Capitolul 3.
-după întâlnire-
Nici nu știu de ce l-am ascultat şi nu m-am întors. Puteam foarte bine să o fac și ieșeam mai câştigată.
Am întârziat la oră, dar fiind prima dată, am scăpat.Ziua trecu repede. Nu am mai primit niciun mesaj de la el. Poate mă va lăsa în pace.
De atunci mă gândesc doar la vocea sa.Programul şcolar s-a terminat. Am ieșit din curte și m-am îndreptat spre casă.
Simţeam prezenţa cuiva în spatele meu, dar nu am dat importanță. Poate e doar anonimul, nu?Am intrat în casă, întâmpinată de mama, ca de obicei.
-Cum a fost azi la școală? întreabă ea.
-Bine. Tu ce ai făcut azi?
-Of, mereu zici că e bine. Azi lucrez de noapte, vin abia dimineața. Să ai grijă de tine și de Luke, bine?
-Da, mamă. spun și îmi rotesc ochii.
Ah, da. Am un frate mai mare, dar al naibii de iresponsabil. Tot eu trebuie să am grijă de el, chiar dacă diferența dintre noi este de un an și ceva.
Luke are 19 ani, iar eu 18. Doar gândiți-vă cum e să vă urmăriți fratele la petreceri, ca să nu facă prostii.
Mă gandeam la toate acestea, și era deja ora 8. Se întunecase deja. Telefonul vibră. Oh nu..
Necunoscut: Mi-ai dus dorul, Hope?
Eu: Desigur că nu. ;)
Necunoscut: Scapă de toanele astea, și mișcă-ți fundul ăla pe St. Lawrence numărul 14. Frati-tu e mangă. (:
Eu: SERIOS? A PROMIS CĂ NU MAI BEA! De unde știi? Ești acolo? De ce mă ajuți? Mă păcălești?
Necunoscut: Hope, la dracu! Doar vino o dată! Tipii ăștia îi dau și mai mult!
Eu: Bine.
Nu-mi venea să cred . Adică nu credeam că anonimul m-ar fi mințit. M-am urcat în maşină cat de repede am putut.
Ajungând acolo, Fratele meu stătea în șant, cu doi băieți care voiau să îl ajute. Îmi păreau cunoscuți. M-am apropiat încet .
-Hope, tu ești? mă întreabă unul din băieți, cărora nu le pot distinge fețele datorită înserării.
-Nu, sunt mă-ta să știi. Aduceți-l pe Lucas în maşină, ACUM! țip eu la ei.
-Nu mai țipa femeie. râde unul din ei.
Ah, râsul ăla.. Zayn. Celălalt era fratele său vitreg, Harry. Sunt vecinii mei, de asemenea, am copilărit împreună. Dar de câțiva ani ne-am distanțat.
-Măi, măi, măi. Dacă nu sunt chiar Styles și Zeinică aici. încep să râd.
-HOPE! spun ei la unison.
-Da? spun eu.
-Ce ai? Ești drogată? spune Harry.
-Harry, ar fi bine să nu te bagi în vorbă cu mine, asta dacă nu vrei să rămai.....
Sunt oprită de țipetele lui Luke care se aud din mașină.
-Hope..ești aici? întreabă Luke.
-Lucas, sunt aici idiotule.
-Apă, te rog! mă roagă gâfâind.
-Mă duc eu după apă! se oferă Zayn.
-Nu Zayn, merge Styles. Vreau să stau aici cu tine, nu cu el. spun scârbită.
Pe fața lui Harry se citește o urmă de..tristețe? A uitat oare câte mi-a făcut? Totul a început când.......
__________
_________
________
_______
______
_____
____
___
__
_Hei, guys. Am revenit cu un capitol nou! Îl voi continua la 15 reads și 5 voturi (: .
CITEȘTI
Regăsirea
Fiksi RemajaOare anonimul o va face pe Hope să se îndrăgostească de el? Sau măcar să îl placă? Până unde va merge Hope ca să afle cine este necunoscutul?