REBELA (publicată)

Capitolul 8

Dominic

     Încă încercând să îmi revin după tot ce am aflat din dosar despre Violet, mă plimb cu pași mari și agitați prin încăpere. O furie uriașă urcă în mine și, în același timp, mă simt neputincios. Fiecare bucățică din mine își dorește să mă întorc la ea. Să o iau în brațe și să o mângâi, să o sărut până voi reuși să-i șterg fiecare amintire dureroasă.

     Dar nu se poate! Nu am cum să mă întorc în Chicago mai repede de-o săptămână, nu fără să-i trezesc lui Tony bănuielile.

     Pierdut în gânduri, tresar când zgomotul unui motor îmi atrage atenţia. Cine naiba ar putea veni aici?! Poate doar vreun rătăcit de care trebuie să scap imediat, aşa că ies şi aştept curios.

     Deja e semiîntuneric afară, dar recunosc din prima clipă persoana care se apropie. Chiar dacă ochii mei nu o pot face imediat, inima îmi spune cine este. Cobor în grabă cele câteva trepte de lemn și ajung lângă ea înainte să oprească motorul.

     — Violet?!

     Însă ea doar se opreşte în faţa mea şi mă priveşte intens, cu ochi mari.

     — Iubito, ce s-a întâmplat? o întreb încercând să arăt cât pot de calm, deşi o măsor speriat și tremur pe dinăuntru de teamă că a păţit ceva.

     Nu spune nimic, dar violetul din ochii ei se întunecă uşor şi înghit în sec când mi se pare că ceea ce văd în ochii ei este dorinţă.

     — Vreau să încerc! Cu tine! îmi şopteşte cu hotărâre, roşie în obraji, dar fără să îşi coboare privirea.

     O ușurare imensă mă cuprinde, ușurare că Tony nu i-a făcut nimic. Abia apoi realizez exact ce înseamnă cuvintele ei și ce încearcă să îmi spună.

     Prinzându-i obrajii în palme şi aplecându-mă asupra ei, îi dau câteva secunde ocazia să se răzgândească în timp ce ochii mei o cercetează avizi. Roșeața din obraji i se accentuează, buzele îi tremură ușor, însă privirea îi rămâne neschimbată.

     Cu un geamăt, îi zdrobesc gura şi mârâi încântat când ea se lipeşte ea de mine şi îşi întredeschide buzele imediat, dându-mi accesul pe care îl doresc atât de mult. O sărut cu disperare şi cu dor, încă nevenindu-mi să cred că e aici şi că mă vrea pe mine. Scânceşte uşor când nu mă pot abţine şi îi muşc buza, dar e un sunet scos de dorinţă, nu de durere.

     — Ești sigură? Căci dacă intri, nu cred că mă mai pot opri! o atenţionez, deşi tremur de nevoia de a o avea.

     Iar ea îmi răspunde printr-un gest ce-mi face inima să tresare: îşi împleteşte mâinile în părul meu şi... zâmbeşte!

     Doamne, are cel mai minunat zâmbet! Mâinile mele o prind de coapse şi o ridic la piept, în timp ce picioarele ei lungi se încolăcesc în jurul taliei mele, îndeplinindu-mi fără să știe una dintre fanteziile pe care le-am avut cu ea. Continuând să o sărut, mă-ntorc în cabană, izbindu-ne din când în când de câte un perete sau o mobilă, dar nu mă opresc decât în dormitor, lângă patul ce parcă ne aşteaptă. O las din braţe şi, secunde lungi, doar ne privim unul pe altul. Oricât aș fi de nerăbdător, încerc să îi dau încă o dată şansa să se răzgândească, chiar dacă ştiu în sinea mea că nu o să o las s-o facă.

     Încet, cu teamă parcă, îşi ridică o mână şi o pune pe pieptul meu, mângâind uşor. Îmi ţin răsuflarea în fața gestului simplu, dar o las pe ea să aleagă ritmul. Îmi strânge uşor tricoul în pumn şi îşi priveşte mâna, parcă mirată de propriul ei gest. Știindu-i acum trecutul, sunt uluit că are curajul să mă atingă și că a preluat ea inițiativa.