Neasteptat

Un efort in plus.

Stiu ca cina in familie a fost o scuza.

De fapt, pot spune cu certitudine ca in momentul de fata o cunosc pe Amanda Leroc, CEO, in proportie de 80%.

Asta ii spun si angajatorului meu in momentul de fata, cu un usor dezgust in voce pe care nu il recunosc, deoarece constiinta mea tinde deseori sa fie tacuta de sume considerabile de bani.

Am fost angajat ca detectiv particular de Elysium Ltd, un gigant al makeup-ului stabilit chiar aici, in LA.

Nu auzisem de ei pana acum o luna, cand am fost abordat de sefa departamentului lor de HR, Elena Ramos Rodriguez. Nu a fost suprinsa ca nu stiam cu ce se ocupa compania lor si asta este si problema pe care o vor rezolvata. Aparent, marele lor rival - si al tuturor celorlalte companii din domeniul frumosului - este Alroy Cosmetics, o companie relativ tanara cu un director tanar. Elena mi-a explicat in detaliu ce vor ei sa aflu (prin orice metode necesare, asa cum s-a exprimat) si ca vor sa ii scoata pe Alroy din schema definitiv.

Elysium se mandreste cu o gama de produse bio, vegane, fara experimente pe animale si fara chimicale. Spre deosebire de ei, firma Amandei nu promoveaza intens aceste calitati si totusi are mai mult succes decat Elysium. Motivul, Elena crede, este deoarece Alroy Cosmetics au produse daunatoare si poate chiar facute cu ajutorul cruzimii impotriva animalelor.

Evident ca nu i-am spus Elenei parerea mea, ca este foarte posibil ca produsele sa fie pur si simplu mai bune. Uneori, oamenii cauta mizerie sub un covor curat. Plus ca suma oferita mi-a motivat gura sa ramana inchisa.

I-am explicat toti termenii mei Elenei, aceiasi pentru fiecare client in parte:

1. Nu pot fi asociat cu orice scandal viitor sau posibil.
2. Sunt platit indiferent daca informatia reuseste sau nu.
3. Imi aloc orice cantitate de timp consider ca este nevoie.

Dupa ce am semnat tot si ne-am strans mana, am inceput prima faza: investigatia.

Strang toate informatiile pe care le aflu intr-un dosar. Si cand spun tot, ma refer chiar la tot. Anul infiintarii, principalii parteneri, investitori, linie de business, cifra de afaceri etc. Apoi trec la omul central, CEO-ul. Am descoperit ca de cele mai multe ori, cel mai usor si sigur este sa dezgropi scheletii din dulapul lui, conglomeratul lui nu mai are apoi nicio sansa. Si in trecut asta a functionat: am expus un dependent de droguri, un pedofil si o doamna cu o obsesie nesanatoasa pentru papusi (ceea ce nu era ilegal insa pe scala ciudateniilor a functionat la fel de bine).

Asa ca am trecut la domnisoara Amanda Leroc, nascuta intr-o familie internationala, cu mama americanca si tatal sarb. Tatal Amandei le-a parasit cand ea avea doar 4 ani si nu au tinut legatura. Mama Amandei, o femeie simpla, religioasa si extrem de mandra de fiica ei, s-a recasatorit dupa un timp cu Gary Asher, arhitect de succes cu ochi doar pentru ea.

Si desi aveam toate aceste informatii generale ce pot fi luate cu usurinta de peste tot, inclusiv Wikipedia, mi-am dat seama ca nu o cunosc pe Amanda ca persoana. Bineinteles, am vazut pozele cu ea si nu m-am putut abtine din a-i admira frumusetea simpla pe care o emana, o frumusete rece si inchisa, cu ochi atenti si buze pline insa mereu presate intr-o linie plata, de parca e constant dezamagita.

Asa ca a inceput faza a doua. Urmarirea.

E usor sa te prinzi in opulenta ei, in masinile stralucitoare si soferii scosi din filme cu familii regale. In costumele si rochiile de firma, in parfumul pe care il mai simti in inspiratie chiar si la ore dupa.

Insa Amanda adevarata nu este aceasta femeie rece, aparent superficiala si mereu dezamagita de cei din jur. Din tristetea din ochii ei am observat ca persoana de care este cu adevarat dezamagita este ea insasi.

Stiam, asadar, ca trebuie sa sap mai adanc. Am aflat, astfel, ca femeia nu isi da intalniri. Niciodata. Ultima ei relatie a fost acum cativa ani si nici aia nu a durat suficient incat sa fie numita relatie. L-am cunoscut pe fostul ei iubit, Alex, "intamplator" la clubul de golf al lui Mike - a fost extrem de surprins si fericit ca a primit o invitatie de a se alatura unui grup asa exclusivist. Cheia oricarei destainuiri pe care o doresti este sa ii momesti cu povesti aparent reale, relatii esuate pe care le-ai avut si vezi exact de ce fel de povesti se agata. In cazul lui Alex? Indiferenta. Domnisoara Leroc este, se pare, la fel de rece in relatiile amoroase ca si in procesul unei fuziuni sau in mersul pe strada. Alex s-a plans jumatate de ora de lipsa ei totala de angajament, de distantarea pe care i-o oferea odata la cateva saptamani, de felul nepasional de a face sex - asta dupa inca un pahar de whisky (asa mi-am dat seama ca Alex nu tine la bautura).

Si stiam ce faza trebuia sa incep si ce poveste sa creez. Trebuia sa devin Oliver sarmantul, care o dezgheata si o face sa traiasca. Oliver care o face sa se indragosteasca si care ii fura pamantul de sub picioare fix cand ii este lumea mai draga. Faza a treia: intalnirea. De aici a pornit intalnirea din nou "intamplatoare" de la bar.

Acum, insa, imi dau seama ca poate fi mult mai dificil decat anticipasem, si nu doar pentru ca Amanda nu a fost atat de cucerita de mine incat sa nu se distanteze; ci si pentru ca incep sa o cunosc. Si ma vad prea mult pe mine in ea.

Rareori imi permit luxul de a ma atasa de cei investigati, am invatat ca nu aduce niciodata lucruri bune si de aceea raman mereu prezent in viata lor, insa neatasat. Cu Amanda imi vine din ce in ce mai greu sa fac asta, pentru ca trezeste in mine amintiri pe care am ales sa le ingrop de mult. Un camin studentesc. Trei colegi de camera care se aveau ca fratii. O noapte sordida, prea calda de iunie. O cutie de pastile uitata pe jos. Ochii fara viata ai lui Arthur. Si inceputul carierei mele ca detectiv.