Carl își lasă haina pe spătarul scaunului. Se descalță. Aruncă șosetele lângă canapea. Se uită la stele.
Își miroase prânzul și decide că nu are nevoie de el, se spală pe mâini totuși, săpunul miroase îngrozitor, îl îmbolnăvește, ceva sustenabil pe care ultima lui iubită, Samantha, l-a uitat prin baie.
Privește stelele din nou. Carl e un om care fuge. Fuge de casa lui, de părinții lui, de problemele lui. Citește cărți numai în stare de ebrietate, urăște poezia, urăște ploaia, urăște oamenii și în mod sigur se urăște pe sine. Își urăște picioarele de baietandru, urăște că e atât de înalt că se lovește de toate tocurile de la toate ușile pe care a intrat vreodată. Asta mai puțin când era copil, când ești copil te gândești, sunt așa de înalt, voi cuceri lumea.
Carl își urăște mintea de asemenea. Stă câteodată și o ia la întrebări în timp ce privește stele. Cum de-am ajuns aici, tâmpito? Se va întreba. Nu vezi că ne topim? Murim, fă dracului ceva.
Urăște mirosul de mâncare ieftină de lângă cuptorul cu microunde și urăște mai mult ca sigur mormanul de haine murdare din baie, își tot promite că are să se ducă la o spălătorie cu ele, într-o după amiaza, când se va întoarce de la yale. Nici el nu știa ce mai căuta pe acolo. Tovarăși sigur nu. Cultură nu-i trebuia prea multă. Un loc de muncă nu avea să-și găsească. La naiba, încercase.
Dar Carl iubește de asemenea multe lucruri. Iubește verdele de primăvară, iubește cum se scufundă singur în oceane infinite de întrebări. Iubește cum îl doare burta după ce n-am mâncat zile întregi. Îi place să trimită scrisori lungi unor anonimi, niște coate goale la fel ca el.
Iubește sentimentul de goliciune plină de ură atunci când se dezbracă și se uită la el, în colțul nespălat de oglindă din camera lui de cămin de la yale. O iubește pe maică-sa, dar n-o să i-o spună probabil niciodată. Iubește, dar nici el nu mai știe ce anume. Iubește stelele, dar oh cât de tare le urăște când sunt nori.
YOU ARE READING
tot ceea ce stelele nu le-au spus constelațiilor
Poetryconstelație de oameni/mare, stele și un soare/am ars nopțile în care poezia mi se părea cerească și am îmbrățișat umbra de proză pe care mi-o arunca luna între eternități constelațiile nu există. sunt un concept al minții umane căutând semnifi...