*Luca pov*
Eram la facultate. Aazir se simțea cam rău așa că nu l-am trezit. Abea dacă a închis un ochi astă noapte. După cele întâmplate ieri la concert, cred că Aazir a suferit un șoc puțin prea mare pentru starea în care e la moment. Am promis să fiu mai atent cu el însă am dat greș ca de fiecare dată. Însă, mintea îmi stă la ce s-a întâmplat în seara trecută. Am avut un sărut...L-am sărutat.
A fost altfel de cât mă așteptam. Aazir e un tip foarte romantic, chiar dacă nu a prea avut relații. Avea buzele moi și fine, sărutul fiind unul lent și dulce. A fost mai mult de cât perfect, însă nu știu dacă a făcut asta pentru că mă iubește sau a dorit să mă consoleze cu faptul că o duc rău și că sunt un prost. Nu m-aș mira să văd camera goală când mă întorc, însă sper doar că promisiunea lui, nu au fost vorbe în vânt.
Îl vad pe Cris la ore. Era amețiți și părea că e afectat de alcoolul consumat ieri.
Mă așez în bancă iar lângă mine se așează și Noah zgomotos.
—Ești bine? Mi-a povestit Kabir despre cele întâmplate ieri, spune Noah agitat.
Mă mir cum de nu a aflat toată școala. Mă simt atât de prost și sper doar ca lucrurile să revină la normal și că toată lumea o să uite cât mai curând. Cât despre sărut... Sper să rămână în memoria mea pentru tot deauna, chiar dacă probabil a fost o greșeală.
—Sunt bine. Îmi fac griji pentru Aazir. A trecut prin prea multe. Cred că mai sigur era să fi trecut pe scenă de cât să se fi luat la harță cu ăla, spun eu.
Noah știa despre cine vorbesc. El știe totul despre mine. Stă îngândurat și se așează lângă mine. Expiră lung și se întoarce înspre mine.
—Sper să te lase în pace și Flavius dar și Ali, spune Noah.
Da, Ali e și el în grup și e de mai mult timp de cât mine. El nu e la o facultate, doar racolează studenții din cămine pentru ai duce la Flavius. Ali e foarte periculos, și totuși, Aazir a fost cu ambii în aceiași zi și s-a întors acasă teafăr și nevătămat.
—Noah... Poate sună o prostie, însă dacă Aazir îl cunoaște pe Flavius? spun eu și mă uit la Noah.
Acesta stă puțin pe gânduri și strâmbă din nas.
—Sincer să fiu, nu prea cred. Aazir e super punctual. Nu cred că s-ar antura în aceiași echipă cu ei, spune Noah.
—Însă, ieri, Aazir mi-a spus că a fost cu Ali împreună la servisul lui Flavius și au vorbit, spun eu.
Noah face ochii mari cât cepele și se uită la mine.
—Glumești? mă întreabă el și dau negativ din cap.
Acesta cade pe gânduri pentru o secundă.
—El știe cine e Ali cu adevărat? întreabă Noah.
—Nu?
—De ce? El probabil crede că Ali e prietenul tău. Ceea ce nu e adevărat. Îl poate răni și pe el.
—Nu vreau să îi spun... Acum cel puțin. O să am timp, spun eu.
—Cât timp? Când o să fugă și el ca tine de toată lumea?
Avea dreptate, nu vreau ca el să devină ceea ce sunt eu acum, însă dacă află și cine e Ali, sunt sigur că nu o să mai vrea să aibă nimic de a face cu mine. O să își dea seama că e ceva serios și nu cred că o să vrea astfel de probleme. Nici eu nu aș vrea să mă ajut dacă aș fi altă persoană. El deja s-a băgat în suficiente lucruri însă nu cred că poate să meargă mai departe.
CITEȘTI
~Sick Obsession~ (BoyxBoy)
Romance~Aazir, un chitarist într-o trupă urmează să experimenteze pentru prima dată dragostea adevărată, persoana de care se îndrăgostește fiind un băiat, Luca din facultatea lui. Aazir devine din ce în ce mai obsedat de băiat, urmărind-ul peste tot, do...