Doar noi doi

Capitolul 24

Buzele sale peste gâtul meu.

Atingerile sale pe corpul meu.

Corpul lui peste corpul meu.

Zilele ce au urmat după aceea au fost un iad.Îl vedeam peste tot,chiar dacă închideam sau nu ochii.Nopțile nu le dormeam,și,chiar dacă reușeam să închid ochii preț de câteva secunde,mintea mă transporta din nou în camera aceea,cu el peste mine.

Mă simțeam,și încă mă simt murdară din motive pe care doar eu le cunosc.

Mi-a fost frică că tot Castelul va afla despre cele întâmplate,că eu voi fi subiectul tuturor râsetelor și că voi fi batjocorită.

Însă nu a fost așa,pentru că nimeni nu știe,cu excepția lui Enzo și a micului său grup cele întâmplate.

-Ți-am adus ceai,spune o voce caldă.

Privesc în continuare pe fereastră priveliștea de afară.Lacul este liniștit,fiind presărată peste el o mantie albă,iar în jurul lui zboară câțiva Dementori.Munții ce erau odată maiestuoși acoperiți de un verde crud,acum sunt triști,iar cerul negru nu ajută cu nimic.

Stau înfofolită cu o pătură pufoasă peste mine pe un scaun privind în continuare în gol.

-Chelsea?spune vocea care se apropie de mine.

-Hmm?

-Iar te gândești la...?

-Trebuie să-mi fac bagajul,mă scuz și mă ridic de pe scaun.

Lorenzo oftează și se trântește pe patul dezordonat.

Am avut nevoie de un prieten,iar Lorenzo a fost aici pentru mine.După ce m-a luat în brațe din camera aia blestemată,am dormit în camera lui Pansy,care în ciuda tuturor lucrurilor urâte spuse despre ea,este o persoană minunată.Nu a întrebat de ce eram în halul ăla,tremurând și plângând la pieptul lui Enzo,ci doar a încuviințat din cap.

Am petrecut ceva timp cu ea în zilele următoare.Venea la mine când putea și,când simțeam nevoia să nu vorbesc,înțegea și își dădea ea înșiși drumul la gură.Mi-a povestit despre Nott,și de fiecare dată zâmbetul i se prelingea pe chip și avea o sclipire în ochi bine cunoscută.Mi-a spus cum și când s-au cunoscut;cum s-au urât la început,iar mai apoi au căpătat sentimente unul pentru celălalt.

Lorenzo,de asemenea.Încerca să mă facă să zâmbesc și de câteva ori a reușit.Stând în preajma lui,mi-am dat seama că timpul nu reprezintă o garanție și nici nu înseamnă mare lucru atunci când caracterul omului lasă de dorit.Mi-a arătat că,deși l-am cunoscut abia acum câteva luni,are intenții mai bune decât o persoană pe care o cunosc de mult timp.

Malfoy nu a fost prezent,și m-am obișnuit cu asta.Nu am nevoie ca acum în viața mea să fie și mai mult haos;pentru că el aduce doar haos și furtună.

Luna,de asemenea,nu a fost aici.Nu știu pe unde și cu cine umblă;din câte văd,nu eu sunt acea persoană.Sunt conștientă de faptul că nu i-am spus ce mi s-a întâmplat,nimănui nu am spus,însă putea să vină la mine și să mă întrebe dacă sunt bine,pentru că probabil a remarcat faptul că nu am fost prezentă la ore.

Sau poate că nu.

-Când te întorci?

-Duminică,cred.Aș vrea să mai petrec puțin timp cu familia totuși.

Micul meu bagaj a fost într-o clipă gata.Nu mi-am luat prea multe haine având în vedere că duminică mă întorc.

-Să-mi trimiți o bufniță dacă ai nevoie de ceva,ok?