Jurnalul unei păcătoase

Oferi sau pierzi. Depinde de bărbat

        L-am prins pe James de mână și l-am tras după mine până într-un colț al camerei.

       — Ce vrei să spui?

       — Zvonurile cum că ar începe un nou război sunt tot mai dese. Și mai gălăgioase, râse nervos, băgând degetul arătător după guler și trase puțin, în încercarea de a respira profund.

       — Spune-mi, i-am cerut.

       — Se pare că naziștii se pregătesc din nou de război. Își folosesc majoritatea resurselor pentru armament și alte mijloace de atac.

       — Dumnezeule, am spus, acoperindu-mi pieptul cu palma. Ce se va alege de noi?

       — Încă nu știu. Dar biletele acelea ne vor oferi refugiul de care avem nevoie. Vreau doar să fii pregătită și în clipa în care îți spun să pleci, să o faci! Fără întrebări, doar ai încredere!

       — Știi că ai parte de întreaga mea încredere, am oftat.

        James se îmi cuprinse fața între palme și mă sărută ușor pe buze.

       — Eva mea, spuse încet, încruntat. Tu reprezinți întreaga mea familie, știai asta?

       — Părinții tăi...

       — Niște aroganți, își dădu ochii peste cap. Tata m-a prins în grajd în timp ce mă sărutam cu băiatul bucătăresei. Aveam vreo cincisprezece ani, poți să îți imaginezi ce față a făcut? Râse.

       — Nu, chiar nu, am chicotit. Erai doar un copil!

       — Bineînțeles că nu. Tu vezi sufletul înainte de toate. El a văzut cureaua, eu am simțit-o, oftă, zâmbetul de pe buze pălindu-i. Oricum, a fost un sărut al naibii de bun! Cred că a meritat, ridică din umeri și i-am cuprins talia cu brațele, într-o îmbrățișare spontană.

       — Acum te iubesc eu cât pentru toți! I-am mărturisit și nu voi uita niciodată zâmbetul de pe fața lui. Era la fel ca un copil pe care părintele lui tocmai l-a lăudat în fața tuturor.

        M-am bucurat mult când am găsit-o pe Rita conștientă în camera ei. Magda tocmai o învelea și m-am apropiat de pat, zâmbind.

       — Cum te simți?

       — Slăbită, dar sunt sigură că ce a fost mai greu, a trecut, îmi răspunse cu o voce joasă și răgușită.

       — Să știi că nu mai ai temperatură și sângerarea e tot mai slabă.

       — În plus, tocmai a fost la baie, spuse Magda. Cu greu, dar se descurcă. Va fi bine.

       — Mulțumesc, îmi spuse, iar ochii i s-au umplut de lacrimi. A fost groaznic, Eva! Am simțit cum îl smulge din mine!

        Lacrimi amare au început să îi curgă pe obraji și am mers repede lângă ea, luând-o în brațe și ea își lipi obrazul de pieptul meu.

       — Shh! Am spus, închizând ochii cu groază, știind că amintirile acelui coșmar o va bântui o viață întreagă, acum mai mult ca niciodată. Ai supraviețuit și asta înseamnă că ești o luptătoare. Ești puternică, Rita! Lasă amintirile urâte acolo unde s-au întâmplat, tu mai ai o viață întreagă de trăit!

        Am simțit-o încercând din greu să se oprească. Își ținea ușor respirația uneori, alteori își înghițea lacrimile. Magda și-a reluat locul în fotoliu, învelindu-se cu o pătură și continuând să citească, la lumina lămpii. I-am cântat Ritei în șoaptă cântecele de leagăn pe care i le cântam lui Oscar și a adormit într-un final.