Din Sânge și Cenușă

Capitolul VIII

                           DEACON

Am ajuns la casa Sophiei.
Am intrat în casă iar din spatele unei ușii doi ochi căprui mă priveau.
—Markus, vino să-ți prezint pe cineva. a zis Sophia.
Băiatul s-a apropiat așezându-se lângă mama sa.
—El este Deacon, tatăl tău.
Băiețelul mi-a întins mâna.
—Bună Deacon, eu sunt Markus.
—Bună. i-am răspuns eu zâmbit.
Da, adevărul este că am un fiu, am avut o aventură de o noapte cu Sophie acum 5 ani rezultând un copil.
Am vrut să-i spun Iolandei dar tot am amânat de frică de a nu mă părăsi. Și acum iată-mă aici.
—Deacon, nu crezi că ar trebui să discuți cu Markus? m-a întrebat Sophie.
L-am luat pe Markus așezându-ne în locul său de joacă.
—Unde ai fost atâta timp? Te-am așteptat în fiecare zi să ne jucăm.
—Am avut puțin mai multă treabă, dar acum sunt aici.
—Vei mai pleca?
—Nu, nu voi mai pleca.
Markus s-a ridicat și m-a luat în brațe. Cu toate că aveam moralul la pământ o luminiță în sufletul meu s-a aprins.
—De ce ești trist?m-a întrebat uitându-se în ochii mei.
—Promiți că nu îi vei spune mamei tale ce urmează să-ți povestesc?
—Promit pe degețelul mic.
—Am întâlnit o prințesă acum câteva luni, avea părul șaten și ochii albaștri ca marea.
—O prințesă adevărată? întrebase acesta făcând ochii mari.
—Exact, și m-am îndrăgostit de ea. Am trăit fericiți o perioadă până când aceasta a dispărut.
—Și ai cautat-o?
—Da, dar e de negăsit.
S-a ridicat rapid de pe covoraș luându-mă de mână și spunându-mi :
—Hai, haide să o găsim, te voi ajuta.
Momentul nostru a fost întrerupt de Sophie.
—Unde mergeți, dragilor? a întrebat ea.
—Mami, mergem în căutarea prințesei pierdute, vino și tu să ne ajuți.
Oh, rahat. A spus-o.
Aceasta s-a uitat confuză la mine până și-a dat seama despre ce prințesă este vorba.
—Scumpule du-te în camera ta, trebuie să vorbesc ceva cu tati.
Copilul a plecat iar ea și-a încrucișat brațele nervoasă.
—Ce rahaturi îi bagi în cap? Ce prințesă? Cred că ai uitat înțelegerea noastră.
—Nu am uitat Sophie, nu am uitat dar ce ai fi vrut să fac să-l mint?
—Da, să-i spui că ai fost plecat la lucru sau orice altceva dar nu că ai fost la ușuratice.
M-am apropiat de ea și i-am prins brațul.
—Iolanda nu este ușuratică. i-am spus nervos.
—Atunci ce este, hă? întreba râzând. Cum se numește o femeie care se încurcă cu un bărbat care are o familie?
—Vreți să-ți amintesc cât de ușuratică ai fost și tu în seara aia?
S-a desprins din strânsoarea mea plecând furioasă iar eu m-am trântit pe canapea. Mi-aș dori atât de mult să o sun pe Iolanda dar mai mult rău i-aș face.
Ziua asta obositoare a trecut repede.
Am dormit împreună cu Markus.
Ziua următoare am petrecut-o toți trei mergând la un parc de distracții iar după am luat cina împreună.
Când am ajuns acasă Markus s-a culcat imediat după ce s-a spălat pe dinții. Eu și Sophie am stat în sufragerie vizionând un film.
Ea a adormit pe la jumătate, am stins televizorul și m-am dus în dormitorul lui Markus.
Dimineața am fost trezit de un apel necunoscut. Îmi era teamă să răspund, dacă era Iolanda, ce puteam să-i spun? Totuși am riscat și am răspuns dar era vecina de la 4.
—Băiete, Iolanda a trecut astăzi pe la mine.
A zis ea iar inima mi-a luat-o la galop.
—S-a întâmplat ceva?
—Nu, doar că mi-a adus cheile apartamentului în care stătea.
M-am ridicat din pat, eram foarte confuz.
—Se mută?
—Cam da.
—Unde?
—Nu știu dar dacă aflu te anunț.
—Bine, aștept dar nu cumva să-i spui că ai dat de mine. Ne-am înțeles.
—Am înțeles.
Cu toate că nu-mi plăcea de femeia asta acum îmi este cel mai mare ajutor.
—Băieți, trezirea e gata micul dejun!țipa Sophie atât de tare încât și morții s-ar trezi.
L-am sculat pe Markus. Ne-am spălat pe mâini și ne-am dus jos.
—Nu știu exact ce mănânci și ce nu mănânci tu Deacon, dar dacă omleta nu-ți place eu îți pot face altceva. a zis Sophie.
—Îmi place omleta, stai liniștită.
—Și ce vreți să facem astăzi?
—Mami, azi eu trebuie să merg la Marco, ai uitat?a zis Markus.
M-am uitat la Sophie dând din cap nedumerit.
—E un prieten de la grădiniță.
—Dar voi doi puteți face ceva împreună.
După auzul acestor vorbe m-am înecat în timp ce Sophie mă privea urât.
—Mami și tati vor face treabă prin casă. a spus ea.
În gândul meu era altceva,, -Mami și tati se vor certa până își vor scoate ochii. "
După ce aceștia au plecat la Marco eu am rămas singur. Nu prea aveam ce face aici așadar m-am dus în grădină. Într-adevăr locul ăsta era minunat dar gândul meu tot la apartamentul micuț al Iolandei era.
—Oh, în sfârșit am ajuns. a zis Sophie. Tu la ce te gândești dragă ?
—Nu mai vorbi cu mine de parcă suntem împreună. Markus acum nu mai e așadar lasă teatrul.
—Eu nu pot să înțeleg, cu ce ti-am greșit eu Deacon?
Am preferat să tac pentru a nu complica mai rău lucrurile.
—Tu ești cel care m-a lăsat cu un copil și ai dispărut de parcă nimic nu s-a întâmplat.
Aici avea mare dreptate. Nu eram pregătit, m-am speriat și am fugit.
Să fiu legat de o femeie pe care nu o iubesc era cel mai dureros gând.
—Cine te-a obligat să duci sarcina până la capăt?
Eram uimit de vorbele pe care le-am rostit dar nu mă puteam abține.
Ea m-a privit cu silă și avea tot dreptul să o facă.
—Cum poți spune așa ceva? Mi l-am dorit. M-am gândit că dacă tot nu te pot avea pe tine măcar să am o parte din tine.
—Iartă-mă, nu am vrut să spun asta. Doar că tu te minți, știi bine că noi nu putem fi cu adevărat o familie.
—Dar putem încerca Deacon, putem fi fericiți.
—Sophie, înțelege o dată, eu nu vreau să fiu fericit cu tine!
—Lasă prostiile astea Deacon, nu uita ce am vorbit!Ori accepți ori o bag în pușcărie pe fetișcana aia.
M-am ridicat nervos și m-am dus în baie. Aș fi vrut să sparg tot ce se afla în fața ochilor mei dar doream ca Sophie să-și dea seama că a reușit să mă enerveze.
Iolanda sigur mă urăște, mă urăște pentru că m-a iubit.
Privirea ei iubitoare cu siguranță acum s-a transformat într-o privire de silă.
Gândul acesta îmi creea o apăsare pe piept pe care nu o puteam alina.
Și să dau vina pe soartă nu e o scuză, oamenii sunt nedrepți, nu viața.
Am ieșit din baie decis să nu-i mai bag vorbele Sophiei în seamă.
Aceasta nu mai era prin preajmă iar asta era foarte bine.
   De când am venit aici nu prea am mai avut timp de lucru, oricum altceva nu aveam ce face așadar m-am uitat prin registre.
Orele în fața leptopului au trecut foarte repede, nici nu mi-am dat seama că s-a înserat.
Am coborât în living găsind-o pe Sophie total aranjată cu o speranță în suflet am întrebat.
—Pleci undeva?
—Nu plec nicăieri, plecăm.
—Noi?
—Da,noi. Acum du-te și îmbracăte te duc într-un loc frumos.
—Te rog, du-te și lăsă-mă, nu am chef.
—În 15 minute să fi gata, fără discuții. Te aștept.
   Am pornit la drum, habar nu aveam unde mergeam.
Am oprit pe lac și am coborât pe ponton.
—De ce m-ai adus aici? am întrebat-o. —Când Markus avea doi ani l-am adus aici de Crăciun și pentru prima dată m-a întrebat unde este tatăl său.
—Aha.
După câteva minute de tăcere am întrebat-o ceva ce mă interesa.
— De ce ai revenit înapoi în viața mea? Ești o femeie de afaceri de succes, ești independentă și cu siguranță îl puteai crește pe Markus și fără ajutorul meu.
—Pentru că te iubesc iar banii nu distruge acest sentiment.
—Unde este mândria ta de femeie?Cum poți sta lângă un bărbat care știi că nu te iubește.?
—Cine nu-și calcă pe mândrie nu va fi niciodată fericit.
—Îți pierzi tinerețea femeie.
  Câteva secunde după cineva venit din spate mi-a strâns brațul. Rușinea și spaima m-a cuprins imediat când am văzut-o pe Lucy.
—Tu nu ai pic de rușine Deacon? Nici o săptămână nu a trecut de când ai părăsit-o pe Iolanda și ești cu alta? a zis aceasta răspicat.
—Doamnă, vorbește mai încet ne aude lume!a zis Sophie apropiendu-se de ea.
—Să ne audă, să audă ce fel de maniac este acest om.
     Nu știam ce să spun așadar am tăcut în fața ei stând precum o lumânare.
—Zi ceva omule, zi ceva. țipa ea în timp ce mă lovea.
—Ce vrei să zic? am prins-o de mână.
—Ce cauți cu asta?
—Ce-ți pasă ție, ce-ți pasă ție?
—Cum adică ce-mi pasă mie?Nesimțitule i-ai distrus sufletul prietenei mele.
—Și ce vrei să fac eu acum? Eu am pus-o să creadă în mine? A fost o distracție pentru mine, atât.
Acum pleacă de aici.
—Mi-e silă de tine, să-ți fie rușine.
  Lucy a plecat nervoasă iar tot ce doream era să nu-i spună nimic Iolandei.
Nu aveam de ales, trebuia să spun acele vorbe chiar de le simt ca un cuțit în inimă.
O vedeam pe Sophie cum se uita fericită în zare. Mă măcina felul în care se bucura de spusele mele.
—Încetează să mai rânjești și haide să plecăm acasă, mi-a ajuns pe ziua de azi.