Cred că ați înțeles ce fel de persoană sunt sau cel puțin am fost. Cum am depășit acest ..trac? Foarte greu, dar nu imposibil!
Viața mea a luat o întorsătură ciudată. Mă despărțisem de fostul meu iubit pentru că simțeam că între noi nu mai era nicio conexiune. După scurt timp la noi în școală s-a mutat un băiat drăguț, tuturor le era simpatic și era și destul de logic... era o comoară în adevăratul sens al cuvântului. Recunosc că îl simpatizam, dar nu eram convinsă că el simțea același lucru.. în mintea mea nu aveam nicio șansă. Adică ce băiat atât de drăguț s-ar uita la o fată retrasă, timidă, deloc vorbăreaţă, greu de cunoscut... cam toate defectele pe care un băiat nu și le-ar dori la o fată... însă m-am înșelat!
Joey, noul băiat, încercă de nenumărate ori să mă abordeze, însă nu mă las ușor. Odată a încercat să mă ia de mână la o simulare, însă i-am făcut semn Monicăi, singura persoană care mă mai înțelegea și cea mai bună prietenă a mea, care m-a tras imediat de tricou prefăcându-se că are să îmi spună ceva important. De fiecare dată când venea vorba de Joey, Monica îmi arunca o privire dezamăgită și spunea "Ești prostuță! Te place" , iar eu îi răspundeam doar printr-o îmbrânceală ușoară ... care vroia să însemne "nu sunt interesată, adică da..dar.. mai bine nu". Altă încercare a fost la ora doamnei Marshall, cea mai bună profesoară de sport din toate timpurile. Trebuia să facem un exercițiu cu o persoană din clasă, însă iar am fost salvată de clopoțelul meu, Monica, sau cum îi spun eu Mica, probabil pentru că e scundă, ceea ce o deranjează enorm. Revenind, altă încercare a lui Joey... o încercare nereușită.
Tot timpul el încerca să intre în vorbă cu mine, însă eu eram prea temătoare, până într-o zi când Mica m-a lăsat baltă.... am fost obligată să vorbesc cu Joey.. deși dialogul nostru a fost unul foarte ciudat.
"Vrei să...știi tu, să mergi cu mine la un film sau ceva?"
"Păi...păi...em.."
"Dacă nu poți sau nu vrei nu e nicio problemă"
Doream să spun nu, pentru că eram foarte emoționantă în preajma lui, dar Monica se bagă instantaneu:
"Va veni, doar că nu e prea vorbăreaţă și e timidă, dar vrea, mi-a spus-o de mii de ori"
Joey zâmbi, dar eu eram supărată pe Mica... câteva clipe, căci după eram mai mult decât încântată.
"Da...voi veni" era singura frază care îmi trecea prin minte...poate cel mai stupid mod de a flirta...totuși era un mic avans, unul foarte mic.
După ce Joey plecă cu zâmbetul pe buze Mica era atât de...încântată și destul de aiurea :
"OOOO! Doamnee! Când îi dai mesaj? Ai numărul lui? Îl am eu....îl vrei? Cu ce o să te îmbraci? Știu! Schimbări de look! Asta înseamnă....cumpărături!!"
"Mergem la un film... nu ne căsătorim"
"Da..dar filmul e primul pas pentru nuntă, apropo nu voi purta galben, arăt oribil când port"
"Ia-o mai ușor!"
Așa e Monica... exagerează... mult, cel mai mult. Până la urmă era o întâlnire.. nimic special.
"Ok.. o iau mai ușor ...huh... hai la cumpărături!"
"Mica!?"
"Hei, nu am exagerat, să mergem!"
"Avem algebră.. nu putem.."
"Ei haide! Nimeni nu înțelege nimic, de ce am rămâne?"
"Mica... nu vin"
"Fie..fie."
Eu eram genul care nu lipsea foarte mult... adică nu mă omoran după școală, dar nici nu îmi plăcea să lipsesc... vroiam să mă pun bine cu profii...dar nu prin lingușeala cea de toate zilele, prin aptitudini. Și am destule... sau măcar suficiente.
Revenind... ora aceea de algebră se terminase, la fel și răbdarea Monicăi.. și a mea. Logic că îmi doream să vină ziua cea "mare", dar problema era comunicarea dintre el și mine, ce mă făceam fără Mica mea? Eram...pierdută. Monica a realizat că ăsta era unul din motivele pentru care l-am refuzat..defapt cam singurul, așa că a decis să mă ajute să comunic..mare păcat. Lecțiile Micăi nu m-au ajutat...deloc.. dar ce se putea întâmpla.. mă făceam de râs și gata, oricum relația cu el nu era prea dezvoltată.
În seara respectivă, Joey mi-a dat un mesaj...
"Poți vorbi?"
"Da" .. de aici conversația s-a dezvoltat... am reușit să vorbesc cu el cu ușurință, nici măcar nu mai era sigur dacă vorbea cu mine sau cu Mica, ba chiar m-a felictat la finalul conversației, ceea ce mi s-a părut ..hmm.. simpatic, dar m-a făcut să mă simt și un pic prost...
Oricum nu mai aveam acea teamă că urma să comunicăm și nu am fi avut absolut niciun lucru în comun, ba chiar amândurora ne plăceau comediile, ascultam muzică mai mereu și cântam amândoi la chitară. El era bun la matematică, asemenea mie și îi plăcea mult să citească, aveam multe de povestit la mica întâlnire ce urma în scurt timp.
