Doar noi doi

Capitolul 15

   După ce meciul s-a încheiat cu victoria noastră,am mers în Camera de Zi pentru petrecerea bine meritată.

   Un poster mare cu un bursuc desenat stătea pe perete,tot feluri de decorațiuni colorate și nelipsitele dulciuri de la Weasley Bing-Bong,precum și Berezero și  Whisky-Foc.

   Muzica răsună de mai bine de o oră și toți se bucură.

   -Ai văzut pe balon a încasat fata Weasley?râde Abbott.

   -E clar că frati-so e în echipă doar pentru că e prietenul cel mai bun al lui Harry,completează Newt.

   Mă ridic de la masă după ce am băut trei sticle de Berezero și puțin Whisky luând un scaun îndreltându-mă către mijlocul camerei.

   -Mă scuzați,spun și cu o mișcare simplă din baghetă opresc muzica ce răsună stârnind toate privirile din cameră,astăzi,mulțumită vouă am câștigat primul meci ce duce la Cupa Caselor.Însă,după cum știți,astăzi este și ziua lui Cedric.A băiatului care va condus,ne-a condus înaintea mea,și ne-a arătat că se poate.Aceasta fiind a treia aniversare în care el nu este printre noi,îmi permit să îi dedic lui această victorie.Pentru Cedric Diggory!sfârșesc micul discurs dând peste cap încă un pahar.

   -Pentru Cedric,murmură ceilalți urmându-mă.

   Petrecerea a continuat după aceea,însă eu nu mai aveam puterea de a mai sta.Fiind Perfect,le-am spus să nu mai continue nici ei mult și după aceea am plecat.

   Îmi târăsc cu greu picioarele pe holul pustiu,trecând pe lângă Peeves care cântă încontinuu melodia Viperinilor.

  
   Weasley s-a născut printre pubele
   Mereu lasă balonul să intre
   Weasley or să le aducă o victorie
   Weasley e al nostru rege!

   După ce spus porola portretului și mă lasă să intru,mătura îmi alunecă din mână la ceea ce îmi privesc ochii.

   Malfoy stă lungit pe canapea cu capul în poala lui Pansy Parkinson tresărind la zgomotul făcut.

   Brusc,mă simt...furioasă?

   Ceva în mine se trezește și mă roade în interior.

   Aș vrea ca eu să fiu în locul ei?

   PE MERLIN,CHELSEA!AI UN IUBIT!!

   -Scuzați-mă,spun și trântesc ușa după ce ajung în cameră.

   Uneori,în zile ca astea,vreau să mă rup de realitate.

   Să mă rup de amintirile ce încă le văd la orice pas pe care îl fac.

   Privesc fotografia mișcătoare în care el încă zâmbește și deschid sticla de Whisky-Foc pe care am ascuns-o sub pat turnându-mi în pahar cu o mare disperare.

   Uneori,mă întreb cum ar fi fost dacă...ar fi fost altfel?

   Dacă el pur și simplu ar fi câștigat Turnirul,sau pur și simplu ar fi trăit.

   Oare relația noastră ar fi rezistat după aceea?

   Dacă da,ce avea să ne aștepte în acel viitor?

   Aveam să ne clădim o familie?

   Niciodată nu voi știi.

   Am lacrimi în ochi,însă nu sunt tristă,ci mai degrabă furioasă.

   Sunt furioasă pe propia persoană.

   Dărâm ceea ce este pe birou și sparg o fotografie înrămată cu noi.Nici acum,după șapte ani petrecuți la Hogwarts,nu am reușit să-mi controlez bine emoțiile,dat fiind faptul că acum lucrurile zboară prin cameră.