Din Sânge și Cenușă

Capitolul IV

       Ultimele 3 luni au trecut atât de repede, aerul rece de Octombrie începea să se simtă.
Totul mergea din ce în ce mai bine, Deacon s-a mutat vizavi de mine iar acest lucru ne-a adus la o prietenie foarte bună. Ne ajutam de câte ori era nevoie și ne susțineam.
Deacon urma să vină astăzi la mine pentru a lua cina împreună. Nu știam ce să gătesc așa că am căutat pe google rețete de mâncare simple. Din zecile de variante pe care le-am citit am ales pastele cu ton.
Le-am terminat rapid iar după câteva minute și aud că soneria sună.
Mi-am aranjat părul în oglindă și m-am asigurat că rochia verde din satin nu e șifonată înainte de a deschide ușa.
Am rămas total surprinsă de apariția lui Deacon. Purta un tricou polo negru și blugi skinny albaștri.
–Wow, Iolanda, arăți minuta! , spuse el măsurând-mă din cap până în picioare.
–Și tu la fel.
    L-am condus în bucătărie spunându-i să se facă comod până pun eu masa.
–Ai mai schimbat pe aici, arată foarte bine.
  Eram fericită că-i plăcea ceea ce făcusem.
–Da, pereții albi îmi dădeau senzația că mă aflu intr-un spital așadar am zis că o nuanță de gri nu ar strica.
Am pus tacâmurile pe masă și am început să mâncăm între timp m-a întrebat.
–Care este faza cu toate tablourile de pe pereți cu acest băiat, le-am observat de mult doar că nu am avut curajul să te întreb.
    Mi-aș fi dorit să nu înceapă discuția chiar acum dar aveam de când să-i răspund.
–El este Lawson, iubitul meu, fostul meu iubit am adăugat eu.
–Iartă-mă dacă am atins un subiect sensibil.
–E în regulă, îmi face bine să vorbesc despre el.
–Când v-ați despărțit?
–Pe 27 Decembrie, spusem eu încercând să rămân calmă.
–Aproape de un an, nu știu ce a avut în cap de a lăsat o fată atât de minunată ca tine, se vede că îl iubeai mult de ai păstrat pozele.
–A murit, am spus în timp ce îmi înghițiam lacrimile.
S-a uitat șocat la mine și a spus.
–Îmi pare atât de rău, nu am știu.
–E ok, mă duc până la baie, revin imediat.
M-am ridicat și am pornit repede spre baie.
   Vocea lui Deacon se auzea din spatele ușii și mă ruga să ies. Mi-am șters lacrimile și am ieșit.
–Liniștește-te, va fi bine. a spus el iar mila din vocea sa se simțea.
– Cum să mă liniștesc?, izbucnisem în plâns. Omul pe care îl iubesc s-a dus. Am pierdut tot! Nu reușesc să uit. Ies, mă plimb, râd dar defapt eu nu sunt fericită., spusem toate astea țipând.
–Iartă-mă Iolanda, iartă-mă.
În timp ce rostea vorbele mă luase în brațe. Brațele sale mari erau precum un scut care ținea tot ce-i rău departe de mine.
Ne-am așezat pe canapea și i-am povestit despre accident. Acestea a rămas mai uimit decât mă așteptam.
–Nu știu ce să zic, nici nu-mi pot imagina cât de greu ți-a fost să te ridici măcar puțin.
–Nu a fost ușor, mulți m-au judecat, au spus că eu l-am omorât. Dacă plângeam mă victimizam, dacă nu o făceam nu-mi păsa. Dar așa sunt oamenii.
–Ai dreptate, gura lumii nu o astupă nici pământul.
        Am petrecut restul serii vorbind despre cărții aflând că amândoi preferăm
,, La răscruce de vânturi "-Emily Bronte.
Deacon a plecat înainte de miezul nopții iar eu am adormit încântată de seara petrecută cu el.
    Următoarea dimineață m-am trezit foarte bine dispusă și m-am pregătit pentru a pleca la muncă.
M-am oprit la Starbucks și mi-am luat un latte cu o singură doză de vanilie. Am ajuns la firmă și m-am apucat de treabă.
Era 7Pm dar eu nu mi-am terminat treaba mai aveam de completat niște fișe și de înregistrat unele comenzi. Trebuia să ajung până la florărie până la 8Pm să iau flori pentru a le duce la mormântul lui Lawson, mâine ar fi împlinit 26 de ani. Nu aveam suficient să ajung așadar m-am gândit să-l rog pe Deacon să se ducă în locul meu.
–Hei, Deacon.
–Bună, Iolanda, s-a întâmplat ceva?
–Da, Nu, defapt vreau să te rog ceva.
–Ok, ascult.
–Încă nu am reușit să-mi termin treaba și trebuie să ajung la florărie dar nu am timp suficient. Te poți duce tu să iei un buchet de flori, te rog?
–Da, desigur. Trimite-mi adresa.
–Mulțumesc mult, ți-o voi trimite acum.
I-am trimis adresa și m-am apucat din nou de lucru.
Am terminat rapid și am condus liniștită până acasă. Am bătut la ușa lui Deacon iar acesta a ieșit în câteva secunde.
–Hei, am ajuns.
–Bună, poftim florile.
–Mulțumesc foarte mult, cât mă costă?
–Nu trebuie să..
–Ba da, trebuie să le duc la mormântul lui Lawson.,îl întrerupsem eu.
–Ah, înțeleg. 7 dolari.
–Poftim. Mulțumesc încă o dată. Noapte bună.
–Noapte bună și ție Iolanda.
      M-am trezit de dimineață, astăzi nu trebuie să merg la serviciu. M-am pregătit pentru a pleca la cimitir și am luat florile din vază, aveam mari emoții ca de fiecare dată dar nu știu de ce.
Deacon era pe hol se uita pe fereastra.
–A, neața.
–Neața, dar pe cine aștepți aici?
–Păi, m-am gândit că poate te pot însoți la cimitir, spuse el cu puține emoții în glas.
–Desigur, mi-ar face plăcere.
Am încuiat ușa și am pornit împreună, am decis să luăm un taxi deoarece bătea vântul cam tare.
    Am ajuns, am pus florile în vază și am spus o rugăciune în gând dar am fost întrerupți de strigătele nervoase ale doamnei Catherin, mama lui Lawson.
–Ce cauți aici cu omul ăsta, debea s-a răcit trupul fiului său și tu ești cu altul.
Vorbele sale erau atât de tăioase, atât de tăioase.
–Doamnă, nu e ceea ce pare, suntem doar prieteni. spuse Deacon luându-mi apărarea.
–Tu să nu deschizi gura în fața mea.
   Rostind astea se apropia înspre mine.
–Rușine să-ți fie, l-ai băgat în mormânt și acum vi cu bastard-ul ăsta aici. rostise aceste iar eu mi-am pierdut cumpătul.
–Ajunge, am suportat fiecare jignire din partea dvs de când s-a întâmplat accidentul, dar acum ajunge.
   S-a îngălbenit la față dar eu am continuat.
–Ce înțelegeți dvs despre dragostea adevărată? Inima și ochii vă sunt plini de ură. Chiar știi despre dragostea adevărată?
   După ce mi-am descărcat sufletul am plecat împreună cu Deacon imediat lăsând-o pe doamna Catherin să țipe cât o țin plămânii.
–Să-ți fie rușine, nu mai ai ce căuta aici, uită că ai făcut parte din viața fiului meu, nu l-ai meritat.   
   
–Nu plânge, nu știe ce vorbește.,zise Deacon încercând să mă liniștească.
    Nu puteam vorbi dar tot ceea ce-mi doream e să ajung acasă.
–Du-mă acasă, te rog.
Acesta exact asta a făcut.

           Încă 2 zile și e Crăciunul, nu știu ce voi face anul acesta nu am chef de nimic, mă gândesc să stau și să vizionez un film împreună cu o ciocolată caldă. Am fost invitată de ai mei să luăm cina împreună dar am refuzat. Este primul Crăciun din ultimii 2 ani pe care îl petrec singură. Nu pot să-l petrec știind că după 2 zile avea să se împlinească un an de la accident. Acest gând îmi provoca un gol în stomac.
Cineva bătea în ușă, bănuiesc că a ajuns Lucy, o așteptam încă de dimineață.
–Acum vin, nu mai bate că Deacon mă va pune să o plătesc dacă o spargi.,spusem eu râzând, deschizând ușa.
–Nu te pun să o plătești, stai calmă. zise Deacon amuzant.
–Ou, scuze credeam că e Lucy, intră.Îți voi face o cafea.
–Nu trebuie, mulțumesc, defapt am venit pentru a vorbi cu tine.
   M-am speriat, niciodată nu a zis că trebuie să vorbim.
–Ok, haide în sufragerie.
–Ăăă, știi m-am gândit, că poate, dacă ai vrea.
L-am luat de mână deoarece l-am simțit puțin agitat.
–Spune, nu fi atât de agitat.
–Haide cu mine în Seattle de Crăciun.
Propunerea lui m-a uimit, gândul la Crăciunul petrecut cu el îmi făcea inima să radieze de fericire.
–Sună atât de frumos dar nu...
Mă întrerupse și spuse:
–Vino, te rog, doar tu și eu, ca între prieteni.
   Da, ca între prieteni...
Simțeam o oarecare atracție față de Deacon în ultimele luni iar excursia asta nu avea de cât să-mi stârnească și m-ai tare sentimentele dar nu puteam să refuz.
–Accept., zisem eu pierzându-mă în ochii lui albaștri.
–Minunat, mâine la 7am voi fi aici.
Mă sărută pe obraz rapid fiind amândoi surprinși de acest lucru iar după a plecat.
Am închis ușa în urma lui, inima mea bătea cu putere. Știam că nu aveam mult timp la dispoziție pentru a-mi face bagajul așa că imediat m-am apucat.
Toată noaptea m-am gândit la plecarea cu Deacon.
Nu voiam să accept sentimentele pentru el, gândul că l-aș putea da uitării pe Lawson mă sperie. Imi este atât de teamă că mă va ură acolo sus în cer. Am adormit plângând neștiind ce aș putea face cu sentimentele mele.
Mă îndrăgosteam pe zi ce trece mai mult de acest bărbat și nu-mi dădeam seama.