Băiatul din vis |H.S|

CAP 16: Tu mă placi!

Făce ochii mari la mine, parcă ieşindu-i din orbite, avertizându-mă că este aici.

Apuc paharul de apă din mâna ei şi îl duc agitata la gură, luând o gură mare de apă în încercarea disperată de a-mi stăpânii valul de emoții ce tocmai m-a cuprins la auzul acestor cuvinte.

Tresar o dată ce privirea mea îl vede îndreptându-se spre noi, din aceeaşi parte din care a venit şi Kate acum câteva secunde.

Înghit în sec, simțindu-mi gura şi gâtul foarte uscate, iar corpul ca o legumă. Nu mai pot să mă ascund nicăieri acum.

Stau pur şi simplu. Aş vrea să fug de aici, să devin invizibilă, să nu mă mai poată vedea. Dar gândul acesta este total imposibil.

Rămân nemişcată şi mă uit în ochii lui, văzându-l cum se îndreaptă leneş spre noi.

Oh, la naiba! De ce nu pot reacționa în niciun fel? De ce dintr-o dată mă face să mă simt atât de inofensivă în fața lui?

"Bună Kate, Alice!" spune el cu vocea răguşită, mutându-şi privirea de la Kate la mine, analizându-mă.

Îl observ cum zâmbetul îi înfloreşte pe față şi cele două gropițe care mă înebunesc nu întârzie să apară. Îşi mută privirea în față, observând tabloul de pe perete.

Pe fața lui apăre un rânjet pervers, specific lui.

Îmi mut privirea de la el, ruşinată. Deabia acum am realizat că şi restul băieților sunt aici, pe lângă Harry.

Oare unde au fost în tot acest timp?

De ce tocmai acum, la prezentarea desenelor astea nenorocite, îşi fac şi ei prezența? De asta îmi era cel mai frică şi de asta n-am scăpat.

Aud cum din gura lui Harry iese un geamăt care îmi face pielea de găină, simțindu-mi obrajii luând foc.

Se apropie mai mult de desen, acum stând între mine şi Kate. Priveşte atent fiecare detaliu, recunoscându-şi proprii ochi acolo. Probabil ştia din surse sigure că eu am făcut asta.

Unele chestii sunt atât de ciudate şi parcă pierd anumite detalii.

"Fata care a făcut asta cu siguranță simte ceva pentru tine, Harry." mă scoate Luis din gândurile mele când îl aud chicotind aceasta afirmație.

Îmi ridic imediat privirea spre el, trimițându-i fulgere din priviri. Nu l-am înțeles pe băiatul ăsta de prima oare de când l-am cunoscut. Are ceva cu mine.

Harry ia tabloul de pe perete şi îl întoarce pe partea cealaltă.

Pe spatele tabloului se afla scris numele meu. Scris cu o cerneală neagră.

Oh,nu! Profesoara mi-a scris numele aici şi acum Harry ştie că eu am fost!

Încep să tremur, dorința să fug cât mai repede de aici crescând tot mai mult.

Îi caut disperată privirea lui Kate, dar nu i-o pot întâlni din cauza corpului lui Harry care se află între noi.

Este prea târziu. Harry schițează un zâmbet, analizând în continuare desenul, apoi aşezându-l la loc pe perete.

Îl urmăresc cum se întoarce spre mine şi mă fixează cu privirea.

Mii de fiori îmi străbat şira spinării, simțindu-mă stânjenită sub privirea sa.

"Tu mă placi!" spune Harry clar şi precis, încercând să procesez ceea ce tocmai a zis.

"Nu e adevărat!" mă apăr eu când îmi dau seama de ce tocmai a spus.

Mă simt ciudat în preajma lui, nu m-am m-ai simțit aşa cu niciun băiat până acum. Dar probabil este din cauza faptului că nu îl suport. În niciun caz nu îmi plăce de el.

"Ba mă placi, Alice, toate reacțiile tale asta reflectă." continuă Harry cu un glas dur şi serios în timp ce ochii lui sunt peste ai mei.

"Nu te suport Harry, de ce te-aş place?" îmi încrucişez brațele la piept şi încep să bat involuntar cu piciorul în pardoseală.

"Deja mă placi, Alice!" începe să râdă, fără să-şi ia ochii de la mine.

Pufnesc dintr-o dată şi îmi dau ochii peste cap.

Îi trag un pumn în față cu toată forța mea, făcându-i fața să se întoarcă.

O prindpe Kate de mână şi o trag după mine, aproape alergând pe hol, îndepărtându-ne de ei.

După ce dăm colțul holului, răsuflu uşurată şi mă sprijin de perete.

"Ce naiba a fost asta?" mă întreabă Kate, arătând cu mâna în direcția din care am venit, ridicând în acelaşi timp din sprâncene.

"Ce?! Am plecat, ce să fie altceva." răspund sec, ştiind defapt la ce se referă.

"Şti că nu la asta mă refeream, Alice!" mă priveşte serioasă încercând să mă tragă la răspundere.

"A fost doar un pumn, mare brânză." spun eu, dându-mi ochii peste cap.

"Şi de ce ai reacționat aşa? Ție chiar îți place de el? Şti că poți să îmi spui Ali, sunt aici pentru tine." spune cu un ton calm şi blând de data asta, bătându-mă liniştitor pe umăr.

"Nu. Defapt nu ştiu, mă simt altfel în preajma lui. Dar nu cred ca îmi place de el." deabia îmi ies pe gură aceste cuvinte. Nici nu îmi pot da seama daca Kate chiar m-a auzit. Îmi mut privirea în pământ, închizându-mi pentru un moment ochii.

"Cum adică altfel? "

Trag aer adânc în piept şi deschid ochii, uitându-mă la Kate dar privind prin ea.

"Nu ştiu, mă enervează dar în acelaşi timp aş vrea ca mereu să fie prin preajma mea, mă sperie dar îmi provoacă mii de fiori în corp. Când mă atinge simt că nu mai există nimic în jur. Parcă îl vreau lângă mine, dar ştiu că nu e o influență bună." spun toate astea cu o voce stinsă, ochii usturându-mă, iar palmele transpirându-mi.

"Alli...asta înseamnă că eşti îndrăgostită de el!" spune în timp ce face ochii mari.

Îmi închid ochii şi înclincapul într-o parte. Poate că asta este adevărul, poate că sunt indrăgostită de el. Dar asta nu înseamnă că e şi bine ce simt.

Harry e o influență negativă.

"Ohh..şi acum ce ai de gând să faci?" mă întreabă Kate, simțind cum se sprijină şi ea pe perete, lângă mine.

"O să încerc să îl evit, să îl ignor. El nu trebuie să creadă că sunt îndrăgostită de el. Mie o să îmi treacă."

"De ce te minți singură Alli? Sentimentul ăsta nu trece aşa uşor.Mai ales că el se învârte tot timpul prin jurul tău. Poate că şi el te place."

"Fii serioasă Kate, Harry nu mă place. Acum aş putea fi pentru el un obiectiv pe care să îl atingă, iar după ce m-ar avea şi-ar bate joc de mine! Nici gând să cad în plasa lui!"
îmi deschid brusc ochii şi plec rapid de lângă Kate.

Ignorându-i strigătele, străbat holul galeriei şi ies în liceu.

Simt cum lacrimile îmi invadează ochii, trezindu-mă brusc cu fața plină de şiroaie calde şi umede.

Îmi încleştez pumnii şi împing nervoasă uşa de la ieşirea din liceu.

Spre surprinderea mea mă buşesc de ceva mult mai masiv decât mine, simțind imediat gresia fierbinte sub spatele meu.

Îmi deschid ochii, frecându-i puternic cu podul palmelor, încercând să văd persoana de care m-am lovit. Dar în zadar, ochii mă ustură atât de tare de la lacrimile pe care tocmai le-am vărsat, că nici nu pot distinge ceva.