Bila de foc

Miza

-Acela a Ceasul! Cum l-ai gasit? m-a intrebat Cantiler

-Mai bine spus "unde l-ai gasit?" sau "de ce?"

- Tu nu-ti dai seama ca ti-ai mai salvat lumea! Macar pentru inca 100 de ani.

Nu voiam sa fiu responsabila de viata a mii de oameni. Dupa moartea mamei nu am putut sa fiu responsabila nici de propria viata.

Am refuzat sa las ceasul in cufar. Simteam ca e important sa-l am aproape. 

-Si acum, ce fac? Unde ma duc?

-Peste tot sunt portale! Alege unu si pleaca!

Si asa am facut. Portalurile nu erau asa cum credeam eu. Erau niste "borcane" , dintre cele in care pune bunica genul de prune. Ciudat faptul ca cei ce detin controlul absolut al lumii nu au bani de niste portaluri mai sanatoase.

Am deschis portalul si am fost prinsa intr-o bula de energie dubioasa si teleportata efectiv intr-un scaun cu electrosocuri.

-Deci tu esti acea Alysabet! Cum e cu Focul? s-a auzit o voce ragusita.

-Cine esti? Ce vrei?

-Te vreau pe tine! Vreau sa te torturez. Vreau sa te fac sa sfarsesti cum a sfarsit si biata Ala. Omorata de propria putere. Si totusi iti ofer o sansa de scapare. Da-mi Focul!

-Ah. Peste cadavrul meu!

- Deci vrei sa-ti joci as-ul din maneca. Foarte bine. Doar tu te arzi. Sau te prajesti mai bine spus. Nu uita Miza!

Si vocea fara corp a tacut complet... Era o liniste mormantala, pana cand scaunul a hotarat ca vrea sa ma gateasca.

Am simtit cum fiecare celula din corpul meu se lupta sa reziste "cutitelor" (caci asa se simteau) ce-mi traversau prin sange spre creier.

Si curand au ajuns unde au vrut. Aveam halucinatii. O vedeam pe Ala si il vedeam si pe Cantiler cum isi impart pumni si picioare pentru ce parea a fi un ceas. Sau, mai degraba, Ceasul.

Si atunci a aparut. Era vocea aceea. Am simtit-o! Avea o gluga neagra pe cap care ii umbrea fata si tot ce se vedea era varful nasului. "Vei muri, nu uita Miza! Da-mi puterea pentru binele tau!"

Am inchis ochii si am asteptat ca focul meu sa se stinga, dar nu a fost asa... Pur si simplu focul sorbea electosocurile date. Probabil resemnarea m-a calmat si mi-a refacut puterile.

Cand m-am simtit din nou puternica am deschis ochii si am privit in orizont. Nu mai era negru, dar nu era nici alb. Era maro.

Eram undeva intr-un peisaj de Vestul Salbatic ( tot ce mai lipsea era bila de praf care se rostogoleste in slow motion).

-Bun venit pe terenul meu, frumoaso! Ca sa scapi, tre' sa scapi! a zis un omulet la un metru si jumatate.

-Vai dar ce m-ai lamurit! Eu credeam ca trebuie sa raman aici ca sa scapi.

- Hei, lupta!

Si a plecat lasandu-ma in pustietate.

------------------------------------------------------------
Hei lume!! Scuze pentru intarziere! Am incercat sa fiu cat de punctuala s-a putut.
Nu conteaza... Important e ca am revenit si chiar vreau sa va stiu parerea despre carte! Lasati-va parerea in comment-uri si promit sa va raspund. Merci mult!

Marilyn