22. Gone

5.5K 397 63
                                    

Harry mi-a propus să mergem împreună într-o mică vacanţă, dar l-am refuzat ştiind că mai este foarte puţin până la examene şi trebuie să trec printr-un an pe care l-am absentat aproape în totalitate.

"Atunci te pot ajuta să înveţi." Harry spune şi eu râd.

"Nu poţi face nimic ca să mă ajuţi să reţin toate acele informaţii." Spun.

Harry începe să râdă şi începe să trăncănească foarte multe informaţii despre războaiele purtate de strămoşii noştri. 

Şi mi-a povestit to ceea ce a văzut. Pentru că, el trăia pe atunci. 

Şi ceea ce nu a putut să-mi povestească mi-a arătat. Am fost nevoită doar să-l ţin de mână şi să-mi închid ochii. Şi aşa, într-o oră am reuşit să imortalizez cele mai importante informaţii din istorie. 

"Ce spui de excursia noastră?" Îşi menţine ideea.

Îmi dau ochii peste cap şi zâmbesc.

"Cât de mult îţi doreşti să mergem?" Întreb, rânjind pe colţul gurii.

"M-ai face cel mai fericit demon dacă mi-ai face această bucurie. Îmi doresc enorm să mergem. Te rog." 

Ridic sprâncenele când rosteşte cele două cuvinte şi aprob.

"Fie. Mergem la mare. Două zile." Ordon şi el mă sărută.

Îi răspund la sărut şi-mi trec degetele prin părul lui perfect.


•••


Şi nu a durat mult până când Harry a făcut rost de o maşină. Nu m-am obosit să-l întreb de unde o are, fiindu-mi mult prea teamă de un răspuns care m-ar putea afecta emoţional. Aşa că am lăsat-o aşa.

Drumul nu este unul prea lung. Harry a dat drumul la muzică şi eu nu m-am oprit din schimbat melodiile până când nu am găsit una care să-mi placă.

Melodia lui Demi Lovato, "without the love" începe instantaneu şi odată cu ea şi fredonatul meu. Vântul îmi împrăştie tot părul din cauza geamului deschis, dar mă simt bine. Mă simt cu adevărat vie şi aş vrea ca fiecare zi împreună cu Harry să decurgă aşa.

Nu durează mult până  când şi Harry începe să cânte.

Trei ore mai târziu, Harry parchează maşina în aproprierea plajei. Cum ziua încă nu s-a terminat, îmi iau costumul de baie şi pornesc spre plajă, fără a-l mai aştepta pe creţ.

Nu apuc să mă îndepărtez prea mult pentru că el mă prinde din urmă. Mă ia în stilul miresei şi mergem spre apă. 

"Harry, nu vreau în apă." Spun.

Harry nu-mi răspunde, ci doar zâmbeşte cu gura până la urechi.

Când picioarele lui ajung în apă încep să mă zbat. Totuşi, acţiunile mele sunt zadarnice. Nici nu realizez când ajung în apă. Pielea mi se face de găină din cauza apei reci, dar îndur şi rămân sub apă. Îi văd doar picioarele lui Harry care se agită prin preajma mea, probabil fiind speriat că nu am ieşit încă.

Câteva secunde mai târziu ies la suprafaţă plutind. Harry îmi prinde corpul micuţ şi mă scote la mal. 

"Iubito." Spune şi-şi trece mâna peste faţa mea.

"Faith, haide, deschide ochii. Nu te juca cu mine." 

Eu continui să stau nemişcată şi cu ochii închisi.

SINS [H.S]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum