||The Alpha||. [IN CURS DE EDITARE]

Capitolul-27

HUDSON

Mi-am îngropat fața în pernă și am oftat mental în timp ce mâna cuiva îmi trecea ușor prin păr.

Deci, așa te simți ca în cerul.

- Hudson, poți să nu mai îngropi fața în pieptul meu? Întrebă o voce amuzată, făcându-mă să deschid ochii. Un mic zâmbet mi s-a format pe față când mi-am dat seama de ce perna mea se simțea mai moale decât de obicei.

„Totuși, îmi place această poziție", mormăi, închizând din nou ochii, chiar dacă somnul meu nu mai era de mult.

"Sânii mei sunt strânși datorită capului tău mare. Probabil că nici nu mai am sfarcuri."

„Pot verifica", i-am oferit, ridicându-mi capul o clipă pentru a-i zâmbi.

S-a înroșit și a încercat să mă împingă cu brațele care erau înfășurate în jurul ei.

Mi-am dat seama că eram întinsă deasupra ei, cu picioarele încâlcite și cu capul sprijinit pe pieptul ei. Am chicotit și mi-am reglat poziția, așa că m-am întins lângă ea și am tras-o mai aproape de mine, „Dimineața frumoasă".

Ea a gemut și și-a îngropat fața în gâtul meu: „Este prea devreme".

I-am sărutat vârful părului și am zâmbit la parfumul familiar. Dimineața mea a fost întotdeauna mai bună când m-am trezit cu ea în brațe. Mi-a amintit că există un motiv pentru care voiam să mă trezesc în fiecare dimineață - așa că îi puteam vedea fața în fiecare zi.

„Ciclul meu de căldură ar trebui să înceapă astăzi", mormăi ea, buzele ei perindu-mă pe gât cu fiecare cuvânt. Mi-am mușcat interiorul buzei de jos pentru a mă împiedica să o sărut fără sens și am decis să-i ii lovesc fundul. Ea și-a ridicat capul și s-a încruntat: "De ce îmi lovești  fundul?" Mi-am înclinat capul și i-am arătat o privire inocentă: „M-am simțit rău că nu atrage atenția". "Hudson, încerc să am o conversație serioasă cu tine", mormăi ea, trăgându-mi mâna din păcate.

"Ei bine, continuă. Ascult", am mormăit, aplecându-mă mai aproape să-i așez săruturi pe gât.

Ea a scos un geamăt moale care mi-a făcut sângele să alerge spre regiunile mele de jos

. "Cum vom face față ciclului de data aceasta? Ar trebui să se înrăutățească a doua oară", a întrebat ea, încurcându-și degetele în părul meu și trăgându-mi capul în sus.

"Ne putem da seama ce te face să te simți confortabil odată ce începe. Cred că ar trebui să fii bine atâta timp cât voi rămâne cu tine". Mi-a aruncat o privire ascuțită, pe care am întors-o cu un zâmbet mic: „De data asta nu plec nicăieri. Nu-ți face griji".

Ea a fredonat aprobând: "Bine. Sau altfel te-aș face să trăiești cu veverițele."

- Alexis, ești la fel de amenințătoare ca un cățeluș nou-născut.

- Vrei să spui că vrei să continui amenințarea mea?

- Deloc, lipsa mea de fructe.

„Trebuie să găsești o nouă poreclă, Kit Kat".

- Bine, fetiță.

- Asta e și mai rău, tăticule.

- Mai bine să fiu singurul tău tată, Alexis. Nu a spus nimic o clipă înainte de a izbucni în râs.

Am privit-o aruncându-și capul înapoi, pentru că nu-și putea controla amuzamentul. Râsul ei a fost frumos și nu pentru că sună grozav și totul, ci pentru că a fost autentic.