REBELA (publicată)

Capitolul 3

Dominic

     — Vânzările au crescut foarte mult în ultima lună! Ce ai făcut?

     Privirea mi se întoarce spre Tony Rodriquez. Patronul clubului şi... şeful meu.

     — Nimic! răspunde nedumerit Matt Wilson, managerul. Absolut nimic, dar clubul e mai plin ca niciodată. Au început să vină multe persoane noi şi am crezut că ai mai făcut tu ceva publicitate.

     Da, am observat şi eu agitaţia de jos. De-abia m-am strecurat până la scările ce duc la biroul de sus. iar acum, aştept cu nerăbdare ca Tony să-şi termine inspecţia lunară în clubul care este doar o acoperire pentru afacerile pe care le face.

     Droguri şi arme, asta e activitatea de bază. Nu e unul din marii peşti, dar nici mic nu este. Iar în seara asta l-am auzit pomenind fugitiv de o afacere uriaşă. Încă nu știu exact despre ce este vorba fiindcă e foarte atent la ce spune şi cui, dar trebuie să aflu. Poate fi ocazia de a ajunge, în sfârşit, la cel pe care îl caut de trei ani de zile. Acum, că sunt unul din oamenii de încredere ai lui Tony, am şanse.

     — Ceva totuşi s-a întâmplat! aud vocea agasată a şefului. Nu-mi place când nu ştiu de ce se întâmplă un lucru! Gândeşte-te, Matt!

     — Am angajat o fată nouă. E singurul lucru pe care l-am făcut în ultima lună! Acum, că spui, îmi dau seama că asta este. Toată nebunia asta a început de când a venit Violet! spune el arătând de parcă ar avea o revelaţie.

     Violet?!

     Numele îmi face stomacul să se strângă și mă încrunt fără să vreau. Care ar fi şansele să fie vorba despre aceeași femeie din pădure?

     Fiecare muşchi din corpul meu e încordat acum şi cercetez atent încăperea de jos, încercând să văd părul negru al femeii care m-a dat peste cap, însă aglomerația și lumina slabă din club nu mă prea ajută.

     — Vreau s-o cunosc!

     Sunetul vocii lui Tony mă face să mă întorc brusc spre el, iar rânjetul său îmi dă fiori.

     — Vreau să văd fata care e în stare să producă... asta! continuă el arătând spre mulţimea de jos. Ce a făcut?

     — Nimic! răspunde Matt nedumerit. Pur şi simplu, serveşte la mese! Nici măcar nu zâmbeşte, ca celelalte fete. Este serioasă, nu intră în vorbă cu clienţii mai mult decât e necesar şi nici nu glumeşte cu ei dar, în ciuda acestor lucruri, am auzit că face bacşişuri uriaşe. Are însă niște ochi superbi! Ochii ei violeți or fi de vină!

     Tresar când aud referirea la ochi violeți și acum sunt aproape sigur că despre ea este vorba.

     — Trimite-o sus cu nişte băuturi pentru noi! spune Tony în timp ce se trânteşte într-un fotoliu, iar Matt iese grăbit pe uşă.

      Nu! De n-ar fi ea! aproape strig în sinea mea, în timp ce mă simt rupt în două. Jumătate din mine se bucură că o pot revedea, să văd dacă este reală şi nu mi-am imaginat totul despre ea, dar cealaltă jumătate... şi-o doreşte cât mai departe. Departe de Tony şi de rahatul din jurul lui, de rahatul din care fac şi eu parte.

     Agitaţia şi încordarea îmi cresc în mod progresiv, pe măsură ce trec minutele și aleg să stau retras într-o parte a încăperii, aproape de peretele de sticlă, în aşa fel încât să nu pot fi observat imediat de cine intră. Să pot să văd, dar să nu fiu văzut.