tot ceea ce stelele nu le-au spus constelațiilor

princeton

Mason merge la princeton pentru că îi plac prinții. Prinții rupți din stele. Adică stelele. Mason merge la princeton pentru că îi plac stelele. Și mai merge la princeton pentru că e ceva franțuzesc la ea, maică-sa este franțuzoaică, și încă una veritabilă, cât mai mulți pupici, cât mai puține îmbrățișări.

Mason o iubește atât de tare pe maică-sa, nu mai mult decât iubește stelele, încât și-ar da viața pentru ea, asta dacă i se promite că va mai putea vedea stelele după aceea.

Nici el nu știe prea bine pe unde stă, s-a tot mutat, din cămin într-o garsoniera și din aceea garsoniera într-un apartament, apoi înapoi la cămin și înapoi la apartament imediat după. Nu-l deranjează să se mute pentru că îi place foarte tare să-și analizeze noii vecini. Cat a locuit în garsoniera, puțin peste o lună, a cunoscut-o pe Olive, fata de vizavi. Locuia cu bunică-sa și de fiecare dată când se întorcea acasă, avea mâinile pline de o mulțime de obicei, de aceea, probabil, scăpa mereu cheile. Ea numea asta deficit de buzunare la pantalonii pentru femei. Mason a achiziționat imediat după aceea o pereche de blugi pentru femei și i-a purtat o zi întreagă, ca să vadă, dacă era într-adevăr o problemă. Nu putea zice exact nici acum.

În fine, când a întrebat-o pe Olive care e constelația ei preferată, ea l-a întrebat în șoaptă, care sunt opțiunile mele? Iar el a enumerat imediat, carul mare, carul mic, casiopeia, orion, crucea sudului. Iar ea a zis, sună plictisitor, constelația mea preferată este floarea de colț. Mason nu era sigur că există o asemenea constelație, dar cine era el să se opună existenței ei, când cosmosul era așa mare și stele așa multe? A dat din cap și a încuiat ușa după el. Din ziua aceea, a salutat-o mereu mult mai vesel pe Olive, i-a plăcut de ea, chiar dacă probabil avea să uite de ea foarte curând și să-și amintească doar peste cine știe cât timp, atunci când poate va fi murit deja. Sau îmbătrânise, iar lumina radiata de ea își schimba forma, ca a soarelui în proces de autodistrugere.

La apartment, mai toți vecinii erau bărbați, cu familii, dar familiile nu ies prea des din casă când cheile se află la capul familiei, deci nu-i cunoștea decât pe tați. Singurul pe care și-l amintește foarte bine, este domnul Scott, foarte bătrân pentru aspectul lui tineresc. Și o știa și pe amanta lui, care-l conducea cu mașina până la intrarea în bloc, îi dădea un sărut ca o ventuza și pleca imediat. Pe el nu l-a întrebat despre constelații, dar avea o vagă impresie că avea să-l întrebe, cum adică? zodiile?

În fine, constelația preferată a lui Mason este Orion, nu știe exact de ce. Îi place pur și simplu, la fel cum îi place matematica, îi place atât de tare matematica că regretă în fiecare zi că a dat la literatură, dar iubește literatura îndeajuns încât să-și mulțumească în fiecare zi că a ales-o. Mason nu are o carte preferată, ca Andy. Lui îi displac toate, le urăște atât de tare că nu-i rămâne decât să continue să citească ca să-și hrănească ura. Dar, dacă ar fi să aleagă o carte pe care o urăște cel mai mult, aceea ar fi Infernul. Pentru că infernul nu arată deloc așa. Infernul era plin de stele, plin de tot ce e mai frumos, încins și însorit și plin de fructe pe care să le mănânci, dar în infern nu te puteai uita la stele.

Așa că Mason urăște infernul și îl urăște pe Dante și pe Virgil și pe Orion și pe sine însuși, dar oh cât le iubește când răsare din nou soarele.