REBELA (publicată)

Capitolul 1

Notă:

Deoarece cartea este publicată, mai sunt postate doar primele 11 capitole.

*****************************

În ciuda ploii extrem de abundente, nu mă opresc. Din contră, accelerez şi simt motorul vibrând şi mai tare între picioarele mele. Nu îmi arunc nicio privire spre acul kilometrajului fiindcă, de fapt, nici nu mă interesează cu ce viteză merg. Contează doar să merg înainte, să mă îndepărtez cât mai mult de prăpăditul de oraş în care am stat ultimele şase luni. Am stat, pentru că nu se poate spune locuit. Nu mi-am găsit locul şi nici nu m-am simţit acasă oricât de mult m-am străduit.

Şi totuşi, parcă mă obişnuisem. Garsoniera închiriată era suficient de mare pentru ce aveam nevoie, un loc unde să pun capul şi să mă odihnesc. Chiar şi serviciul era rezonabil: ospătăriţă într-un dinner. Da, nu e mare lucru, dar este singurul lucru pe care ştiu să-l fac, iar salariul era bunicel pentru munca depusă.  

La dracu'! În timp ce învârt de acceleraţia aflată pe ghidon, durerea surdă din încheietura mâinii reapare. Dar nu puteam să stau deoparte! Deşi ştiam tot ce urmează şi tot ce implică dacă mă bag, nu am putut să stau deoparte! Mă strâmb cu scârbă şi toţi muşchii mi se încordează când îmi aduc aminte întâmplarea din magazie.

Era o zi ca oricare alta, clienţi puţini şi timp berechet pentru odihnă. Dar m-a mâncat pe mine pielea să fac o faptă bună! Am vrut să fac ordine în magazie şi.... surpriză! Am dat de John, patronul meu burtos şi chel, înghesuindu-mi o colegă între rafturi şi ameninţând-o că o dă afară dacă nu îi dă un sărut sau chiar mai mult. Mda, i-am auzit clar vorbele scârboase, la fel cum am auzit şi plânsul ei tremurat. Problema e că fata are doar şaisprezece ani şi un singur părinte - o mamă bolnavă acasă, şi înghiţea destule pentru o mână de dolari, nu trebuia să mai suporte şi mâinile jegoase ale patronului pe ea.

Aşa că am făcut exact ce am simţit şi trebuia, chiar dacă mie însămi mi-am făcut rău. Nu am aşteptat ca porcul să îmi observe prezenţa. L-am prins de-un umăr cu mâna stângă şi l-am întors spre mine exact la fix pentru ca nasul lui să întâlnească pumnul mâinii mele drepte. Am ignorat gemetele înfundate şi sângele ce şiroia din nasul spart şi l-am lovit cu un genunchi între picioare, făcându-l să se ghemuiască de durere. Măcar câteva zile nu se va mai gândi la sex!

Dar rânjetul de satisfacţie adus de amintire mi se şterge brusc de pe față, căci îmi amintesc şi de ameninţarea cu poliţia ce i-a ieşit pe gură imediat ce şi-a mai revenit puţin. La naiba! O nouă vizită într-o secţie de poliţie este exact de ce nu am nevoie aşa că, iată-mă din nou pe drum.

Este trecut cu mult de miezul nopţii, iar ploaia mi-a ajuns până la piele, în ciuda costumului şi gecii de piele pe care le port. Câteodată, în momente ca acesta, regret că nu mi-am cumpărat o maşină în locul motorului. Dar o maşină este mult mai greu de întreţinut şi, mai ales, mai uşor de reperat. Iar scopul meu în viaţă este să trec cât mai neobservată, chiar dacă firea mea nărăvaşă mi-l dă adesea peste cap. Costumul întreg din piele şi geaca de acelaşi material le-am cumpărat tot cu un scop precis: să-mi ţină de cald şi să mă ferească de umezeală, nu ca să-mi arăt corpul. Singura plăcere personală mi-am oferit-o când mi-am luat cizmele lungi, cu toc înalt, deşi au costat cam scump. O nebunie de moment, dar mi-am dorit ceva aparte şi feminin în locul bocancilor pe care îi port în mod obișnuit.

În clipa în care ochii încep să mă usture de la strădania de a-i ţine deschişi, iar dinții îmi clănțăne puternic din cauza frigului și a umezelii, decid că ar fi cazul să trag la primul motel ce mi se iveşte în cale, asta dacă nu vreau să îmi găsesc moartea pe drum. Nu ar fi nicio pagubă şi știu că nu m-ar plânge nimeni, dar totuşi...