tot ceea ce stelele nu le-au spus constelațiilor

oxford

Jan ascultă multă muzică, atât de multă că uneori vede stele de toate culorile, după ore lungi, în care a fredonat aceeași melodie. În liceu, oamenii făceau mișto de el, mai ales fetele, pentru că purta tricouri demodate, cu trupe rock anonime, ca Metallica, Guns and Roses sau Aerosmith. Lui Jan nu-i plac multe lucruri, de fapt, îi plac atât de puține, că le rezumă la trei, pe care le enumeră, de cele mai multe ori, în aceeași ordine: stele, muzică, oxford.

Bunică-su a fost și el la oxford, acum șaizeci de ani încheiați, pe când tinerul gentilom purta pălării și costume la mâna a doua, care necesitau mereu o scurtare de cinci centimetri la fiecare dintre cracii pantalonului. Paltonul îi venea mereu larg la mâneci, prea lung, iar bunică-su era, la fel ca el, îngust în umeri și slăbănog. Purta acel palton chiar acum. Maică-sa tipa la el de fiecare dată când îl prindea, dar aici nu avea cum să-l prindă și să-l sufoce în hainele cumpărate de ea 'de ultima modă'. Jan ura blugii. Și o ura pe maică-sa.

Camera lui de cămin de la oxford, pe care o împărțea cu un băiat din al treilea an extrem de fudul și fitos, nu avea vedere la stele. Și oricum, cele care se vedeau, erau prea puține ca să-i satisfacă pasiunea crescândă, nesăturabilă, care-l îneca pe zi ce trece tot mai mult. Deci Jan al nostru evada odată la fiecare câteva zile, undeva la marginea orașului, după ore întregi de condus rabla de mașină la care-l retrogradase maică-sa, și privea stelele toată noaptea, apoi dormea în mașină, apoi conducea înapoi la căminul închis, întunecat, ca un castel pe care nu-l luminează un luceafăr.

Jan bea foarte multe cafele. Culoarea lui preferată e maroul. Melodia lui preferată este cea pe care o ascultă în acest moment. Galaxia lui preferată e Fluturele. Constelația preferată, Casiopeia.

Jan nu prea doarme. Îi cam place să nu doarmă. Să contemple noaptea. Stelele, în principiu. Îi place să numere orele până când colegul lui de cameră fitos se va ridica din pat și va începe să bâjbâie prin cameră după perechea lui de ochelari. O lasă mereu pe masa din hol (sau ceea ce cu greu poate fi numit hol), dar Jan bănuia că miopia îți afecta și memoria. În apărarea lui, nu cunoscuse prea mulți miopi până acum.

Colegul îl trezea totuși, după ce își făcea duș, i se arăta într-un prosop scurt, care îi îmbrățișa coapsele, iar Jan se uita mereu la ele, încercând să pară adormit. Apoi se ridica, își începea ziua, aștepta să se întunece din nou ca să privească stelele.