Băiatul din vis |H.S|

CAP 4: Prăjitura

Kate's POV

Mă ridic ușor din pat pentru a nu o trezi pe Alli. Mă aplec spre noptieră și îmi iau telefonul ca să văd cât e ceasul și dacă m-a căutat cineva.

Super, nu m-a căutat nimeni.

Off, off, oamenii ăștia nu știu că am nevoie de atenție?

Ceasul este 10 A.M deci nu e nici devreme nici tărziu. Mă duc să fac un duş și după o s-o trezesc și pe Alli. Trebuie să ne luam la revedere de la John, deci nu o pot lăsa să doarmă toată ziua.

Deci îl iubesc aşa mult pe omul ăsta. Este exact ca un al doilea tată al meu, uneori chiar am impresia că mă iubește mai mult decât tata. Este un om minunat și mereu vrea să își facă familia fericită.

Îmi las gândurile deoparte pentru un moment şi intru în duş.

În timp ce apa caldă îmi răsfăță pielea, gândul îmi zboară de data asta la ziua de ieri din cafenea. La faza pe care am făcut-o cu ospătarul acela. Trebuie să recunoaștem că mă pricep la agățat băieți, dar asta doar pentru amuzament. Un chicot mi-a scăpat la acest gând.

Continui să îmi masez corpul cu buretele roz a lui Alli şi brusc îmi aduc aminte şi de acel grup de băieți, defapt în special de acel băiat brunet și cu creastă. Cât de frumos era. Avea acea alură de mister ce te făcea să vrei să îl descoperi. Sper să mai dau peste el pe viitor.

Închid duşul şi mă îmbrac cu unul dintre capoadele din cuier. Intru din nou în cameră şi mă îndrept spre fereastră să trag draperiile.

Privirea mea s-a ațintit imediat pe grupul de băieți care se îndreaptă spre casa alăturată, mai exact în cea în care zicea Alli că s-au mutat niște băieți. Ochii mei cad pe acel băiat brunet cu creasta. Este el, este tipul din mall.

Îmi pus mâna la gură din cauza entuziasmului și scot un țipăt în timp ce încep să țopăi.

Alice's POV

O aud pe Kate țipând, iar gândul că a pățit ceva mă face să sar imediat din pat.

Stă lângă fereastră și țopăie. Când a văzut că mă uit la ea întrebătoare a venit spre mine, m-a prins de mâini și a continuat să țopăie.

"Aaaaa, nu pot să cred!" aproape că țipa la mine, dar pe chipul ei pot să vad un zâmbet necontenit.

Încă nu îmi dau seama ce are. Zici că îl văzuse pe Brad Pitt.

"Ce nu poți să crezi, Kate?" o întreb curioasă pe prietena mea, care arată exact ca un copil căruia i-ai oferit tot ce îşi dorea.

"Sunt aici! Băieții din mall sunt aici! Și se pare că sunt noii tăi vecini!" deabia am înțeles ce a spus pentru că vorbeşte prea repede.

Deja m-a făcut şi mai curioasă.

"I-ai văzut?"

"Daaa! I-am văzut cum au intrat în casa de alături. Aoleuu, trebuie să facem ceva. Trebuie să îi băgăm în seamă cumva!" deja pe chipul ei se așternuse o expresie gânditoare, dar zâmbetul nu îi dispăruse.

"Ce prostii ai de gând să mai faci?" întreb curioasă dar în acelaşi timp amuzată.

Dacă băieții de ieri sunt vecinii mei, asta înseamnă un singur lucru. Băiatul cu cârlionții este vecinul meu.

"Știu, știu, știu!" ridică un deget în aer în semn că i s-a aprins beculețul.

Mă uit la ea ridicând o sprânceană și îmi așez mâinile în sân.