Acum ori niciodata

Capitolul 15

Sky pov.

Încerc să dau de el de mai bine de douăzeci de minute și nimic. Într-un final renunț din a mai insista și o iau la pas spre casă. Este deja târziu și nu are rost să mai stau, cred că este destul de clar că nu trebuia să las garda jos. Parcă totul se îndrepta spre bine, m-am înscris la concursul de muzică chiar dacă am trac de scenă, cursurile merg din ce în ce mai bine, mesajele și apelurile ciudate au încetat. 

Revin cu picioarele pe pământ când aud claxonul unei mașini, mă opresc cu o ușoară reținere și îmi ridic sprânceana dreaptă spre șoferul mașinii. Dylan se uită zâmbind la mine făcându-mi semn să urc în mașină. 

- Ce face o fată singurică pe drum la ora asta? același zâmbet tâmp îi rămâne pe față enervându-mă la culme.

- Merge, ce ți se pare că fac? îmi dau ochi peste cap și ceva îmi spune să plec de acolo.

- Urcă, te duc eu acasă dacă prințul tău pe cal alb te-a lăsat. îmi face cu ochiul iau eu deschid ușa mașinii și ocup locul din dreapta sa. 

Îmi sprijin capul de geam privind luminile stradale și cele ale caselor, sunt atât de obosită dar nu pot să adorm aici și acum. Telefonul îmi vibrează, primul gând al mea a fost că mama s-ar putea să își facă griji. Știam că ea și bunica rămân o săptămână la mătușa, așa că teoretic eram singură acasă. Toată grija mi s-a spulberat când am văzut numele persoanei ce mă suna. Bine că ți-ai amintit că exist!  Îmi dau ochii peste cap și închid telefonul, nu aveam de gând să îi răspund și să îi ascult scuzele idioate.

- Wow, cum a reușit să te supere atât de tare? îl privesc ciudat, mi s-a părut că e sarcastic dar este cât se poate de serios.

- Să spunem că acum suntem chit, poate să își bage telefonul ăla undeva. spun acesta fiind încă concentrat asupra drumului, dar un chicot îl dă de gol. 

Mă reîntorc la holbatul pe geam, asta până trecem pe lângă casa idiotului. Și totuși rămân blocată când îl zăresc stând lângă o fată. Toate așteptările mele se spulberă într-o singură secundă și îmi vine să mă iau la palme când mă gândesc cât de proastă am putut să fiu. L-am așteptat, dar în zadar, el avea altă treabă.

În nici cinci minute Dylan parchează în fața casei mele, îi mulțumesc de drum și ies din mașină. Îmi caut cheile prin geantă apoi intru un casă. Un zgomot se face auzit făcându-mă să tresar, parcă ar fi dărâmat cineva un lucru fragil. Mă întorc spre locul din care se auzise și observ ceva destul de ciudat, un bilet iar pe jos era poza înrămată cu mine și mama. Panicată ridic biletul pe care scria doar două cuvinte : „Tic-tac". Nu mai este nevoie să gândesc a cui a fost mâna când deja cunosc răspunsul. 

Urc în camera mea și o încui, îmi pregătesc niște pijamale și intru în duș. După mă arunc direct în pat și încep să verific din mesaje. Le răspund fetelor, mamei și mai rămâne o singură persoană căreia nici nu m-am obosit să i le deschid. Las telefonul pe noptieră și încerc să adorm.

                                                                -------------------------------

Ziua asta a fost foarte plictisitore, nimic deosebit. La liceu am stat cam degeaba având în vedere că majoritatea profesorilor aveau alte treburi, am fost la repetiții și am plecat direct acasă. Pe drum m-am oprit pe o bancă privind cerul senin și gândindu-mă la toate variantele prin care aș putea eșua cu concursul. Nu sunt o persoană tocmai optimistă.

O persoană se așează lângă mine pe bancă iar eu mă ridic cu gândul de a ajunge acasă mai repede dar acesta mă prinde de încheietura mâini stângi și mă așează din nou în același loc. Gluga îi cade și abia atunci am văzut figura pe care speram să nu o mai văd vreodată.

- Chiar credeai că vei scăpa, nu? îmi treg mâna din strânsoarea sa dar tot nu mă pot ridica.

- Ce mai vrei? Ai obținut ceea ce voiai cu atâta disperare. îi spun cu dispreț în glas.

- Tot ce vreau este să vă văd distruse pe amândouă. După mine, tu ești zero în fața ochilor mei. cu greu mă abțin să nu izbucnesc.

- Nu îmi pasă de părerea ta despre mine, cu atât mai puțin de existența ta. am vorbit repede dar sunt sigură că ma auzit perfect.

- Degeaba crezi că poți reuși ceva în viața asta a ta, nu vei ajunge nicăieri. Și ști de ce? se apropie de urechea mea pentru a continua. Pentru că ești doar o greșeală pe care mama ta nu a vrut să o avorteze, eu nu te-am vrut, nimeni nu te vrea. și cu asta se ridică și pleacă lăsându-mă bulversată. 

Încerc să nu bag de seamă ceea ce tocmai mi-a mărturisit. Nu era singura persoană care îmi mai spusese asta, și nu avea să fie și ultima. Oftez și încerc să mă focusez pe orice altceva dar degeaba. Știu că nu ar trebui să pun la suflet răutățile oamenilor, dar când ți se repetă mereu aceleași lucruri începi să crezi că sunt adevărate. Te lovește din plin chiar când crezi că ți-ai revenit în totalitate.

Telefonul îmi sună iar un mic zâmbet îmi apare atunci când văd numele persoanei. Am fost cam distantă cu prietenele mele în ultima vreme și mă aștept la o morală din partea lor. 

- Oh, Doamne! Te-ai gândit și tu să răspunzi. chicotesc la gândul că în acest moment probabil își dă ochii peste cap pe fond nervos.

- Scuze, am avut niște .... probleme. răspund cu o mică reținere și sperând să nu deschidă subiectul.

- Ce fel de probleme? Sky, ai pățit ceva? E grav? întrebare după întrebare și pare mai alarmată după fiecare cuvânt rostit.

- Sunt bine, prea multe repetiții și sunt destul de obosită. mint eu.

- Deci vom avea o vedetă în grup. surâd la acest gând ce doar Vannei îi putea veni.

- Nici chiar așa. 

- Ce zici ca mâine să avem o zi a fetelor? Nu am mai fost de ceva timp toate trei.

- Sigur, mi-a fost dor de voi. chiar dacă eu am fost cea distantă.

- Poate dacă nu te-ai fi îngropat în portativele alea și nu ne-ai fi ignorat nu mai trebuia să ți se facă dor de noi. deja a început cu morala.

- Ne vedem mâine! închid apelul, îmi bag căștile în urechi și mă îndrept spre casă.  

După câte s-au întâmplat în ultimele zile nu știu la ce să mă mai aștept.  

Cine o șantajează pe Sky și de ce? Oare ce s-o fi întâmplat atât de rău în trecut?