SINS [H.S]

15. Scared

"Jason, eu nu... eu nu simt acelaşi lucru." Spun când rup sărutul dintre noi.

"E ok." Zâmbeşte slab. "Am vrut să fac asta de când ai dispărut. M-am simţit aiurea că nu am făcut-o atunci. Acum sunt împăcat cu mine."

Sunt lăsată fără cuvinte. Îmi iau rămas bun de la prietenul meu şi pornesc spre casă. Următoarea zi va trebui să mă întorc la liceu.

Când ajung acasă, întru în duş. Las apa să-mi mângâie pielea. Ochii mi se fixează pe cicatricea lăsată de Harry atunci când m-a înjunghiat, ceea ce-mi ridică un mare semn de întrebare. De ce m-a salvat?

Când termin duşul îmi înfăşor corpul într-un prosop şi ies din baia mică. Mă arunc în patul moale şi cald şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat să scap din acel loc.

Îmi iau telefonul de pe noptieră şi citesc mesajul de la doctorul tatei. Jane mi-a spus că atunci când am fost dispărută, tata a suferit un atac de panică foarte grav şi un preinfarct. De atunci doctorul vine mai des pentru a verifica starea de sănătate a tatei.

Este un om aşa de înţelegător. Ba chiar îl consultă pe gratis, uneori cumpărând din propriul salariu medicamentele necesare pentru tata. Au fost colegi în liceu. Nu ştiu cum aş putea să-i mulţumesc îndeajuns pentru tot ceea ce face pentru tata.

Într-o zi o să-i întorc favoarea. Într-o zi când voi fi şi eu un medic.

Îmi aprind televizorul şi schimb canal după canal. Nimic bun de privit. Aleg să mă uit la ştiri. Parcă se petrec aceleaşi întâmplări iar şi iar. Se vorbeşte foarte mult despre primarul care ar fi primit mită de la nu ştiu ce persoană importantă, despre herghelia de cai a lui Billy -- bărbatul care m-a învăţat să călăresc. Aceleaşi informaţii zi de zi.

"Două tinere au fost găsite moarte în spatele magazinului de pe strada Walkstreet acum câteva ore. După spusele martorilor, fetele au fost văzute ultima dată vorbind cu un bărbat ce pare a avea în jur de douăzeci şi trei de ani. Fetele au fost ucise într-un mod barbar, inimile lor lipsind."

Îmi ridic capul din telefon pentru a vedea imaginile ce derulează în faţa mea.

Un bărbat înalt, suplu şi cu păr creţ vorbeşte cu fetele ce au fost ucise. Aceştia pleacă împreună, bărbatul uitându-se în dreapta, exact spre camera de luat vederi. Un rânjet este prezent pe faţa lui când pare că nu se ascunde de cameră.

Acel rânjet îmi provoacă fiori pe şira spinării. Nu pentru că este un rânjet malefic, ci pentru că este acelaşi rânjet pe care l-am văzut mult timp.

Acel bărbat este chiar Harry.

După ce imaginile se opresc, două poze sunt aşezate pe ecran. Pozele celor două fete.

Sentimentul de vină mă apasă pentru că într-un fel sau altul, mă simt vinovată. Louis m-a avertizat.

•••

Îmi aşez cartea de franceză pe bancă şi aştept în linişte ca ora să înceapă. Profa intră în clasă, tocurile ei fiind singurul zgomot ce se aude în încăpere.

Se sprijină de catedră şi-şi aruncă ochii prin clasă.

"Faith. Mă bucur că ai decis să apari." Spune cu sarcasm în glas.

Femeia asta a fost mereu o pacoste. Se îmbracă de parcă ar fi într-un club, se machiază foarte stident şi atitudinea ei lasă de dorit. Mestecă guma, neluându-şi ochii de pe mine.

"La tablă." Spune şi mă ridic fără să spun vreun cuvânt.

"Conjugă-mi verbul écrire." Spune şi îmi arunc privirea prin clasă pentru a primi ajutor. Degeaba.

Sunt câţiva care-mi şoptesc răspunsul, dar nu pot înţelege, distanţa fiind prea mare.

"Nu pot." Spun cu capul plecat.

"De ce? Ai uitat limba franceză în timpul escapadei tale?"

Cuvintele ei îmi provoacă nervii, dar nu comentez nimic.

"Ai găsit un băieţel de bani gata care să te plimbe peste tot prin lume? Acum te afişezi în faţa mea, crezând că vei scăpa doar pentru că ai fost 'răpită'?" Întreabă, ridicându-şi două degete în aer, punând faimoasele ei ghilimele.

"Profa, nu cred că a minţit. Uitaţi-vă la ea." Max spune şi un mic zâmbet îmi apare pe faţă.

"Minciuni. Nu-mi pasă de ea. E o mică târâtură care s-a plictisit de şcoală şi care crede că poate să plece cum şi când are chef." Spune şi-şi dă părul blond peste umeri.

"Spre deosebire de tine, damă de companie, am un motiv întemeiat pentru care am fost absentă. Nu am plecat cu nici un bogătan care să mă ţină în puf pentru o noapte de plăcere." Gura profei ia o formă perfectă de "O".

"Eşti obişnuită cu forma asta de când o sugi, sau?"

Toată clasa începe să râdă şi profa mă trimite la director.

♦Author's Point Of View♦

Ajunsă în biroul directorului, domnul Peterson a zâmbit, ridurile sale devenind mai accentuate.

"Mă bucur să te revăd, teafără." Spune zâmbind.

"Şi eu mă bucur să mă aflu aici." Faith spune, aşezându-se pe fotoliul din faţa biroului.

"Cu ce ocazie de afli în biroul meu?" Bărbatul cu părul cărunt întreabă.

"Profesoara de franceză." Fata spune.

"Iar? Eşti a patra persoană pe care o trimite la mine astăzi. Du-te la oră. O să discut personal cu doamna Witch."

Faith îi mulţumeşte directorului şi iese din biroul acestuia după ce-i urează o zi bună.

•Câteva zile mai târziu, ora de matematică.•

Directorul, însoţit de psiholoaga şcolii intră în clasa în care se afla Faith. Toţi elevii plictisiţi sau adormiţi îşi ridică capetele din bancă.

Directorul cere permisiunea profesoarei pentru a vorbi cu Faith. Profesoara nu se opune cererii şefului ei. Cei trei păşesc afară din clasă, spre biroul directorului.

"Faith. Am primit acum zece minute un telefon de la mătuşa ta."

Fata se ridică de pe fotoliu agitată şi-l priveşte pe director fix în ochi.

"Îmi pare rău să fiu eu cel care-ţi dă vestea, dar tatăl tău a decedat."

Fata, cu o expresie şocată şi cu lacrimi în ochi îşi înfige unghiile în fotoliul din piele maronie pentru a-şi găsi echilibrul. Totul este în zadar când corpul ei se prăbuşeşte la pământ.

Nu-i venea să creadă că tatăl ei nu mai este.

Nu-i venea să creadă că nu a fost acasă când s-a întâmplat.

Nu-i venea să creadă că este orfană.

A/N: Da, am grăbit puţin lucrurile pentru că ar fi urmat multe capitole plictisitoare. Don't judge me.

O să-mi fie dor de el. Asta e, au mai murit mulţi.

Votaţi şi comentaţi. Înseamnă foarte, foarte mult pentru mine.

Dedicaţie cine vrea?

Kisses. xx

P.s: Am postat o carte short story despre lucrurile pe care nu avem curaj să le spunem. Poate treceţi şi pe acolo.