Din Sânge și Cenușă

Capitolul X

                          DEACON

—Dacă te angajezi sau stai prin preajma ei jur că o bag în pușcărie. zice Sophie printre dinți.
—Jur că dacă te opui îl întorc pe Markus împotriva ta, și știi că pot. Am ieșit pe ușă hotărât să fac ceea ce-mi trecea prin cap.
Am bătut în ușa Iolandei așteptând permisiunea ei de a intra.
—Intră. am auzit-o strigând.
Am intrat dar ochii ei nu mă priveau
primitori.
—Doamne, voi vreți să mă terminați?
întrebă în timp ce-și trecea mâinile prin păr.
—Permiteți-mi să mă așez și să vă explic.
Îmi făcu semn să mă așez iar eu am început să-i vorbesc despre dorința mea.
—Deci vrei să te angajezi, aici? râdea cu atâta poftă în timp ce își sprijini capul de scaun.
S-o văd din nou zâmbind mă făcea atât de bucuros.
—Stai, tu vorbești serios?
—Cam da.
—Nu am dreptul să mă opun chiar dacă mi-aș dori așadar te aștept cu un CD pe care îl voi trimite dl. Thiler, patronul firmei.
—Am înțeles.
M-am ridicat i-am zâmbit și am plecat. Puteam să șterg și podele cât timp eram în apropierea sa.
       Am reușit să termin CD în mai puțin de o oră, ceasul era 4 iar Iolanda își termina programul la 6, aveam timp să mai trec pe la ea.
După ce am intrat în birou am găsit-o cu ochii roșii încercând să-și ascundă chipul cu părul iar privirea o ținea în pământ.
M-am așezat rapid lângă ea.
—Ce-ai pățit? am întrebat-o îngrijorat.
—Lasă dosarul pe masă și pleacă te rog, mă simt bine.
   Vocea ei nu spunea același lucru.
—Nu plec nicăieri până nu mă asigur că ești bine.
Se uită în ochii mei iar o lacrimă i s-a scurs pe obraz. Am ridicat mâna să i-o șterg rămânând plăcut surprins că nu mi-a respins gestul.
—De ce ați venit Deacon?
—Nu a fost alegerea mea. i-am răspuns încă ținându-mi palma pe obrazul său.
—De ce te ți după mine atunci?
—Pentru că îmi este greu să stau departe de tine.
Aceasta și-a schimbat privirea îndepărtându-se de mine.
—Îți este greu dar tu ești cu altă femeie?
   Am tăcut, îmi era frică să deschid gura.
—Vorbește!
—Nu pune presiune pe mine.
    Iolanda ieși pe ușă nervoasă iar eu am urmat-o.
Am reușit să o ajung la intrarea în firmă când am încercat să o ating m-am ales cu o palmă zdravănă.
—Am crezut în tine Deacon. De ce m-ai făcut să cred în dragostea ta? Am crezut că vei lupta pentru mine dar tu, tu ai renunțat la mine.
  Vedeam tristețea în ochii ei, sufletului meu îi era atât de greu să suporte asta. Tot ce am făcut, am făcut pentru ea, pentru viața și fericirea ei. Am renunțat la ea pentru că o iubesc prea mult.
   Am rămas tăcut în fața sa, altceva nu puteam face în acest moment. Am venit din nou și i-am răvășit sufletul.
—De ce nu te duci la ea acum? zicea în timp ce lacrimile îi curgeau. Sunteți exact la fel, doi oameni reci cu suflete înghețate.
Astea au fost ultimile sale cuvinte după aceea a intrat în firmă. Nu am urmat-o știu că are nevoie de liniște iar eu sunt gălăgie pentru sufletul său.
   După ce am lăsat ploaia să-mi mai spele din durere am intrat înăuntru.
Mi-am luat rucsacul și asta am făcut fără a o anunța pe Sophie.
   Când am intrat pe ușă Markus m-a întâmpinat cu o îmbrățișare iar desenul din mâinile sale mi-a atras atenția. Bănuiesc că a încercat să mă deseneze pe mine, el și Sophie în parcul în care am fost împreună prima oară.
—Markus, ce este aici? l-am întrebat arătând spre desen.
—Astăzi împreună cu tanti Ligia am desenat portretul familiei. Aici ești, aici eu și lângă tine mami.
—Mă scuzați că vă deranjez dar dacă îmi permiteți domnule Deacon mi-aș dori să plec acum. zise Ligia, o doamnă în vârstă de 45 de ani pe care am angajat-o să aibă grijă de Markus.
I-am permis să plece dacă tot eram acasă.
Eu și Markus ne-am dus în bucătărie să mâncăm ceva. Markus a rupt tăcerea cu o întrebare care m-a făcut să mă înec.
—Tată, poate să vină prințesa pe care am întâlnit-o la noi?
—Nu.
—Dar de ce? a întrebat smiorcâindu-se.
—Mănâncă și nu mai pune întrebări!
A stat bosumflat până când a ajuns Sophie. A fugit înspre ea.
—Mami, poate veni prințesa la noi?Te rog!
  Aceasta s-a uitat la mine întrebătoare.
—Iolanda. i-am zis.
—Aa, acea prințesă. a spus mimând un zâmbet. Nu poate veni aici dar te iau mâine cu mine la firmă.
Am fixat-o cu privirea și l-am trimis pe Markus în camera sa.
—Ce încerci să faci Sophie? am întrebat-o încercând să-mi păstrez calmul.
  S-a așezat pe canapea zâmbind.
—Ce încerc să fac Deacon?
—Nu-l vei duce mâini pe Markus la firmă!
—De ce mă rog?
—Pentru că așa spun eu. am țipat iar aceasta s-a ridicat în picioare stând la un pas depărtare de mine.
—Nu mai țipa aude Markus și nu-i cade bine deloc, îl voi duce și gata.
   A plecat și s-a dus în dormitor.
Nu aveam nicio șansă să o fac să renunțe dar voi avea grijă ca Markus și Iolanda să nu se întâlnească. Iar face rău să-l vadă și nu doresc acest lucru.
Sophie nu a mai ieșit din cameră așadar eu trebuia să-l adorm pe Markus.
După ce l-am lăsat pe Markus m-am așezat pe canapea adormind acolo.