Cartea 1 - Cazurile Detectivei Amanda Graaces

Capitolul 6: Noapte grea

Mă trezesc în toiul nopți pentru că cineva bătea în ușă, cine poate să fie la ora asta. Îmi i-au halatul subțire din satin și mă duc să deschid ușa. Bătaia nu se oprise până ce nu am coborât , apoi s-a oprit brusc. Totuși am să deschid ușa:
- Cine e ? Întreb în timp ce deschid puțin ușa , dar nimic. Era liniște deplina de parcă nu a fost nimeni niciodată acolo, de parcă bătăile pe care le auzisem nici nu fuseseră reale. M-am gândit că am halucinații din cauza oboselii, așa că am încuiat ușa și m-am întors înapoi în pat. Tocmai când era să adorm înapoi , bătăile în ușă au revenit. Eram puțin panicată, de ce să mint , dar și nervoasă. Partea bună era că nu aveam halucinații, era cineva acolo care îmi tulbura somnul. Am coborât din nou , la fel ca data trecută, când eram aproape de ușă se opri. De data asta nu am mai deschis ușă și nici nu am aprins becurile. M-am asigurat că toate jaluzele sunt trase și am urcat în pat. Bătăile nu au mai reapărut, și am reușit să dorm puțin.
Dimineața am băut o cafea fără zahăr, m-am îmbrăcat bine apoi am ieșit afară.
Am închis ușă , și m-am gândit să înconjor puțin casa , să văd dacă găsesc ceva ce ar putea să îmi explice întâmplarea de aseară. Ajung în spatele casei unde găsesc un ecuson ,aproape de geamul casei. Ecusonul era unul a unei eleve Emily Simpson de la Red Valley Academy.
Ce ar cauta o adolescentă la miezul nopții pe lângă casa mea bătând la ușă și la geamuri, ca mai apoi să dispară. Nu avea sens.
Ajung la secție, încercând să uit de noaptea grea pe care am avut-o.
-Hmmm, ceva e diferit la tine...hmm, spune Andrew ,apărând de nicăieri.
- Știu, cearcănele, ce sunt cu ele nu ai dormit bine azi-noapte?!
- Am avut o problemă, dar nu e nimic.
- Ești sigură?
- Da , e în regulă.
- OK, din fericire nu avem cazuri noi, iar din păcate tot nu am reușit să aflăm nimic despre anonimul care te-a ajutat oarecum la caz.
- Ughhh...
- Nu îți face prea multe griji o să-l găsim noi... cumva ...
Sper să-l găsim, am atâtea întrebări , și mai mult ca sigur el știe răspunsurile.

Era după-masă , stăteam în birou învăluită de oboseală , încercând să găsesc inculpatul. Cine ar ucide-o pe Nadiya? Sau în cazul nostru ar sacrifica-o într-un liceu ?, o majoretă drăguță și plină de zâmbete care îți luminau fața. Care e motivul, uneori motivul crimei e mai important decât baltagul.
Vremea aia plictisitoare , când aveam doar căzuți despre jafuri tipice și bătăi între copii , a trecut brusc prim fața mea , iar acum mă trezesc cu o mulțime de "mistere" la ușă, care stau să fie rezolvate de un geniu ca mine. Asta îmi doream , pentru asta am ajuns aici , dar acum simt că e prea mult. Totuși multul acesta mă face să tresat , îmi creează o stare de "funcționare " care nu îmi displace, defapt cred că îmi place mai mult decât cred. E distractiv totul...oarecum.