Jurnalul unei păcătoase

Imbécil

        Magda era cu o falcă în cer și alta în pământ. Nu își găsea peria de păr și urla ca o nebună că cineva o furase. Ușa camerei mele era deschisă și nu mai suportam ca să o aud. Cred că striga de cel puțin o jumătate de oră, când am mers cu pași apăsați ca să o închid. Dar aceasta s-a oprit brusc la jumătatea drumului, apoi cu o smucitură, mă împinse un pas în spate.

       — Tu ai furat-o! Scrâșni Magda din dinți, privindu-mă furioasă din prag.

       — Nu aș folosi niciodată lucrurile tale, am spus neutră, însă cu o privire sfidătoare, iar fetele care se adunaseră în spatele ei și-au zâmbit complice.

       — Te crezi mai bună decât ești, spuse în scârbă. Crezi că nu știu cine a împrăștiat bârfele? Se apropie, holbându-se la mine și clipind atât de rar, încât parcă era nebună. Prietenul ăla ciudat al tău! L-am văzut șușotind lângă clienții mei!

       — James nu ar face așa ceva, am spus, susținându-i privirea, însă o amintire vagă cu James în timp ce se apleca și vorbea subtil cu un alt bărbat, apoi îmi făcu cu ochiul, îmi revenea greoi în minte.

       — Oh, vierge, cât de frumos știi să minți! Rânji răutăcios. Venirea ta a fost un blestem! Tu îmi furi clienții, tu le întorci mintea și le otrăvești gândirea!

       — Încetează, Magda! m-am răstit. O iei razna!

       — Acum sunt și nebună? Râse ea și mi se făcu pielea de găină, auzind-o.

       — Te comporți ca una!

       — Imbécil!

        În clipa aceea, Magda mă lovi peste față cu putere, iar gustul puțin sărat și ruginit al sângelui îmi inundă gura. Rita și Mia au sărit imediat și au prins-o de mâini, scoțând-o cu forța din cameră, în timp ce ea continuă să înjure în franceză, strigând cât o țineau plămânii. Mama Daya își făcu loc cu coatele și cu bastonul printre fete, lovindu-le și ordonându-le ca să meargă fiecare în camera ei. Am auzit-o certându-se cu Magda în limba ei maternă și îi trânti ușa cu putere. Apoi intră în camera mea și închise ușa. Folosisem batista primită de la James pentru a-mi tampona buza, dar aveam de gând ca să o spăl imediat ce nu voi mai avea nevoie de ea. Voiam să o păstrez curată, pentru că avea inițialele lui brodate cu auriu pe margine.

       — Ia să văd, spuse bătrâna, arătând spre buză.

       — E spartă, dar va fi la fel în câteva zile, am spus, arătându-i micul semn de un roșu aprins.

        Știam asta pentru că mai avusesem parte de asemenea răni minore, când tata ne bătea acasă. Și nu numai.

        Mama Daya oftă și se așeză pe pat.

       — Înainte de toate, vreau să știi că sunt mândră de tine, mormăi ea, privind podeaua.

        Am privit-o cu ochi mari, apoi mi-am reținut un zâmbet, în timp ce am aplecat o ureche spre ea.

       — Ce ai spus? Nu cred că te-am înțeles.

       — Nu te doare buza? Pufni bătrâna și eu am chicotit, așezându-mă lângă ea și sprijinindu-mi capul de umărul ei.

       — Nu mi-ai spus niciodată asta, am spus, fâstâcindu-mă.

       — Ți-ai fi luat-o în cap, răspunse hotărâtă, dar blând îmi mângâie ușor părul. Știi de ce Magda se comportă așa?

       — Pentru că e nebună? Am ridicat din umeri.

        Mama Daya mă lovi scurt cu bastonul peste picior.