Lasă -mă să te iubesc!

Totuși există!

Pentru prima dată în viața mea am rămas fără cuvinte. Cum era posibil asa ceva ? Eu eram o lupoaica alfa,tot timpul trebuie sa pot sa îmi încurajez haita. Stăteam in fata lui si gândeam ca poate mintea îmi joaca feste, ca poate din cauza atâtor vise am ajuns sa îmi imaginez băiatul perfect pentru mine....Si totuși El există.

-Poti?repeta el

-Sigur.spun eu buimăcită

- Trebuie sa găsesc biroul directorului Sloan si nu prea ma descurc.zice având un zâmbet jucaus pe fata.

- Biroul directorului? Ai cumva probleme? Droguri, alcool sau sex in baia fetelor?

- Niciuna. Arat eu ca un băiat care ar avea astfel de probleme.spune menținându-si zâmbetul pe fata

- Uneori nimeni nu este ceea ce pare a fi,crede-mă.

- Ce ti-au facut baietii de îi judeci asa aspru?spune râzând de-a binelea.

-Nimic bun.îi răspund sec. Mergem?

- Bine! Nu te supăra acum. Nu am vrut să fac decât o glumă, dar se pare ca oamenii de pe aici nu au simtul umorului. Sunt Chris

- Katherine.

- Îmi pare bine.spune el

-Mai putin.spun eu nervoasă

Mă calcase pe nervi si brusc toata frumusetea lui dispăruse ....bine nu chiar toata...dar daca vrea război va avea război. S-a pus cu cine nu trebuia in prima lui zi aici.

Merg cu pasi repezi pe coridoarele liceului,el mentine pasul alături de mine.

- Îmi pare rău!spune el lângă umărul meu

-Pentru ce?

- Pentru ceea ce am spus.

- Mi-ai cerut sa te conduc la biroul directorului ai iata-te.

-Mulțumesc.spune resemnat

- Pa.spun rece

- O sa ne vedem curând.spun el suav si parca raceala mea dispare

Nu mai spun nimic.Il privesc putin mirata ,iar el ridica doua degete la tâmple în semn de salut.

Intra in biroul directorului ,iar eu mă întorc înapoi de unde am venit. Aveam mintea zăpăcită,astăzi,in ultima mea prima zi de scoală când nici măcar nu voiam sa vin ,am întâlnit un băiat dragut ce face lupoaica din mine sa sara de fericire...stiu ca suna ciudat ,dar noi lupii simtim când cineva este "sufletul nostru pereche" ,iar acest lucru îl simt eu chiar acum. Simt cum fiecare părticică a sufletului meu vrea sa revada ochii aceia albastri si parul de culoarea mierii si tot odata simt cum creierul îmi spune ca nu e o idee buna

. ¥

Ziua decursese bine. Pe Ami nu o mai văzusem de când mi-a tinut morala pentru ca am lasat-o balta ,iar acum sunt nevoita sa mă întorc acasa singura.

Tocmai treceam prin pădure în drumul meu spre casa cu Asaf Avidan urlandu-mi in urechi când o masina neagra se oprește în dreptul meu.

-Te duc undeva?spune Chris in timp ce geamul din dreptul soferului se lasa încet in jos.

-Nu.spun eu desi sufletul meu zicea "da"

-Haide,nu mai fi asa arțăgoasă si urca in masina , stii si tu ca vrei.

-Mama m-a învățat sa nu mă urc in masina unui stain.spun eu ironica

-Te rog,lasa-mă sa mă revansez cumva pentru ceea ce am facut.

-Nu ai facut nimic. Si nu trebuie sa te revansezi.spun eu în timp ce îmi asez castile in urechi si pornesc la drum.

Offf...îmi plăceau mai mult zilele in care doar veneam de la scoală si niciun tip cu masina luxoasa ,par blond ,ochi albastrii si un corp ca al unui super model nu vorbea

cu mine.Tot timpul fusese asa si începusem sa mă obișnuiesc sa visez la băiatul perfec si la cum vor fii întâlnirile cu el.

Motorul unei masini ambalate mă aduce la realitate. Mă opresc din mers vrand sa vad ce maniac conduce asa si ma trezesc cu o masina la mai puțin de un metru in fata mea.

-Esti nebun.urlu la Chris....Puteai sa mă omori.

-Puteam,dar n-am făcut-o desi meritai.

- Eu ,dar ce ti-am făcut ?

-Stii ceva..spune coborând din masina si venind cu pasi mari spre mine... M-am saturat sa mă tot comport frumos cu tine. Vreau să mă revansez pentru ceea ce am zis si o voi face . Nu ma interesează daca vrei sa faci sau nu pe fata aroganta care nu are nevoie sa fie ajutata , "fetita care nu are nimic desi e evident ca esti nervoasa pe mine, si o sa te urci in masina ca sa te pot duce acasa.spune el plin de nervi

-Si daca nu....ce îmi faci?

In acel moment se apleacă si ma ridica de parca as cântări cat un pui.

-Lasă-mă jos.strig in timp ce încercam să mă eliberez din strânsoare

Înconjoară masina ,deschide usa din dreapta si ma lasa jos evident fără să ezite sa-si tina mâinile pe fundul meu.

Stăteam in picioare in fata usii deschise ,iar el ma bloca având o mana lipita de partea de sus a masinii,iar cu cealaltă tinand usa deschisa. Era atât de aproape încât ii puteam simții mirosul parfumului lui. Trag aer adânc în piept vrand ca niciodată sa uit această aroma,vrand in acest mod sa îl am tot timpul aproape de mine.

- Intri sau stam aici toata ziua?

- Zic sa stam aici.spun eu trezita din vise

- Avem multe de facut aici.spune el si cu o mana mă trage mai aproape de el.

- Sau nu.spun eu încercând să mă eliberez,dar in zadar

- Stii ca pot sa iau ce vreau de la tine chiar acum ,chiar aici asa ca încetează sa te mai freci de mine si intra in masina.spune el cu glas lasciv

Mă opresc ca arsa.

-Stiam eu ca intelegi.spune zâmbind

Mă urc in masina ,iar el închide usa nu înainte de a o bloca. Ocoleste si in câteva secunde ajunge la locul din stânga mea. Pornește masina si plecam in trâmbă cu 150 km/h.

. Oare o sa mai ajung vreodată acasa?....