Jurnalul unei păcătoase

Raiul a fost la picioarele tale cândva

        Îmi venea să nu mă mai ridic din pat. Întreaga noapte a fost un chin, de fiecare dată m-am trezit și am plâns până când am adormit iar. Nu îmi păsa că e dimineață și că am nevoie de mâncare și de energie, mai ales după tot ce s-a întâmplat cu Rita. Voiam să îl vizitez pe Oscar, însă cum aș putea să îl las să mă vadă așa?

        Stăteam cu genunchii strânși la piept, sub pătura groasă și tot simțeam că îmi e frig. Tot îi mai simțeam atingerile forțate, corpul prea greu, respirația împuțită. Oricât am încercat să mă spăl după ce a plecat, știam că toată apa și tot săpunul din lume nu vor șterge o asemenea faptă. Am avut puterea de a-i spune mamei Daya despre asta și mi-a dat cuvântul că nu va mai călca aici. Oricum el plecase deja, dar nici una dintre fete nu merita să treacă prin asta.

        Două bătăi ușoare în ușă m-au făcut să tresar. Am răspuns cu glas mai stins decât aș fi vrut, deși am încercat, iar Magda intră cu o tavă în mână.

       — Nu vreau să mă ridic, am spus.

       — Nici nu trebuie. Astăzi, sublinie. Nu îți permit să îți plângi de milă.

        M-am ridicat în fund, în timp ce ea așeză tava peste picioarele mele. Erau ouă, salată, brânză și ceai.

       — Nu îmi place să fac pe camerista, așa că mai diseară va fi nevoie să cobori, spuse în timp ce se îndreptă spre ușă, apoi îmi mai aruncă o privire, înainte să plece.

        Am luat ceaiul între mâini și am sorbit puțin. O tristețe mare puse stăpânire atunci pe mine, știind că niciodată o femeie ca mine nu va avea ce căuta la brațul unui bărbat cum e domnul Klaus. De ce s-ar înjosi el așa? Într-adevăr, vizita diferite case de toleranță, însă femeile ca noi erau aventuri de o noapte. Câteva ore de eliberare. Eleganța și stăpânirea de sine pe care o emana pe străzile orașului nu avea absolut nimic în comun cu o prostituată. Îmi imaginam o femeie frumoasă, îmbrăcată în haine fine, cu cămăși care sărută pielea și fuste care ascund promisiuni, mirosind subtil a parfum și cu părul prins cu agrafe strălucitoare, așteptând ca el să vină după ea și să o scoată la cină. Sau, la dans. Iar noaptea să se încheie cu cei doi făcând dragoste pasională așa cum doar James m-a învățat. O dragoste fără rușine, la finalul căreia amândoi rămân transpirați și cu respirația întretăiată, dar chiar și așa epuizați, visând deja la următoarea întâlnire.

        Toate aceste fantasme mi se păreau veridice și îmi otrăveau mintea. După incidentul cu Elias, mă gândisem serios să renunț la panglică. Era de la sine înțeles că tot ce creasem în jurul ei era o dragoste adolescentină care durase probabil prea mult sau, o iluzie de care mă agățasem în inocența mea. Însă nu mă lăsa sufletul să fac asta. Chiar dacă erau doar speranțe deșarte toate aceste fantezii, au avut rolul lor în viața mea de zi cu zi. Erau un far care pâlpâia ușor printre gândurile mele. Am oftat și mi-am legat părul cu ea, luându-mi hainele de oraș. O rochie cu mânecă trei sferturi, lungă până la genunchi, pentru a fi decentă și mi-am așezat o eșarfă peste umeri, apoi am ieșit din casă.

        Vedeam și eu cum mă privesc oamenii, în special femeile. Preferam să nu observ. Mi-am ridicat eșarfa peste cap, acoperindu-mi părul și am intrat în Biserica pustie, care avea tot timpul zilei ușile deschise. M-am oprit în prag, privind cu teamă și poate așteptându-mă ca Dumnezeu să mă pedepsească pentru că am îndrăznit să intru în casa Lui. Însă nu s-a întâmplat nimic, lăcașul rămăsese la fel de tăcut. Am atins cu două degete apa sfințită de lângă ușă, mi-am făcut o cruce catolică și am înaintat cu pași reținuți, pe covorul cândva de un roșu aprins, până când am ajuns în fața unor trepte care duceau spre altar. Era o masă dreptunghiulară acolo, cu un acoperământul alb deasupra, brodat cu fir auriu. După ea, agățată de peretele fals, o imensă cruce de care Iisus în mărime naturală atârna neajutorat era cel mai impunător lucru de aici. Sau, așa mi se părea mie. Părea extrem de realist acel corp torturat, țintuit în cuie, iar expresia feței deși chinuită, avea o resemnare aparte. De parcă înțelegea pe deplin scopul pentru care făcuse asta. Cu ce era diferită durerea Lui de a mea? Prin faptul că El avea pe cruce trupul zdrobit, în timp ce eu aveam sufletul? Prin faptul că gestul Lui avea să aducă salvare și alinare întregii lumi, în timp ce eu mă sacrificam doar pentru mama și Oscar? Bărbia mi-a căzut în piept și mi-am simțit ochii umezi. El s-a sacrificat prin credință și bunătate, eu mă sacrific prin păcate. Și asta e o diferență pe care sufletul meu tocmai o conștientiza.