Jurnalul unei păcătoase

O salvez sau o îngrop

        Un sunet puternic mă făcu să tresar, speriată, dintr-un vis în care trupuri goale de femeie erau aruncate pe marginea drumului spre lăptărie. Cineva își trânti cu putere farfuria cu mâncare lângă mine. Venisem la micul dejun, dar după o noapte albă plină de griji, mi-am așezat doar o clipă capul pe braț pentru puțină odihnă.

        Am adormit instant.

       — E adevărat? Șuieră Magda spre mine. Târfa aia mică a făcut avort?

       — Tu preferi termenul prostituată? Am întrebat-o clipind des și încercând să alung cu ajutorul gestului amețeala care îmi întorcea stomacul pe dos.

       — Răspunde, insistă ea.

       — Nu cred că te privește, Magda, am spus rece, ridicându-mă. Chiar dacă ar fi așa, sper ca inima ta putrezită să găsească puțină compasiune și să nu agraveze situația. Asta dacă nu vrei să ai un suflet pe conștiință.

        M-am îndreptat spre scări, dar ea veni după mine și mă prinse de braț. Eram hotărâtă ca să mă cert cu ea dacă era nevoie, pentru liniștea Ritei, care zăcea în camera ei aproape mereu inconștientă. Însă am văzut ceva nou în acei ochi verzi. Reținere.

       — Ai nevoie de ceva?

        Inițial, crezusem că nu aud bine. Retrăiesc acea clipă uneori și câteodată, sunt convinsă că a simțit ea ceva. Au urmat clipe grele și Magda se schimbase cu puțin timp înainte, era imposibil ca să fie vorba de vreo coincidență. Și totuși, nu am vrut să arăt atât de șocată pe cât mă simțeam. Mi-am păstrat cumpătul și i-am răspuns:

       — Apă caldă și cârpe. Am folosit aproape tot ce am putut, iar ultimele bucăți sunt întinse încă pe sârmă.

        A dat o dată afirmativ din cap și a urcat repede pe scări, luând-o înainte. Am privit în urma ei, sperând atunci din tot sufletul ca să nu fie doar o capcană sau un joc ieftin. Camera Ritei era la fel cum o lăsasem: întunecoasă, iar un miros greu de sânge și aer stătut te ducea cu gândul la moarte. Nu puteam risca ca să deschid geamurile, afară era frig, iar ultimul lucru de care avea nevoie, ținând cont de cât era de slăbită, era o răceală. Sângerase continuu încă de noaptea trecută, de când o adusesem acasă. Mă implorase asta și prin nu știu ce minune, reușise să rămână conștientă și să se târască până acasă, folosindu-mă pe post de sprijin. Și o înțelegeam perfect, cine ar vrea ca să rămână în acea casă a groazei, cu femei care țipă de durere și duhurile altora care nu au supraviețuit?

        Și parcă ca și la un semn, odată ajunsă, s-a prăbușit în patul ei și a leșinat. Am dezbrăcat-o și am reușit să o îmbrac doar cu o cămașă de noapte curată, apoi am învelit-o bine cu două pături și o cuvertură. Am rămas lângă ea întreaga noapte, dezvelind-o când febra punea stăpânire pe ea și străduindu-mă să o încălzesc când frisoanele reveneau. Delira, uneori crezând că a adus pe lume un copil sănătos, cerându-l la sân, alteori îl vedea pe Aaron și o furie slabă punea stăpânire pe ea. Nici eu nu mai făceam diferența între perioadele de leșin și somn, dar preferam să o spăl și să-i schimb cârpele dintre picioare când era inconștientă.

        Așa că spre dimineață, când delirul încetase și temperatura corpului ei rămăsese constantă deja de peste o oră, am coborât ca să mănânc puțin. Și am adormit cu capul pe braț, pe masă.

        Rita dormea adânc. Am dat la o parte păturile și i-am ridicat cămașa. Cârpele erau murdare, însă cantitatea de sânge scădea cu trecerea timpului. Nu mai aveam nimic curat, dar un discret ciocănit în ușă îmi distrase agenția. Înainte să pot spune ceva, Magda se strecură înăuntru, cu o mână plină de cârpe curate și cu o găleată cu apă caldă. Mă privi câteva clipe, apoi spuse încet:

       — Am avut niște așternuturi în plus.

        Am dat din cap, în semn de mulțumire, iar ea s-a apropiat. Privirea i-a căzut pe trupul dezgolit și inert al Ritei, iar culoarea i-a părăsit obrajii.

       — Înțeleg dacă vrei să pleci, am spus blând.

       — Nu, a clipit de câteva ori, încercând să alunge lacrimile. Rămân.

        Am băgat o cârpă în apă și am început ca să o spăl. Când am terminat, Magda deja pregătise câteva  pentru a o acoperi. Am lăsat-o pe ea să facă asta și am luat găleata cu apa roșie, pentru a spăla în baie și ultimele bucăți de material folosite, când mama Daya intră în cameră.

       — Îmi spune și mie cineva ce se întâmplă aici?

        Am făcut un schimb de priviri cu Magda, care trase repede în jos cămașa Ritei și o înveli înapoi.

       — Nu se simte bine, am spus.

       — Asta am văzut și eu! Dar cum se face că una dintre fetele mele a fost la lăptărie și zace în casa mea, în patul meu, dar fără știrea mea? Ridică ea tonul și Rita tresări în somn.

       — Am promis, m-am înecat.

       — Promisiunea ta cântărește mai greu decât viața ei? Arătă cu bastonul spre ea, iar cuvintele mamei Daya m-au durut enorm.

       — Fac tot ce îmi stă în puteri..., am început să vorbesc, tulburată, dar ea se răsti din nou:

       — Habar nu ai ce faci!

       — O salvez sau o îngrop! Am strigat, ridicându-mi mâinile pline cu sângele deja uscat al Ritei și mama Daya făcu ochi mari. Nu există cale de mijloc!

       — Ai trăit de pe spatele Ritei de multe ori, vorbi Magda rece. Și-a câștigat dreptul de a fi îngrijită în casa ta.

        Bătrâna ieși din cameră trântind ușa și am lăsat găleata jos, simțind cum rămân fără aer. Lacrimile au început să-mi curgă șiroaie pe obraji și suspinele să-mi scuture trupul.

       — Eva..., am auzit vocea îngrijorată a Magdei și mâinile ei reci mi-au cuprins fața între palme.

        Dar, nu mă mai puteam opri. Poate că fusesem în stare de șoc și asta m-a ajutat ca să tratez la rece ultimele evenimente, însă atunci, teama și groaza puseseră stăpânire pe mine. Am plâns atât de tare, încât am rămas fără aer. Am plâns până când ochii mi s-au umflat și durerea de cap a devenit insuportabilă. Și mai presus de toate, Magda m-a ținut pe jos, în brațe, tot timpul ăsta, până când respirația mi-a devenit una cu suspinele, lacrimile s-au oprit și buzele mi s-au uscat. Apoi, m-a dus în camera mea și m-a convins că trebuie să dorm, jurându-mi solemn că va rămâne ea lângă Rita până mă trezesc.

        Surprinzător, dar s-a ținut de cuvânt.