tot ceea ce stelele nu le-au spus constelațiilor

ubb

Constantin e prost. Știe și el. Știe și mă-sa. Știe și profesorul de anatomie. Nu o să reușească să treacă examenele finale, chiar dacă se străduiește. Nu înțelege ce e cu stelele, dar îi place să se uite la ele. Nu vorbește o boaba de engleză (sau franceză sau spaniolă sau italiană sau germană sau portugheză sau daneză), dar se pricepe, dacă se fofileaza, la limba română.

Îi place muzica populară. Stă cu bunicul lui comunist, care-i spune de cele mai multe ori că România nu mai e ce a fost, 'bine ar fi dacă ar învia Ceaușescu'.

Constantin nu poartă conversații cu sine. Îi se pare că e nebun când o face, dar când se mai scapă, întrebarea principală este, crezi că sunt destul de deștept să reușesc? Lui Constantin îi tremură mâinile constant și îi e frig mereu, e anemic și trist, vesel cumva în prostia lui întunecată, posomorât în amintirea de inteligență pe care o are.

Constantin s-a întrebat mereu la ce-l ajută să știe să scrie. Prietenii lui râdeau mereu de el. Lui Constantin îi place ubb, dar doar pentru că n-are ce face. Crede că dacă ar fi mai deștept i-ar plăcea poezia, sau literatura sau medicina sau doamne orice. Dar așa, nu-i place mai nimic. Mâncarea e mâncare. Apa e apă. Vorba e vorbă. Și banu-i ban.

N-are frați, dar e sigur că dacă ar fi avut i-ar fi plăcut foarte mult de ei, toată lumea zice 'e mai bine singur costi o să vezi', el nu e de acord. Dar nu e ca și cum își poate da cu părerea.

În unele momente, când parcă o particulă de lumină intelectuala ajunge în sfârșit la el, Constantin se întreabă ce rost are să mai stea pe aici și ce a făcut atât de rău într-o viață anterioara de l-a pedepsit universul într-un asemenea hal, făcându-l atât de prost. Dar apoi îi trece, se gândește la ce o să mănânce sau la ce mai fac prietenii lui, dacă au terminat de băut sau nu.

Câteodată, vrea atât de tare să se ridice și să facă ceva, orice, numai să nu mai stea, împietrit în timp, prost, mic, nesemnificativ, nemâncat. Dar îi trece și asta, în momentele lui deștepte își spune că oricum omul n-are niciun scop, singurătatea e un stadiu al minții, după moarte nu se află nimic, nu stele, nu ubb, nu bunicul și în mod clar nu el. Se consolează totuși cu singurul lucru pe care l-a învățat cu adevărat în atâția ani de școală, chiar dacă după moarte nu e nimic, corpul lui rămâne, n-are cum să se descompună definitiv. Constantin crede că din el o să crească o buruiana foarte afurisita, râde mereu la acest gând. Dar buruieni cresc din toată lumea, de aceea cimitirele sunt atât de verzi.

Morala vieții lui Constantin, pe lângă a tuturor celor care citesc sau ascultă muzică, dar cumva paralelă cu ele, este că n-ai nevoie neapărat să fii deștept ca să gândești. Că inteligența absolută nu există, el așa crede. În fine, el crede multe, e un prost, bea numai bere ieftină, nu prea știe să scrie. A intrat, crede că, cumva prin noroc la ubb, s-au aliniat stelele și i-au oferit o sclipire de favorizare. Oricum nu-i prea pasă în ce punct a ajuns. Tot bătrân o să moară.

Ar putea la fel de bine, să se apuce din timp să smulgă buruieni.

acest capitol este pentru alexia, pentru că și-a dorit foarte tare un Constantin la ubb.