcă.
Refuz să iau, nevrând să mai am contact cu el.
Neastâmpăratul de pe mine, ia o prăjitură, iar atunci când îmi mut privirea spre el, mă mânjește pe nas de frișcă.
- Și eu cum mă mai curăț?
Kyungdoo îmi întinde un șervețel.
Luhan îi oprește mâna și se ridică.
Își apropie încet fața de a mea. Buzele sale ating ușor vârful nasului meu.
- Ca nouă.
Eram... Un homar fiert. Mintea îmi zbura departe. Golul din stomac neexistent apăru subit.
- Ia și tu una.
Ignor persoana cu tava.
Un băț lovi mâna lui D.O. iar prăjiturile aterizară pe mine. A doua oară! Numai că acum si Luhan e murdar.
- Ăh!
Roșcatul mă privea amuzat.
- Pot să iau eu frișca de pe buzele tale?
Împietresc.
- Airin. Îmi pare rău. Dar Tao și bățul lui..
- Nu îmi mai vorbi! Lasă-mă în pace, D.O.!
Alerg pe scări. Am o baftă azi...
Dau din nou de Sehun care cum mă vede pufnește în râs.
- Mai ai nevoie de lanțuri și gata.
