Doar noi doi

Capitolul 5

   Mă trezesc agitată și transpirată trasărind din pat.

   Nu am mai avut de mult timp coșmaruri,însă se pare că odată întoarsă la Hogwarts au reapărut și ele.

  Îmi șterg lacrimile apărute în somn și încerc să mă ridic din așternuturile în care sunt înfășurată pentru a vedea cât este ceasul.

   Limbile acestuia arătând că este ora șase dimineața,asta însemnând că abia peste trei ore începeau cursurile.

   Arunc ceasul pe jos pentru că face tot mai multă gălăgie și începe să mă enerveze.

   Mă doare capul.

   Mă doare corpul.

   Mă dor...toate.

   Vreau liniște.

   Vreau să fie liniște.

   Vreau ca el să fie...aici.

   Merg ușor printre cioburile lăsate de ceasul spart și mă îndrept către fereastră,nepăsându-mi dacă mă voi tăia.

   Ajunsă în fața geamului de sticlă mare în forma unui semicerc tăiat,privesc pierdută lăsând lacrimile amare să-mi curgă pe față,soarele ce răsare timid dinspre Lacul Negru cu razele sale palide.

   În fiecare dimineață îl trezeam pe Cedric,pentru că mă furișam la el în cameră în aproape  fiecare seară după ora stingerii,și îl forțam să se ridice din pat pentru a privi împreună răsăritul soarelui.Se plângea  mereu că îi este somn și că vrea să  doarmă ,iar după  multe straduieli îmi  făcea  pe plac.Părul  său  castaniu era mereu răvășit iar buclele nu erau așa de voluminoase ca pe durata zilei.

   Priveam minute în șir  soarele stând  în brațele  sale unde mă simțeam  mereu în  siguranță ,apoi ne furisam înainte  să  servim micul-de-jun afară  pentru a ne plimba.

   Aceste plimbări  nu durau mult,aproximativ zece sau maxim cincisprezece minute,însă  atunci când  mana lui o strângea pe a mea,timpul se oprea în  loc iar nimeni si nimic nu mai conta.Se rușina  câteodată ,după  părerea lui crezând  că face ceva greșit  dar îl asiguram mereu că nu este așa.

   Eram...doar noi doi împotriva  întregii lumi.

   Pentru el si pentru dragostea lui trăiam .Era motivul miilor de zâmbete  si râsete  adevarate.A fost cel care m-a învățat  să  cred în oameni,să sar peste obstacolele pe care viața  mi le oferea și  să  mă  bucur de fiecare rază  călduroasă  de soare ce îmi  mângâia  chipul blajin.M-a făcut să cred că  pot atinge cerul cu degetele,dar acum că  a plecat,cerul este prea departe pentru a-l putea atinge.

   Și  secundele se transformă  în minute,iar acestea în  ore de când  privesc pierdută  pe fereastră ,soarele arătându-și încet ,încet  căldura  din luna septembrie.

   Camera îmi  este dezordonată ,ca de obicei,deși  sunt de cateva zile acasă ,pentru că Hogwarts a devenit casa mea încă  din primul meu an.Aici am cunoscut ce înseamnă  durerea însă  totodata și  fericirea,frica si curajul,timiditatea dar si îndrăzneala. Am legat prietenii pe viață,însă  în  același  timp am pierdut unele.Am învățat  cum se simte iubirea si durerea.Aici  mi-am cunoscut prima iubire si tot aici am pierdut-o.Aici mi-am descoperit pasiunea,mi-am descoperit viitorul,iar dacă  cineva m-ar întreba  ce înseamnă  această școală  pentru mine,i-aș  răspunde  cu doar un cuvânt ...acasa.

   Pene si pergamente sunt împrăștiate  peste tot.La fel sunt și  călimarele cu cerneală ,manualele,ingredientele pentru poțiuni,mătura  și  trusa pentru îngrijirea  ei si hainele.