Din Sânge și Cenușă

Capitolul V

                         IOLANDA

   — E minunat aici, Deacon. Cum de ai știut că-mi plac camerele cu pereți din lemn?
— Pentru că te caracterizează. Sunt simpli și frumoși și îți oferă o stare călduroasă la fel cum o faci tu.
— Exagerezi. spusem râzând.
—Chiar deloc, acum te las să te faci comodă iar eu mă voi duce până la magazin.
   Zis și făcut, mi-am despachetat bagajul și am ieșit pe balcon să admir priveliștea. Ningea atât de încet și brazii se legănau ușor. Aerul era rece și curat exact cum imi plăcea.
Deacon s-a întors repede și ne-am apucat să gătim ceva deoarece eram înfometați, drumul nu a fost unul tocmai scurt.
—Vrei să ieșim după amiază să ne plimbăm? întrebasem eu.
—Da, da, sigur. spuse el fericit de propunerea mea. Ești atât de frumoasă când ești fericită, parcă toate stelele din galaxie s-au așezat în ochii tăi, adăugase el.
       Simțeam cum obrajii imi i-au foc așa că am schimbat subiectul.
Am vorbit puțin despre priveliștea de afară iar după am decis să ieșim mai spre seară în fața cabanei la un ceai.
    Seara a decurs foarte frumos dar eu așteptam seara de mâine când aveam să mergem în oraș să vedem bradul din centru.
   M-am trezit foarte veselă și primul gând a fost cum să fac să treacă timpul mai repede, nu mai aveam răbdare. M-am ridicat din pat și am pornit spre sufragerie. Deacon nu era.
—Deacon, Deacon, unde ești?
Am verificat prin apartament dar era de negăsit. Am incercat să-l sun de câteva ori dar îmi intra căsuța. Îmi făceam griji.
Am ieșit pe balcon să văd dacă e pe afară dar nu l-am zărit.
—Iolanda, te-ai trezit? auzisem vocea sa.
—Deacon, Doamne, unde ai fost? rostisem vorbele astea în timp ce l-am îmbrățișat.
Imediat m-am rușinat de gestul făcut dar nu i-am dat drumul.
—Am fost la magazin, ți-am lăsa și un bilet lipit de frigider dar nu cred că l-ai citit.
—Ou, nu, nu l-am văzut. Pentru un moment am crezut că te-ai răzgândit și ai plecat.
—Doamne, cum să te gândești la asta?
    Ne-am privit adânc în ochi iar mie mi s-a părut că timpul s-a oprit, oare și el gândea la fel?
—Nu voi pleca niciodată, promit
Îmi doream atât de tare să-l sărut și asta a-și fi făcut dacă nu-i suna telefonul.
—Scuză-mă, trebuie să răspund revin.
   Când s-a întors era schimbat, era agitat și puțin palid dar totuși încerca să-mi ascundă asta.
—S-a întâmplat ceva? am întrebat eu.
—Nu, nu, totul e în regulă. M-a sunat un prieten și mi-a spus că s-a certat cu soția sa cerându-mi niște sfaturi. a zis el.
—Înțeleg.
    Ziua a trecut iar eu începeam să mă pregătesc pentru ieșirea în oraș.
   Am optat pentru o bluză roșie cu decolteu v, o pereche de blugi albaștri care se potriveau cu nunțat irișilor mei, ghete lungi negre și un palton negru.
—Iolanda, ești gata?
—Imediat ies.
Când m-a văzut a făcut ochii mari și un zâmbet provocator i se observa pe chip.
—Bănuiesc că te-am lăsat fără cuvinte de nu spui nimic.
—Mi-ai citit gândurile femeie.Hai să mergem.
    Ne-am urcat în mașină și am ascultat colinde până am ajuns.
Am parcat mașina, ne-am dus lângă bradul mare de Crăciun și am ascultat colindele cântate de o trupă de copii și adolescenți. Aveau niște voci angelice.
    —Ți-a plăcut? a întrebat Deacon
—A fost minunat! am răspuns.
  
—Nu știu de unde ai apărut și cum ai intrat în mijlocul vieții mele, dar ce bine că exiști! am rostit aceste vorbe cu cea mai mare căldură în voce, mi-am făcut curaj și l-am sărutat acesta primind gestul meu.
Am simțit că mă desprind de asfalt.
Chimia dintre noi, mirosul lui, raportul de forțe, barba lui care se freca de obrazul meu. A fost Wow.
Mă uitam în ochii săi, eram atât de fericită încât îmi doream să țip cât de tare îl iubesc pe acest om.
Mi-a luat mâinile între a lui și le-a sărutat, gestul său m-a emoționat tare.
—Haide cu mine! zis el.
—Unde? am întrebat eu zâmbind.
—Vei vedea.

     Mi-am înlănțuit mâinile în jurul umerilor săi, tremuram toată. Ne-am apropiat de pat cu pași mici și moi și întreg trupul îmi căpătase un nou ritm în acea înaintare.

 
                             DEACON

     
    Am vrut s-o duc în braţe, dar s-a împotrivit şi s-a culcat ea singură. Numai o clipă am văzut-o întinsă ca un bronz viu pe cearceaful alb, tresărind, răsuflând şi chemându-mă.
I-am văzut genele și vârfurile ondulate mișcându-se. Limba ei era lungă și moale tocmai potrivită pentru a mea. Ea s-a îndepărtat brusc și a început să înlăture hainele ce se aflau între noi. Mi-a scos bluza, blugii, același lucru făcând și cu hainele sale, și m-a făcut să mă întind pe pat.
  Simțeam cum trupul său cald se zvârcolește sub al meu, probabil că greutatea corpului meu o deranja, așadar m-am sprijinit în coate.
Era atât de tânără, fragedă și frumoasă. Simțeam cum mâinile sale îmi zgâriau agresiv spatele ceea ce-mi plăcea la nebunie.
    Am intrat încet , cu grijă , dorind să-i ofer doar plăcere . Iolanda m-a strâns cu putere și și-a depărtat picioarele cât a putut de mult, oferindu-mi-se cu totul! . Ne sărutam neîncetat iar mâinile ei mă mângâiau pe spate. Rar am întâlnit femeie să debordeze de feminitate cum o făcea ea.
Dimineața a sosit rapid, m-am îmbrăcat și am mers în bucătărie să fac cafea fără a o trezi pe Iolanda.

—Neața, te-ai trezit? am întrebat-o când am văzut-o.
—Da, mirosul de cafea nu m-a lăsat să dorm mai mult.
—Așează-te, îți torn imediat.
    Ea mi-a zâmbit și s-a așezat.
—Când vom pleca Deacon?
—Mâine dimineață. Deja te-ai plictisit?
—Nu, nu are legătură cu asta doar că vreau să merg la mormântul lui Lawson, se împlinește un an de la accident.
—Aha, mergem, desigur.
—Nu poți veni cu mine, trebuie să merg singură.
  M-am așezat la masă și am privit-o fără ai zice nimic.
Văzând că nu zic nimic m-a luat de mână și zâmbind a spus:
—Nu fă fața asta, înțelege-mă te rog, îi datorez asta.
—Am înțeles, am înțeles. Ai dreptate trebuie să lămurești toată chestiunea asta.
—Tot ce-mi doresc e să am sufletul împăcat, atât.
—Ce vrei să facem astăzi? am întrebat eu.
A stat puțin pe gânduri până i s-a luminat chipul.
—Hmm, ce zici să ne plimbăm cu telecombina?
—O idee bună.
—Bun, eu mă duc să fac un duș iar după încep să mă pregătesc. a zis ea.
   Duș, duș..
—Pot veni și eu?
—Nu știu, oare poți? a răspuns ea cu un zâmbet lacom.

     Ne-am îmbrăcat foarte gros și am decis să mergem pe jos până la telecombină pentru a mai admira priveliștia în scurtul timp pe care îl mai avem aici.
Iolandei îi era teamă din câte am observat nu îi plăcea să se afle la înălțime, nu-mi doream să râd de ea dar era atât de amuzant felul în care se ținea strâns de brațul meu iar ochii îi ținea foarte strânși.
—Te simți bine? am întrebat-o râzând
—Da, da, nu mai râde, nu te mișca te rog vom cădea. spuse cu un glas plângăcios.
—Hai măcar deschide ochii sunt sigur că nu vrei să ratezi priveliștea asta.
   Ochii ei micuți și albaștri se deschideau încet și pe rând.
Când a văzut frumusețea de afară chipul i s-a luminat iar ochii îi sclipeau.
—Wow, Deacon vezi ce văd și eu?
—Exact.

    Am ajuns înapoi la cazare și ne-am apucat nu mai de cât de bagaje.
Era ultima seară aici așadar am vrut să luăm cina în oraș și asta am făcut. Ne-am distrat de minune la localul la care am mers.
Totul era atât de perfect alături de această femeie mi-aș dori ca timpul petrecut alături de ea să nu se termine niciodată.
Voi avea grijă ca fiecare minut alături de ea să fie unul de neuitat,Iolanda merită mult mai mult de cât îi pot oferi eu și îsta este motivul pentru care îmi voi da silința să o fac fericită.