Pierderi şi regăsiri.

Parte 4 Universul

A fost delicios.Mă răsucesc pe călcîie,ies din bucătărie,apoi îmi îndrept privirea la ecranul computerului.Sper ca Ana  să nu   se supere că-i ating lucrurile.Să vedem,are un e-mail,dar nu, nu pot să-l citesc.Citeşte-l ! Strigă vocea mea interioară....Nu nu pot,închid computatorul şi ies puţin la aer curat.Demult nu m-am simţit atît de plină de viaţă ca în perioada aceasta.De cînd l-am cunoscut ,am simţit diferite sentimente profunde .Cînd sunt cu el am parte numa-i de momente senzuale.Aerul îmi mîngîe faţa ca o pană.OH! Ce dor mi-a fost de toate astea.Uitîndu-mă în urmă cu un an înainte de Sebastian,totul era alb- negru ca camera mea.Acum în inima mea au apărut şi alte culori,variate şi intense.Mă scald într-o lumină orbitoare de soare.Întîlnirea cu el a avut un efect atît de puternic asupra mea.Am învăţat atîtea lucruri noi despre mine,despre capacitatea mea de a iubi,încît incep să mă regăsesc pe mine în toată povestea asta.Ziua de astăzi ,este mai mult ca o iluzie este o realitate mai frumoasă iar iubirea mi-o va face şi mai fericită.Cu cîtă durere am încercat să trec prin zilele întunecate şi să văd lumina ,am descoperit că cheia spre fericire este el.Nu-mi pasă că nu simte nimic pentru mine,chiar nu-mi pasă,ştiu doar că viaţa mea se schimbă datorită lui,restul v-a veni de la sine.Nu ma-i conteză cît am fost blocată într-un sens al limitării,odată ce am aprins lumina, am realizat că de fapt ea nu  a fost niciodată stinsă.Am alergat încoace şi dincoace,m-am rătăcit şi am suferit,dar dacă mi-ar fi spus cineva că o să te întîlnesc în viaţa mea,nu aş fi vărsat o lacrimă.

Văd cum un tînăr,aduce în ogradă o maşină inexcplicabil de frumoasă ,de culoare roşie.Ce mai e şi asta?Ce caută în ograda mea?

-Bună ziua,am un colet pentru domnişoara Jonsen.

-Care domnişoară?

-Cum care?

-Păi domnişoara Jonsen, are nume?

-Ah,da..Mia jonsen.

Pentru mine?Ce boala,de la cine e maşinăria asta cu patru roţi?

-De la cine e?

-Ana Jonsen,spunel el şi pare foarte ruşinat.

Ce naiba?Ana?E nebună complet,nu ma-i am nici o îndoială.

-Semnaţi vă rog.

Semnez şi intru la fuga în casa,să o telefonez pe domnişoara Jonsen 2.

-Jonsen,răspunde ea.

-O să-ţi spun eu Jonsen acum,ce naiba ai?De ce mi-ai trimis buburaza aia?Ştii bine că nu mai am nevoie de maşină,de ce încerci să-mi strici cele mai frumoase momente.Strig eu mînioasă.

-Mia ...eu...Încearcă să spună ceva ,dar nu reuşeşte să scoată nimic.

-Nici un fel de eu,ia-o din ochii mei,să nu o văd.

-Te rog să te linişteşti,mîine nu o s-o mai vezi,îmi pare rău,spune ea cu o voce tremurătoare.

-Ba nu,nu îţi pare,spun eu şi închid.

Deci nu îmi vine să cred,cum a putu să-mi facă una ca asta,ştie bine că nu mai conduc,nu mai pot să conduc.Dintr-o dată zilele întunecate îmi acoperă sufletul cu cerneală amară.Încep să plîng,aducîndu-mi aminte de ziua ceia îngrozitoare.Uneori rănim atît de tare pe cei care îi iubim, că nici nu realizăm că ne rănim şi pe noi.Chiar nu am voie să visez şi eu puţin,chiar sunt atît de rea,am făcut atîta rău ca să fiu pedepsită astfel?Oh..nu mai pot să aştept ora 5.00,o să-l sun acum,am nevoie de el acum.Îl sun pe mobil ,dar e închis.Încerc să sun la recepţie.O voce leşinată îmi răspunde,sigur e bruneta aia imposibilă.

-Smith Center,cu ce vă pot ajuta,spune vocea din receptor.

-Bună,aş vrea să iau legătura cu domnul Smith.