"Oare"...e tot ce auzeam în ultimul timp de la Mica... Nu era genul acela de "oare" era întrebarea aceea enervantă "Oare te va săruta?" , "Oare îţi va spune iubită?" , "Oare va fi ceva de durată? " însă tot ce îmi trecea mie prin minte era "Oare o să taci?" , "Oare poți fi și mai enervantă?"
Din nou se auzi acel ding-dong..nu știu niciodată cum reușește, dar vine exact în momentul acela de maximă tensiune, în timpul luptei care se desfășoară în mine.. sau cel puțin cred că acela e mereu punctul meu maxim de fierbere, pentru că știu că în următoarele zece secunde va intra el pe ușă cu zâmbetul ăla al său care încă mă fascinează atât de tare că din când în când uit cum mă cheamă. Și iată că a doua întâlnire începu.. ne comportam în continuare ca doi prieteni.. ne mai țineam ocazional de mână și ne prefăceam că un parc e cel mai romantic loc din lume..defapt nu unde eram conta... era mai important cât de distanți ne comportam noi la o întâlnire. Adică dacă eu aș fi fost băiatul aș mai fi bătut un apropo măcar, dar el..nimic. Oare îi era prea frică că dacă ne grăbim relația se va termina urât...adică știu că toate cuplurile pe care le cunosc și s-au grăbit au avut o despărțire atât de dureroasă că cei doi nici măcar nu se mai pot numi amici... totuși gândindu-mă la toate acestea tot speram că mă va aborda cumva..adică aş fi putu să o fac eu..dar... dar eu eram fata...în orice moment era posibil să îmi iau acea zonă de prietenie și apoi să aștept o lună ca să uit de jenantul moment.
Ne plimbam. După cum spuneam.. nimic extraordinar nu s-a întâmplat..până când a apărut o trăsură. Era un cal alb, superb, abia ţesălat.. arătă uimitor.. şi apoi îl aud pe Joey spunând " Urci anul ăsta?" Iar eu evident i-am răspuns pe un ton ironic "Daa..cum să nu..anunță-mă când o să fie pentru mine!" Și ce să vezi.. vizitiul care întreabă "Ea e acea domnișoară încântătoare?" ..eram uluită...adică cred că e cel mai drăguț gest pe care cineva l-a făcut pentru mine..deși pe parcursul drumului s-a simțit un miros ciudat...*care probabil nu venea de la cal... vizitiul era destul de bătrân*... mi s-a părut extrem de dulce ..mai ales că în bătaia vântului el părea și mai adorabil.
După această mică escapadă m-am dus să îi povestesc totul Micăi...evident... și la fiecare cuvânt pe care îl rosteam Mica era din ce în ce mai încântată, iar când a auzit că a pregătit și o trăsură și s-a strofocat așa mult pentru mine băgă și draga mea prietenă fraza cea de toate zilele "Nu voi purta galben!" Da.. asta era tot ce îmi spunea Mica în ultimul timp... dar ea mereu avea acel feeling care nu prea dădea greș... poate știa ea ce știa ... oricum de la plimbarea noastră am avut destule întâlniri, însă niciodată nu mă numea iubită... nici măcar primul nostru sărut nu avusese loc... eram un fel de combinație între prieteni și iubiți... nu mă deranja foarte tare..dar asta mă ajuta și mai puțin să îmi dau seama în ce mod mă plăcea... apoi după alte câteva ieșiri a vrut să vorbim despre relația noastră...însă părea dezamăgit...de parcă urma să îmi spună că urmează să ne despărțim... dar oare ce ar fi vrut să fim? Oare s-a înșelat Mica? Oare am crezut degeaba că va fi o dragoste ca în basme?
