Bila de foc

Gravitatia

... Dar ce e o alta greseala printre toate celelalte daca de data aceasta sunt aproape de a face un lucru maret.

De data aceasta "portalul" avea culoare. Era ceva nuanta de rosu.   Nu-mi dadeam seama foarte bine daca era rosu-intens sau portocaliu-inchis, ceea ce ma facea sa cred ca nu ma obisnuisem cu noua lume pe care o percepea creierul meu.

Am spart borcanul, iar energia m-a propulsat intr-un univers paralel. Intr-un alt univers paralel...

Nu vedeam nimic. M-am uitat in dreapta, apoi in stanga, iar linistea ma facea sa disper. Cum aveam sa scap din ceva ce nu are limite.

Intr-un final ma intorc 180° si-l vad pe urmaritor cu un cutit indreptat spre fruntea mea. Era cutitul acela mov.

-Acest cutit te-a facut sa fi ce esti si tot el te va distruge. Aici se termina totul.

-Ce vrei sa spui? Nu-mi e frica de un cutit. Nu ma poti omora daca nu sunt o materie.

-Dar te pot otravi!

Urmaritorul a afisat un zambet siret in coltul gurii, urmand ca incaperea sa fie coplesita de un ras gros si sumbru ce te facea sa tremuri.

A urmat o singura miscare ferma, si anume mascatul pur si simplu a dat drumul cutitului care in loc sa cada pe podea a venit spre mine.

Nu am avut decat o fractiune de secunda sa-mi feresc capul.

-Succes cu asta, Gravitatie proprie! si el a disparut lasandu-ma singura. In spatele lui au aparut cateva zeci de cutite mov pozitionate in randuri de cate patru, cinci cutite.

In cateva secunde primul rand, pozitionat sus, s-a desprins din linie si a venit spre mine. "Gravitatie proprie".

Ma simteam ca intr-un joc gen Mario in care trebuie sa te pozitionezi strategic altfel pierzi o viata. Dar nu ai decat una, si e pe bune.

M-am mai ferit de cateva randuri, dar pareau sa nu se mai termine. Cand treceau de mine se izbeau de peretele din spatele meu si dispareau.

Dupa un timp nu am mai rezistat zecilor de cutite. Am hotarat sa renunt. Nu mai rezistam. In cateva secunde un cutit a trecut prin mine, facandu-ma sa simt gheata in vene.

Brusc toate cutitele au disparut, iar peretele s-a transformat intr-un portal ce parea sa aiba culoarea energiei din borcan.

Am sarit in portal si am ajuns inapoi la baza. Dar mai mult nu am putut face nimic. Am lesinat, norocul meu fiind ca bietul Canziler ma astepta sa vin.

Singurele cuvinte pe care le-am mai auzit au fost vorbele ajutorului meu care se contopeau cu intregul univers si, mai ales, cu racoarea emanata de podeaua uda si rece, ultimul meu sprijin.

-Ally! Rezista...

_____________________________________
Hei guys! Sper sa ca placa noul capitol. De aici lucrurile se complica... Voi scrie un capitol special cat de curand caci am ajuns la 410 view-uri si vreau sa va multumesc intr-un mod sau altul. Va pup!

Marilyn