SINS [H.S]

2. Pain

"Louis. Las-o să-şi facă treaba." Demonul ce încă stă pe canapea strigă şi bărbatul ce tocmai a devenit om rânjeşte.

"Nu-i frumos să speriem domnişoarele din prima zi, nu Harry?" Tipul pe care aparent în cheamă Louis vorbeşte.

Amândoi încep să râdă şi eu devin din ce în ce mai speriată. Louis lasă afară un răget şi îmi închid ochii. Îmi duc mâinile la faţă plângând în ele. Îmi repet în şoaptă că tot ce se întâmplă acum nu este real şi că în momentul ăsta visez.

Îi aud paşii lui Harry lovind cu putere parchetul închis la culoare şi mă lupt în strânsoarea lui Louis. Mă dezechilibrez şi cad. Ochii negrii ai celui ce mi-a omorât cei mai buni prieteni mă privesc de sus şi iau înapoi buretele.

Piciorul demonului face contact cu burta mea, fapt care mă face să alunec pe parchetul ud. Durerea mă face să tuşesc şi să vărs mai multe lacrimi.

"Ţi-am spus să nu mai plângi."

Imediat ce creţul rosteşte cuvintele, ca prin magie, sunt azvârlită în colţul opus al camerei şi spatele meu loveşte peretele.

Gem de durere şi cad din nou pe pământul tare. Râsul bărbatului răsună în întreaga casă cu ecou, în timp ce Louis mă priveşte.

Harry vine spre mine şi mă apucă de umeri. Totul devine negru în jurul meu şi-mi ia câteva secunde să observ că nu mai sunt în încăperea aceea blestemată. El mă împinge şi cad în genunchi, următorul lucru pe care-l aud fiind sunetul unei încuietori.

•No point of view•

Cei doi demoni curăţă ultimele urme de sânge de pe jos în timp ce discută despre fata ce este captivă într-una dintre camerele de sus ale casei. Harry îi poate auzi suspinele, ceea ce-l face să zâmbească mândru.

Până acum trebuia să-şi aducă singur jucăriile acasă, dar, în ziua aceasta, prada a venit la prădător.

"Doamne, te rog. Te implor ajută-mă. Nu pot sta aici. Nu o să pot rezista. Te rog, Dumnezeul meu, dacă ei încă au o inimă sau dacă au avut-o vreodată, te rog fă în aşa fel încât să mă lase să plec."

Harry râde, câştigând astfel o privire întrebătoare de la prietenul lui, Louis.

"Ce?" El întreabă lipsit de emoţie.

"Nimic." Băiatul cu ochii verzi răspunde.

După ce-şi termină treaba, Louis se duce pentru a pregăti ceva de mâncare în timp ce Harry se concentrează pe ştirile ce tocmai începeau.

Chestii normale. Primarul s-a hotărât să renoveze spitalul, altă casă care a ars din temelii, alte două sinucideri şi câteva crime.

Oraşul este unul mic, ascuns undeva pe hartă şi eclipsat de marile oraşe cu adevărat cunoscute.

Totuşi lumea trăieşte fericită, în pace şi linişte. Nici nu le trece prin cap că locuitorii dispăruţi sunt defapt morţi de mult timp.

Dacă cineva are ghinionul să-i cadă în gheare lui Harry este dus.

Harry expiră şi se ridică de pe canapea îndreptându-se spre bucătărie.

După cina copioasă, Louis îşi ia înapoi forma de tigru şi se cuibăreşte lângă şemineu. Harry se rezemă de zid şi-şi alintă prietenul.

Cu toate că diferenţele dintre ei sunt colosale, se iubesc ca fraţii. Relaţia pe care o au este mult mai strânsă decât oricare alta.

În camera întunecată, Faith îşi continuă rugăciunile şi evită pofta de mâncare ce a lovit-o acum mai bine de jumătate de oră.