SINS [H.S]

18. So close

Cu toate că inima îmi bate cu putere în piept îmi păstrez expresia feţei neutră.

"De ce mi-ar păsa de ce face?"

"Îţi pasă pentru că îl iubeşti." Louis spune şi îşi încrucişează mâinile.

Înghit în sec şi i-o trântesc.

"Cum aş putea să-l iubesc pe cel care i-a umplut tatălui meu capul cu prostii? În caz că nu ştiai, tata s-a sinu-"

"Ştiu. Şi nu te-ai simţit bine când cineva la care ţineai a făcut asta."

Cuvintele lui îmi ating sufletul şi dau din cap în semn afirmativ.

"Atunci fă ceva! Harry e gata să facă o tâmpenie." Louis spune şi eu mă lupt cu mine.

"Ce tâmpenie?" Întreb.

"Vrea să se sinucidă." Spune, teroarea fiind prezentă în ochii lui.

Oftez şi încerc să-mi abţin lacrimile. Ştiu ce vrea Louis să fac. Trebuie să mă duc la Harry şi să-l opresc. Dar eu i-am spus să facă asta.

Şi atunci credeam că mă voi simţi bine. Dar asta nu-l va aduce pe tata înapoi.

Imediat ce mi-l imaginez pe Harry mort, inima începe să-mi alerge în piept şi un nod imens mi se formează în gât.

Ies fugind din casă, încalec pe Maya şi pornesc spre casa lui Harry.

Louis are dreptate. Ţin la Harry şi nu-mi pot explica de ce. Practic mi-a omorât tatăl, dar nu pot uita şi că mi-a demonstrat că are un suflet atunci când Louis a murit.

Maya începe să meargă din ce în ce mai tare şi ocoleşte copacii din pădure cu multă precizie. Timpul trece foarte repede şi mă trezesc sperând că Harry nu şi-a dus la bun sfârşit planul.

Imediat ce ajung în faţa casei lui Harry descalec şi împing porţile cu putere.

"La dracu'." Înjur când observ lacătul cu care cele două porţi erau legate între ele.

Încep să alerg pe lângă gard, sperând că voi găsi o gaură sau orice cale pentru a pătrunde în casa lui.

Negăsind nici o cale să intru, hotărăsc să sar gardul. Mă caţăr pe el şi cad pe partea cealaltă, lovindu-mă la spate.

Tuşesc din cauza aerului ce a fost scos cu forţa afară din plămânii mei şi mă ridic de la sol. Încerc să deschid uşa din spate, dar este încuiată. Harry mereu o ţine încuiată.

Aşa că alerg până în faţa casei şi răsuflu uşurată când reuşesc să deschid uşa.

Respir rapid din cauza oboselii şi stau un minut pentru a-mi trage răsuflarea.

Inaintez cu paşi mărunţi în casa lui Harry şi-mi arunc privirea în living. Acolo, Harry stă în genunchi cu mâinile în părul lung şi cu privirea spre podea.

Ori nu m-a auzit intrând, ori nu-i pasă. Aşează pe măsuţă două hârtii şi ridică pumnalul de pe podea.

"Harry?" Spun pe un ton slab.

Îşi ridică privirea din pământ şi se uită fix în ochii mei.

Simt cum inima mi se rupe când îl văd. Are ochii roşii şi lacrimile îi curg fără încetare pe faţă în timp ce suspină şi-şi trage nasul.

"Harry. Ce e cu tine?" Întreb şi mă apropii de el.

Băiatul doar dă din cap în semn negativ şi se ridică în picioare. Ochii îmi cad pe mâna lui dreaptă care ţine atât de strâns pumnalul încât degetele lui s-au albit.

"Harry. E ok." Spun cu glas tremurat.

Nu realizasem că şi eu plângeam.

"Nimic nu e ok." Ţipă şi cade la pământ, plângând în hohote.

Alerg spre el şi îl strâng în braţe. Mă durea să-l văd atât de vulnerabil. Amândoi plângeam şi suspinam.

Harry şi-a îndesat capul în scobitura gâtului meu, probabil în căutarea siguranţei. Îl mângâi pe spate şi stăm îmbrăţişaţi câteva minute.

"Louis trăieşte." Spun şi Harry rupe îmbrăţişarea noastră.

"E imposibil. L-am văzut cu ochii mei. L-am îngropat noi." Spune printre suspine.

"El mi-a spus de tine." Şoptesc. "De ce ai face asta?"

"Vina. Mă simţeam vinovat şi singur. Vinovat că te-am adus în starea asta şi că te-am chinuit atât de mult timp. Şi singur... singur pentru că nu mai am pe nimeni."

Cuvintele lui mi-au provocat mai multe lacrimi.

"Poate că m-ai rănit fizic şi psihic, dar nu eşti singur. Mă ai pe mine." Spun.

"Degeaba. Mă urăşti." Spune şi-şi pleacă capul.

"Hei. Uită-te la mine. Dacă te uram, nu mai eram aici." Spun şi-mi aşez două degete sub bărbia lui pentru a-i ridica capul.

Creez contact vizual şi am grijă să nu-l rup. Un mic zâmbet îmi apare pe faţă şi mă bucur că nu m-am fardat pentru că sigur aş fi arătat ca un monstru.

Îmi aplec capul mai mult spre al lui şi-mi presez buzele peste ale sale. Nu ezită să-mi răspundă la sărut şi este primul nostru sărut adevărat. Pot simţi asta. Este plin de dorinţă şi pasiune. Lacrimile lui încă nu s-au oprit din curs şi nu îmi pot explica de ce.

Rupem sărutul când rămânem fără aer iar eu îi şterg lacrimile cu degetele mele.

"Ce a durat atât de mult?" Louis spune din colţul camerei şi face ca pumnalul lui Harry să dispară. "Pe ăla îl păstrez eu." Continuă.

Zâmbesc când ralizez că totul revine la normal. Poate de data asta lucrurile vor decurge altfel.

A/N: Da boss, Louis trăieşte, Harry trăieşte. Louis trăieşte mai puţin da' nu-i bai.

Când am scris capitolul nu m-am putut gândi decât la persoanele care şi-au pierdut viaţa aseară. Toată ziua am văzut numai oameni arşi(nu, nu la televizor). Înnebunesc.

Sper să nu mai păţească nimeni aşa ceva pentru că e groaznic.

Votaţi şi comentaţi, vă rooog.

Kisses. xx