Bila de foc

Urmarita de...

-Acum trebuie sa fugi. Acum sau niciodata. E aici...

-Cine??

Doar atat am mai putut spune pana cand Dolly m-a impins cu brutalitate. Nici in prezent nu-mi explic cum a reusit sa ma tranteasca afara din banca de sange doar impingandu-ma o singura data.

Era apsurd sa ma intorc avand in vedere miile de tipete care imi tulburau mintea. Cred ca cele mai multe erau traumele provocate de acel vis care, vazand ca nu pot evada din labirintul mintii mele, au inceput sa tipe.

Oare eu tipam de fapt?? Nu conta daca eu eram mai vulnerabila ca oricand. Nu trebuia sa las invinsa de Urmaritor. Eram sigura ca era pe aproape.

Cu riscul de a fi prea previzibila trebuie sa va zic ca, dupa putin timp, si-a facut simtita prezenta si el.

-Ma asteptai??

-Nu, nu chiar. Puteam trai fericita si fara tine.

-Hmm, te-ai gandit vreodata ca poate cautarea ta ar fi prosteasca daca eu nu as exista?? Raspunsul e mai aproape si totusi mai departe decat crezi tu!

Mult timp m-am gandit la ce a vrut sa zica prin aceste vorbe. El plecase ca un las, facand sa para ca am castigat, dar nu ma simteam invingatore.

Urmaritorul e mai aproape decat am crezut pana atunci. Stia multe, stia prea bine cum sa ma ataca, dar totusi nu-si dadea seama ca daca bate cuie in mine nu va iesi foc, ci sange.

Dupa cateva minute de meditatie pe aceasta tema hotarasc ca e timpul sa ma retrag in baza in ideea ca imi voi reveni din soc. Totusi lucrurile erau ok. Lumea era inca intreaga. Inca...

Drumul a fost mai scurt decat la dus caci eu eram afundata in ganduri. In baza ma asteptau toate ajutoarele cu sufletul la gura. Cand i-am vazut aliniati de la mic la mare m-a pufnit rasul.

Totusi cineva sfida exactitatea sirului. Canziler statea in spatele multimii cu un zambet larg pe fata, un zambet pe care nu il voi uita vreodata.

Ochii lui tradau falsitatea cu care mima zambetul unui tata grijuliu. Cat de oarba am fost? Eram urmarita de... Canziler!

Am simtit ca trebuie sa fug. Am simtit cum mi se dilata pupilele de frica, dar nu eram capabila decat sa raspund cu acelasi zambet fals.

I-am salutat pe toti in parte. Ajunsesem sa le stiu numele tuturor. M-am apropiat de Canziler si am vorbit cu el cat am putut de normal, ignorand zambetul lui.

-Slava cerului ca esti bine. Sa nu mai stai atat niciodata! mi-a zis el.

-Am stat mai putin de 20 de minute. Exagerezi.

-Lasa-ma sa exagerez. Mai bine exagerez eu si tu esti sanatoasa decat eu sa fiu inconstient si tu ranita.

In acel moment in mintea mea a inceput sa se repete obsesiv cuvantul "ranita". Pentru mine era o amenintare.

M-am rretras in camera mea, cu scuza ca vreau sa ma schimb de haine. Cum m-am vazut in siguranta am spart portalul pe care il aveam cu mine la iesirea in lume si am fugit mancand pamantul.

Poate ca nu a fost cea mai buna alegere avand in vedere ca m-am aruncat cu capul inainte in aceasta aventura. Partea buna a fost ca am mai secat o lume de orice posibilitate de a intalni vreun caracter in ea.

Dupa ce am trecut prin portal lumea devenise mai... roz. La inceput eram nedumerita in ceea priveste schimbarea de perspectiva, dar nu mi-a luat mult sa-mi dau seama ce era diferit.

Vedeam in sfarsit in culori, dupa atata timp de vazut alb-negru, viata mea avea din nou culoare. Nu mi-am dat seama ce dor mi-a fost de culori pana nu am inceput sa le vad iar.

Lumea asta era ceva mai interesanta decat celelalte. Aici oamenii erau desprinsi parca din picturile lui Picasso. Toti aveau un aer asemanator.

Trasaturile lor erau bine conturate, avand fetele usor patrate, dar corpurile triunghiulare. Pareau a fi o varianta a jocului Minecraft ceva mai inapoiata.

Macar daca asta ar fi fost singra problema a lor, dar erau muti. Comunicau prin semne, semne pe care eu nu le puteam face cu mainile mele umane.

Dar tot raul spre bine. M-as fi putut obisnui cu acest stil de viata. Era oricum mai bime decat in lumea mea ,unde "apararea" nu e un cuvant. Oricum cei de aici nu pareau sa aiba probleme cu faptul ca nu le semanam.

Da... Obisnuirea era o solutie.

_____________________________
Hei dragilor. Sunt moarta de oboseala. Am avut o zi grea, dar frumoasa. Sper sa va placa noul capitol si sa ma sustineti in continuare cu voturi, view-uri si comentarii. Inseamna nespus pentru mine. Am ajuns la o mie de view-uri si, cum am spus, la 2 mii cred ca ma apuc de o alta carte in paralel. Nu promit nimic totusi! Cam atat pentru saptamana asta. Va pup dulce.

Marilyn