Din Sânge și Cenușă

Capitolul III

        A trecut o lună de când am început să lucrez la firma părinților lui Lucy iar totul merge din ce în ce mai bine.
Sunt agent în vânzări ceea ce mi-am dorit toată viața.
Am decis să închiriez un apartament în apropierea firmei pentru a fi mai aproape. Am vorbit cu proprietarul și astăzi voi merge să discutăm despre acte. Era sfârșit de iulie, temperatura era ridicată așadar am fost nevoită să să deschid toate geamurile mașinii chiar dacă era un zgomot insuportabil.
Am ajuns la adresa pe care domnul proprietar mi-a trimis-o.
Am bătut la ușă iar un bărbat înalt, brunet cu ochii albaștri și puțină barbă mi-a deschis ușa. Mi se părea atât de cunoscut dar nu știam de unde să-l iau.
–Bună ziua Doamnă Jones! zise el.
– Domnișoară Jones, l-am corectat eu.
–Scuzați-mă!Putem începe?
–Desigur, răspunsem eu.

Mi-a arătat camerele și totul părea perfect. Mi-a dat voie să fac câte schimbări doresc.
–Am cumpărat două cafele înainte să veniți, doriți?întrebase el.
–Desigur, zisem eu.
     In momentul în care acesta a revenit în bucătărie eu încercam să deschid unul dintre geamuri iar din cauză că era prea aproape de mine în momentul în care am reușit să deschid geamul m-am izbit în el.
–Doamne, tricoul dvs, nu am vrut, spusem eu îngrijorată.
–Nu-i nimic, spuse el râzând, mi s-a mai întâmplat o dată în timp ce mă întorceam de la magazin.
     In acel moment îmi dădusem seama cine era omul din fața mes. Cine și-ar fi imaginat că voi locui în apartamentul omului care a țipat la mine după ce i-am distrus un tricou scump.
–Ou, dvs sunteți? întrebasem eu uimită lăsându-l confuz.
–Adică? întrebă el
–În urmă cu o lună în timp ce alergam pe scări am izbit un om iar cafeaua sa a aterizat drept pe tricoul său, spusem eu.
–Vai, ce coincidență, răspunse el râzând în hohote. Iertați-mă că am reacționat în felul îla doar că avusem o zi groaznică.
–V-am înțeles, în plus a fost vina mea trebuia să fiu atentă cum alerg pe scări dar de asemenea eram într-o perioadă grea, spusem eu urmând și un oftat.
–Păi, să mă prezint ca lumea. Mă numesc Deacon Wilson, am 26 de ani și sunt IT-ist.
–Eu mă numesc Iolanda Jones, am 20 de ani și sunt agent de vânzări.
–Încântat de cunoștință, spuse el, aveți un nume foarte frumos .
–Asemenea, vă rog vorbiți-mi de acum cu per-tu dacă tot am făcut cunoștință. zisem eu cu un zâmbet.
–Am înțeles.
   Deacon, așa cum m-a rugat să-i spun,mi-a înmânat o cheile și cartea sa de vizită în caz de am nevoie de ceva.
M-am dus la apartamentul unde locuisem cu Lucy și mi-am strâns lucrurile, mobila avea să ajungă în maxim 2 ore așa că aveam timp să strâng totul calumea.
Lucy a ajuns acasă, am povestit puțin despre noua mea locuință și după ne-am luat rămas bun chiar de nr vom vedea oricum. Despărțirea de acel loc era grea, acolo am trecut prin cele mai dureroase momente și tot acolo mi-am revenit dar a venit momentul în care trebuia să mă pun pe propriile picioare.
     Mobila a ajuns  iar băieții care au adus-o m-au ajutat să o aranjez. După ce am rămas singură am început să-mi pun lucrurile în ordine. Ceasul era trecut de 10 pm când am terminat. Am așezat o poză cu mine si Lawson pe noptiera de lângă pat și m-am întins adormind în următoarele minute. Chiar dacă reușisem să trăiesc după accidentul acela nu l-am uitat, îl port în gând pretutindeni iar în inima mea el încă trăiește.

      M-am trezit devreme chiar dacă nu trebuia să merg la serviciu, era weekend, nu am dormit bine, am nevoie de timp pentru a mă obișnui.
Mă plictiseam tare iar cartea lui Deacon mi-a sărit în ochii așadar am decis să-l sun ca să-i propun să luăm micul dejun împreună.
Am ieșit în oraș la o terasă iar după ne-am plimbat prin parc oprindu-ne să ne luăm înghețată.
Nu mi- aș fi imaginat că omul arțăgos pe care îl întâlnisem pe scări putea fi atât de amuzant. Am râs atât de mult în cât mă dureau obrajii.
   –Spune-mi ceva despre tine, cred că tu ai aflat multe lucruri despre mine,zise el.
–Ce ai vrea să știi? îl întrebasem.
–Ce iți place să faci în timpul liber?
   Am stat puțin pe gânduri pentru că nu am avut timp pentru mine de mult.
–Îmi place să citesc și să ascult muzică, spusem eu.
–Sună distractiv, spuse el dar îmi dădeam seama după expresia feței că minte.
–Minți, zisem eu
–Mint, spuse el iar amândoi începusem să râdem.

       Am ajuns acasă și m-am așezat pe canapea în fața televizorului amintindu-mi momentele petrecute azi. Deacon era un om atât de amuzant și chiar îmi doream să-l cunosc mai bine. Ochii lui albaștri semănau cu a lui Lawson, m-aș fi uitat încontinu la irișii săi.
   Stăteam și mă uitam la tabloul cu mine și Lawson pe care l-am pus pe perete lângă televizor și mă întrebam dacă o fi fericit pentru mine, dacă e mândru de mine?
   Aceste gânduri mi-au adus aminte de ziua în care am absolvit liceul iar el era atât de fericit pentru mine.
Îmi aminteam de atâtea clipe frumoase iar o dată la câteva secunde scoteam câte un oftat dureros, încât mintea mi-a obosit și am adormit pe canapea.