REBELA (publicată)

Capitolul 10

Dominic

     Se pare însă că m-am bucurat prea repede!

     Violet se smulge din braţele mele câteva minute mai târziu şi aproape că îmi plesneşte una peste faţă. Noroc că am instincte bune şi mă feresc la timp, lovitura atingându-mi doar umărul. Dar chiar şi aşa, un zâmbet larg mi se aşterne pe chip, căci îi ador noua personalitate pe care tocmai i-o descopăr.

     Da, am văzut-o lovind cu furie într-un sac, însă în rest, a fost mereu destul de liniştită. Acum aduce enorm de mult cu Xena! Ba chiar mi-o şi imaginez, îmbrăcată ca prinţesa războinică şi atacându-mă cu un ţipăt răsunător.

     — Ai cumva un costum de piele? mă scăpă gura înainte să gândesc ce spun.

     — Poftim?! se încruntă la mine, neînţelegând unde bat. Am unul, dar ce impor... Lasă vrăjeala, Dominic!

     — Bine! accept alungându-mi fanteziile cu un oftat şi mă gândesc că ar fi cazul să las gluma deoparte. Ce vrei să ştii?

     — Adevărul!

     — Iubito, nu te-am minţit niciodată! Am ocolit unele lucruri, dar nu te-am minţit! Am preferat să tac, ca mai devreme sau ţi-am spus că e complicat. În rest, tot ce ţi-am spus e adevărat.

     Cu ochi mijiţi, Violet se uită la mine de parcă ar fi nehotărâtă dacă să mă creadă sau să mă ia la bătaie. Sau să plece. Lucru pe care nu am de gând să o mai las s-o facă! Aşa că, ignorând șocul de pe fața ei, o iau în braţe ca pe o mireasă şi mă aşez într-un fotoliu, cu ea în poala mea. Vreau să îmi fie cât mai aproape şi, totodată, să o pot privi în ochi când o să-i spun ce am de zis.

     — Sunt agent în cadrul agenţiei anti-drog şi lucrez sub acoperire de trei ani, îmi încep povestea și simt tot corpul lui Violet încordându-se brusc. M-am infiltrat în organizaţia lui Rodriquez, dar nu pe el îl vrem. Încerc să prind un traficant mult mai important care, uneori, în tranzacţiile cu cantităţi uriaşe de droguri, îl foloseşte şi pe Tony. Un singur coleg de-al meu a reuşit până acum să se infiltreze în organizaţia tipului, dar a dispărut după două luni. Aşa că am încercat o altă abordare. Mai pe ocolite şi care durează mult mai mult, dar care sperăm să ne conducă la prinderea lui.

     Îi dau o șuviță de păr după ureche în gestul care ne place la amândoi atât de mult, apoi îi aștept reacția cu sufletul la gură.

     — Cum se numeşte tipul? mă întreabă Violet după ce ascultă atentă tot ce îi povestesc.

     — Nu pot să-ţi spun. Adică pot, dar e mai bine să nu ştii! adaug că să nu zică iarăşi că o mint. Iubito, şi aşa încalc o grămadă de regulamente şi legi povestindu-ţi toate astea, dar ţi-am promis că îţi spun adevărul despre ceea ce fac. Însă nu pot să-ţi zic chiar totul! Nu-mi cere nume, că nu o să primeşti!

     — Atunci spune-mi despre tine! De ce faci asta? De ce îţi rişti viaţa? Stai! Dominic Grey e numele tău adevărat?

     Furia i s-a mai potolit puţin, lăsând loc curiozităţii, dar pare sincer interesată de ceea ce îi povestesc, de persoana mea, iar asta mă bucură enorm.

     — Acum aproape patru ani, eram agent de teren. Împreună cu încă trei colegi, investigam apariţia unui nou tip de drog pe piaţă. Descoperisem probabil ceva ce nu trebuia, ne-am apropiat prea mult de cineva, nu ştiu. Nu ne-am dat seama nici atunci, nu ştim nici acum ce a fost ceea ce a declanşat o întreagă nebunie. Bănuiesc doar că e faptul că am aflat numele acestui tip pe care îl caut şi acum. Oricum, deranjasem pe cineva. Tare de tot! Am fost atacați toţi patru în aceeași seară.