Din Sânge și Cenușă

Capitolul I

       Aveam doar 19 ani, viața mea tocmai începea, viitorul meu alături de omul pe care îl iubesc din copilărie îl vedeam unul frumos până când Dumnezeu și-a dorit o altfel de soartă pentru mine.
        Era iarnă, împreună cu Lawson veneam de la munte după două săptămâni minunate petrecute împreună. Totul era minunat," How deep is your love " răsuna tare din radio până într-un moment în care tot ce auzeam erau vuieturi.
Când m-am trezit eram într-o ambulanță cu o branulă și un mare bandaj pe mână, mă simțeam amețită și foarte confuză.
Urlete, țipete de disperare și rugăciuni se auzeau puternic de afară. M-am ridicat cu greu de pe targă și m-am îndreptat spre ușă. Bordul unei mașini era zdrobit de un copac și un miros puternic de benzină îmi înecau nările. Nu-mi puteam da seama ce se întâmplă capul îmi bubui precum o bombă.
Pompierii încercau să stingă focul care cuprinse mașina.
O asistentă înaintă înspre ambulanță așa că am întrebat-o.
-Scuzați-mă dar ce s-a întâmplat aici?
-Ați avut un accident, mașina în care v-ați aflat a alunecat din cauza gheții așadar ați intrat într-un copac, spune ea.

Îmi amintisem tot, locul în care am fost cu Lawson și momentul din-naintea accidentul.
Am reușit să-mi smulg banula și am fugit într-un suflet până la locul accidentului sperând că îl voi vedea pe Lawson dar am ajuns prea târziu. Tot ceea ce am văzut a fost o mașină distrusă și omul pe care îl iubesc într-un sac.
Eram prea șocată de ceea ce vedeam, erau minutele pe care le-a-și fi preferat trăite în iad.
Am încercat să nu mă las copleșită de războiul și durerea pe care o aveam în sufletul meu, știam că nu mai trăia, în ciuda a tot ce îmi ziceau medicii,, Este bine! "eu simțeam, simțeam că o bucată din sufletul a plecat într-un loc îndepărtat.
    Am fost dusă la spital pentru niște investigații iar cei de la secție mi-au luat o scurtă declarație.
După 3 ore de așteptat împreună cu părinții săi am fost lăsați să-l vedem.
95%din corpul său era ars dar frumusețea sa nu a dispărut. Am căzut în genunchii lângă masa de beton rece pe care era așezat și am dat drumul lacrimilor, plângeam încet știam că lui nu îi plăcea să mă vadă tristă. Tatăl său m-a ridicat în timp ce mama sa a început să mă îmbrăncească.
-E doar din vina ta! zicea ea plină de durere. Doar din cauza ta mi-am pierdut copilul.
Nu puteam spune nimic chiar de vorbele sale mă dureau al naibii de tare, era îndurerată și o înțelegeam. Am părăsit încăperea cu lacrimile înecăndu-mi obrazul.
Ce aveam să mă fac fără el? Cum aveam să trăiesc așa? Viitor fără el nu exista.
    Din toată ființa mea îmi doream să fie un vis urât și să mă trezesc în următoarele minute. Am luat un Uber și m-am întors în apartamentul unde locuisem împreună timp de 2 ani
Am luat fiecare poză cu el, le-am sărutat strângând-le la piept.
  De ce Doamne? De ce Doamne? Cu ce ți-am greșit?, țipam cu sufletul rupt în bucăți.
  Cum să trăiesc eu fără tine, Lawson?
M-am întins în pat cu tricoul strâns la piept și așa am adormit.
M-am trezit dimineața dar durerea pe care nu o pot descrie îmi apăsa sufletul, cu greu am reușit să mă ridic din pat, simțeam cum pământul îmi fuge de sub picioare singurul meu sprijin erau pereții, atât.
In bucătărie totul rămase la fel cum lăsasem înainte să plecăm. Îmi fixasem privirea pe cana lui aflată din chiuvetă. Am luat-o în mâini și mă uitam la ea, și mă uitam și mă uitam.
Îmi aduceam perfect aminte când i am cumpărat-o. Era ziua lui, împlinea 20 de ani.
   Am început să plâng, am lăsat cana și m-am îmbrăcat pentru a merge la morgă. Vecinii de pe scară mă bârfeam dar acum asta chiar nu mă interesa.

Am ajuns iar acolo deja erau părinții săi, m-am dus la ei, mama luu nu se uita la mine dar asta era cea mai mică problemă acum.
Un doctor a venit la noi și ne-a înmânat o pungă.
-Aici sunt lucrurile lui, zise el.
Am deschis punga și am văzut brățara cu inițiala numelui meu și semnul infinitului.
M-am întors cu spatele iar durerea mi se prelingea pe obraji iar în gând repetam,, Doamne ajută-mă, Doamne dă-mi putere ".
Mașina mortuală ajunsese iar în următoarele minute trebuia să apară și el...
Nu eram pregătită de acest moment, mi-aș fi vândut și sufletul pentru a oprii timpul.
Ușile s-au deschis și sufletul meu a murit. Toți plângeam, fiecare dintre voi avea o durere în inimă mai puternică decât moartea.
    Am ajuns la capelă, s-au adunat neamurile și prietenii. Capacul era închis dar dorința de al vedea era prea mare așadar vorbind cu părinții lui am decis să discutăm cu cei de la funerare dacă îl pot deschide măcar pentru câteva minute. Aceștia au fost de-acord.
I-am legat brățara cu inițiala numelui meu pe mâna stângă și l-am sărutat pentru ultima oară, acest gând îmi sfărâma inima. Cei ce erau prezenți mă priveau cu silă spunând cât se poate de încet,, Cum poți săruta un om ars? "nu am băgat vorbele lor răutăcioase în seamă deoarece știam că majoritatea celor prezenți nu știu ce înseamnă să iubești pe cineva.