Pierderi şi regăsiri.

partea 7 "Regăsire"

Are nişte ochi minunaţi,frumoşi,dar în acest moment pustii de orice emoţie.Nu înţeleg cum am ajuns pînă aici,cum am ajuns să-mi povstesc cele mai întunecate parţi ale vieţii mele,e evident că e special pentru inima mea,pentru mintea mea şi pentru gîndurile mele.

-La ce te gîndeşti?Întreb eu cu o voce plina de vibraţii.

-L-aş ucide cu mîinile mele ,dacă ţi s-ar fi întîmplat ceva.

Şocată îmi măresc ochii şi bătăile inimii mele bat ca un clopote la biserică.Dacă asta este grija lui faţă de pacienţi atunci chiar nu mai am întrebări.

-Şi Ana?

-Ce Ana?Răspunde el.

-Aţi simţit acelaşi lucru şi pentru ea?E specific petru orice pacient grija ta?

-Încă eşti supărată nu?

-Nu....

-Bine,eşti obosită?

Bine?Şi atît?

-Nu,tu?

-Nu.

Asta s-o crezi tu ,ochii lui sunt ca un lipici.

-Îmi mai povesteşti ceva?Murmură el.

-Ce anume?

-Nu vreau să-ţi spun eu ce să-mi zici,ar trebui să-mi spui tot ce te doare ca să scapi de presiuni şi să-ţi faci curat în inima ta.

-Mă doare încă..

-Ce te doare,spune-mi!

-Amintirea lor,unele momente care par a fi atît de reale iar peste cîteva secunde te alegi doar cu cenuşa lor.

-Ai încercat să o aduni?Poate îţi iese ceva.

-Am încercat dar lipsesc cîteva părţi din ea,şi e greu să aduni unele momente la loc chiar dacă pare a fi atît de uşor.Timpul este foarte dur cu mine,mă lasă fără nimic din ce am iubit ,iar peste cîteva secunde îmi dăruieşte ceia ce am cerut cu ani în urmă.Crezi că e corect aşa?

-Nu pot să judec timpul Mia,el face parte din viaţa în care noi nu avem nici o putere de a schimba ceva,vreau doar să înţelegi că tu eşti unica ta speranţă de a începe un nou început .Ai făcut primul pas ,ai venit la mine.Eu te pot ajuta doar 50 de %,restul faci tu.

-Nu cred că am să pot uita de ei vriodată.

-Nici nu trebuie.Eu nu servesc astfel de metode,tot ce trebuie să faci e să înveţi să trăieşti cu asta .Timpul nu ne este duşman ,el face ce spune destinul,iar destinul e în mîinile tale,tot ce trebuie să faci e să înveţi să îl conduci.Să înveţi să pierzi şi să regăseşti,să cazi si să te ridici din nou.

-Îmi faci atîta bine ,cînd vorbeşti cu mine.Mulţumesc.

-Hai în pătuc,că eşti frîntă de oboseală.

-Aş vrea să o sun pe Ana mai întii,spun eu cu glas scăzut,iar el se uită mîndru la mine.

-Ştii cît de minunată eşti?Spune el cu o voce liniştită şi plină de pasiune.

-Sunt?

Se uită lung la mine şi îmi trasmite fiorii lui mie,cobor ochii şi nu mai am nevoie de cuvinte,sunt ameţită de muzica vocii lui şi de privirea albăstrie din care se revarsă universul meu.Pleacă şi mă lasă singură vorbele lui răsunînd în minte mea ca o maşinărie puternică-"Ştii că eşti minunată...minunată".Cum să înţeleg ce mi-a spus,cum să adun această cenuşă la loc şi să mă bucur încă odată de privirea şi vocea lui în acel moment.Doamne! E prea fumos pentru mine,e prea frumos ce-mi dai acum,e prea mult ,dar în acelaşi timp şi prea puţin.Încep să uit ,şi -mi regăsesc părţile care au fost înecate odată cu ei.Încep să merg înainte doar prin nişte cuvinte spuse de "EL",e un moment magnific,dar e al meu.

-Bună ce faci?

-Mia!Doamne!Eşti bine?....Îmi pare rău!

-Nu...mie îmi pare rău,te rog să mă ierţi că m-am comportat ca un copil obraznic fără macar să-ţi ascult povestea.Sunt bine,dar ne vedem mîine....te rog să nu mai spui nimic că voi plînge ,iar acum nu am lacrimi de tristeţe.Noapte bună Ana!

Închid fără să-i aud răspunsul şi mă adîncesc în fotoliul care miroase a Sebastian.

"Regăsire"-Un cuvînt ,dar atît de frumos şi liniştit.Un loc minunat, care mă face să zbor ca un fluture pe aripele iubirii.Ce păcat că îl gasesc doar aici lîngî el,dar ce noroc că îl am.Ador momentele în doi,pentru că orice pierdere îşi iroseşte durerea doar privind în oceanul lui albastru,pentru că orice secundă e ca un foc ce arde în inima pasiunii ameţitoare.Inima mea bate mai tare la orice atingere ,simt cum corpul mă trădează şi se topeşte ca gheaţa în vorbele lui pline de sens şi înţelegere.De multe ori eram aproape să simt aşa ceva ,dar de fiecare dată în orice bărbat lipsea cîte o piesă,care î-mi dădea drumul înapoi în întuneric.Nus ca el,universul lui e unic ,dar se combină minunat cu al meu.Suntem ca două stele ce stau la depărtare iubindu-se doar prin cuvinte şi prin mimici,iubesc un om minunat...da iubesc, pot să strig de fericire că inima mea iubeşte din nou.

-Hey!Ai vorbit cu Ana?

Mă trezesc din gîndurile mele nebune şi reacţionez la vocea ce-mi încălzeşte sufletul meu.

-Da,am vorbit .E ok şi eu sunt bine.

-Nu mai vrei întrebări nu?Spune el.

-Îmi înţelegi cuvintele pre bine.Ce ai în mînă?

-Astea sunt pentru tine,cred că o să-ţi vină.Poţi să faci şi o baie dacă vrei.

-Daaaa!Strig eu în gura mare.Oi!Am spus prea tare?

-Nu-i nimic îţi înţeleg dorinţa.După ce faci baie am să-ţi arăt camera.

-Bine Şefu!

-Hai că te conduc la baie!

Ne apropiem de o uşă din lemn...Slavă domnului că nu-i din sticlă!-strigă vocea mea interioară de parcă ar avea ea de suferit.

-Mulţumesc ,mă descurc mai departe singură.

Mă priveşte cu privirea lui intensă,nu gîndeşte mult şi mă apropie de peretele din gresie albă,lipindu-mă ca un stiker de ea.

-Nu mai pot să stau departe de tine,spune el deabea auzindu-i cuvintele pentru că răsuflarea lui e prea accelerată.

-Nu eşti departe.

-Nu simt asta.

Mă priveşte de parcă suntem doar noi doi pe acest pămînt şi nimic altceva.Ochii lui ard de dorinţă să-mi atingă buzele ce plîng după el,dar încă nu o face.Îi trag priviri ce îl imploră să mă atingă,dar ceva îl ţine departe de mine.

-Fă-o!Şoptesc eu.

Căldura din baie îmi uezeşte obrazul şi nici nu observ cum sunt electrizată de o durere gingaşă care îmi trage sîngele afară.Mă muşcă şi îmi mîngîe buza de jos.Corpul meu e plin de emoţii neexplicabile care fierb în mine ca apa la temperatură maximă,care se agită ca un fulger în cerul fără nici o vină.

-Să nu te opreşti şoptesc eu!

Mă sărută cu mai multă pasiune şi mîna lui îmi mîngîe părul ca o pană ce tocmai a căzut.Buzele noastre îşi găsesc locul şi pasiunea cu care mă atinge mă ameţeşte şi mă lasă fără puteri.Energia mea e în mîinele lui ,cu altă mînă îmi apucă mîna mea şi îşi învîrteşte degetele în ale mele strîngîndu-le cu forţă.Ochii mei sunt închişi,adorm ca un copil în braţele lui,dar sunt trezită îndatăt ce nu-l mai simt aici.

Soarele îmi arde faţa ca de obicei.A fost un vis!....doar un vis.Ce n-aş da să devină în realitate,dar visurile frumoase deseori sunt uitate de destin şi nu m-ai răscolesc viaţa nimănui.Sunt epuizată,mă doare tot corpul de la un simplu sărut care nici măcar nu a fost real.Oh viaţă!Ce mă fac cu tine!...de fapt ce faci tu cu mine!....

Pentru că eşti un suflet frumos,am alcătuit şi un capitol frumos.Sper să îţi placă şi să simţi ce am scris,pentru că eu simt ce scrii tu şi citesc cu mare plăcere.