Pierderi şi regăsiri.

Partea 2 Cartea deschisă.

Ana dă fuga la bucătărie,iar peste cîteva secunde se întoarce.

-Mia ! Hai,trebuie să mănînci.Spune ea ,şi nu e o întrebare ci o poruncă.Nu sunt în stare să mănînc ceva ,dar dacă i-o zic o apucă mîncărimea.Mai bine fac cum doreşte,nu am poftă de lecţii acum.Mă duc spre bucătărie,iar acolo o văd pe Ana şi pe o doamnă îmbrăcată în uniforma de personal,Doamnă are părul sur şi doi ochi verzi cît mărul de mare.Hm,pare drăgutză!

-Mia ,ea e doamna Rose,dacă ai ceva întrebări cînd eu nu sunt o poţi întreba pe ea.

-Bucuroasă să vă cunosc doamnă,îmi întind mîna mea lungă spre ea politicos pe care o strînge cu atenţie.După ce ne-a aranjat masa pleacă,iar noi cu Ana ne aşezăm leger pe scaune.Stăm la masă amîndouă şi pocnim cu furculiţele în farfuriile de ceramică.Ştiu că vrea să-mi spună ceva,dar nu ştie cu ce să înceapă.

-Ana,ce e?Poţi să-mi spui! Spun eu cu gura uscată ca o fîntînă fără apă.

Ana se uită la mine îngrijorată ,iar în scurt timp începe să vorbească:

-Mia, mă îngrijorează felul în care arăţi,spune ea.Eşti nefericită!

Nu înţeleg spre ce duce...Da! sigur că eşti nefericită,tocmai ţi-ai pierdut părinţii ,îmi strigă vocea interioară.Cum poţi să fiii fericită?

După o mică pauză continuă....

-Eu....eu cred că ai nevoie să vorbeşti cu cineva,cu un specialist.

-Poftim?Strig eu !De asta sunt aici?Ana nu poţi controla orice situaţie obişnueştete cu asta.

-Ştiu că sună ciudat,dar e singurul mod prin care te poţi ajuta cu ceva pe tine însuşi.

-Mă laşi! pufnesc eu mînioasă. Ideea că o să-mi deschid sentimentele faţă de altcineva îmi provoacă silă.Cum pot să vorbesc cu cineva strain şi să-mi deschid sentimentele pe cînd nici ţie măcar nu pot să mă deschid.

-Ana ,asta e diferit! Articulează ea.Uitete la tine ,a trecut un an iar tu tot suferi,ai slăbit foarte tare,nici nu mai mănînci măcar,chiar şi Liam e îngrijorat de starea ta.

Liam? Trădătorul!

-Ana ,te rog nu vreau să mă cert cu tine.

-Mia ,eu te rog,nu suport să te văd aşa, am peirdut mult ,nu mai vreau să te pierd şi pe tine.În timp ce vorbeşte lacrimile se preling pe obrajii ei albi.Ana e distrusă,şi doar eu port vina.Cum că reuşesc să-i transmit nefericire mea şi ei?

-Ana! Nu.....nu plînge! Nu se opreşte .Ce să fac?Cu ce să o ajut?

-Bine! strig eu.Am să fac asta,dacă termini să plîngi.

Se uită la mine prin ochii ei înlăcrimaţi şi îşi şterge lacrimile aşa cum am rugat-o.

-E spre benificiul tău Mia ! Dacă nu o să meargă,renunţăm.Spune ea prin voce ei plină de sughiţuri.

-O să încerc! bîigui eu sub nas,dar nu-ţi promit nimic.Ana mă cuprinde iar eu îmi ascund nasul prin părul ei galben şi aromat .O să fac asta doar pentru ea!

-Deci...cu cine o să fie nevoie să comunic viaţa mea personală? Spun eu morăcănoasă.

-Ce zici dacă te odhneşti şi te acomodezi iar eu o să mă ocup de asta.

Să mă odihnesc ? Oh! sună minunat.

-Cred că am nevoie de asta acum.Mulţumesc.

-Hai ,să-ţi arăt camera.