Iubirile unei adolescente

Capitol 3 Primii fiori ai iubirii

Drumul i s-a părut foarte lung până acasă. Murea de nerăbdare să citească în jurnalul necunoscutei.

Spre uimirea bunicii lui, Alex înfulecă în grabă şi se retrase în camera lui. Bunica rămase nedumerită pentru că de obicei cina se prelungea destul de mult, deoarece, Alex îi povestea mereu ce mai făcuse interesant peste zi. Ea era un fel de confidentă pentru nepotul ei. De dragul lui străbătuse 400 de kilometri pe o vreme atât de neplăcută ca să mai petreacă împreună  cu el câte o săptămână.

Alex se aşeză confortabil în fotoliu şi începu să răsfoiască jurnalul. I-a atras atenţia un detaliu: după fiecare zi,în care autoarea jurnalului îşi nota impresiile,era şi câte o pagină desenată, şi chiar avea talent fata, trase concluzia tânărul.

Începu să citească:

"De o lună de zile am început clasa a IX-a şi sunt tare nefericită pentru că realizez că locul meu nu este printre aceşti colegi. M-au marginalizat  din cauza diferenţei de limbaj. Ei utilizează un limbaj vulgar ce nu corespunde felului meu de a fi. Mă numesc"tocilara" şi de câte ori au ocazia încearcă să mă umilească. Singura mea alinare este că mă apreciază profesorii deoarece sunt foarte activă la ore şi ei ştiu că cineva îi ascultă." Textul era însoţit de chipul unei fete cu o floare în păr, dar cu ochii în lacrimi.

Alex simţi în suflet milă pentru autoarea jurnalului. Şi-ar fi dorit să o fi cunoscut şi să-i fie prietenul de care ea în clipa aceea ar fi avut nevoie.

"Mă simt mai bine pentru că m-am înscris la un cerc de desen şi aici am cunoscut elevi de vârsta mea de la alte licee. Realizăm imagini cu natură statică în lumini şi umbre. De ceva timp am observat că sunt trei băieţi care fac tot posibilul ca la curs să aibe şevaletele pe lângă mine. Vorbim despre tematica dată, ne amuzăm de imperfecţiunile desenelor noastre şi ne simţim grozav împreună. Ceea ce mă face să suport mult mai uşor vitregiile din clasă, de la liceu, pe care trebuie se le rabd o săptămână întreagă" Aici era desenată o vază, iar în faţa ei un măr şi un strugure. Desenul era realizat în lumini şi umbre.

"Astăzi a fost o zi grozavă. Ne-am distrat pe cinste la cercul de desen. Profesoara a adus ca model pentru desen un craniu şi ne-a cerut să îl desenem cu lumini şi umbre. La început am încercat să lucrăm foarte serioşi, dar mai spre sfârşitul cursului ne-am amuzat adăugând detalii craniului. Dan, unul din cei trei admiratori discreţi, i-a adăugat o privire crucişă, eu am pus o floare pe chelia craniului din desenul meu, Andrei i-a făcut o pălărie ca a lui Michael Jackson, iar Bogdan, i-a făcut o freză ca a lui Elvis. La sfârşitul cursului am mers împreună până în staţia de autobuz. Dan m-a întrebat cu ce autobuz merg acasă ,iar eu, făcând pe inabordabila, i-am răspuns ironic printr-o întrebare:

- De ce ai vrea să ştii?

- Pentru că eu pot merge cu orice maşină, îmi răspunse el oarecum intimidat.

Aşa că am ajuns să mergem cu aceeaşi maşină şi mare mi-a fost surpriza că m-a condus până acasă. În final am aflat că de fapt el locuia în capătul opus al oraşului. Am senzaţia că mă place. "La finalul notiţelor era desenat un craniu cu nişte ochi privind cruciş, dar craniul era încadrat într-o inimioară.

Când termină această pagină de citit, Alex zâmbi. Era fericit pentru întorsătura vieţii eroinei lui din jurnal.