Neasteptat

Un sentiment ciudat.

Ma trezeste sunetul tipator al alarmei, si pentru prima data in 26 de ani, o aman.

Astazi ma simt obosita, mahmura si confuza. Nu pot sa nu apar la birou, bineinteles, insa imi pot acorda luxul de a intarzia macar o ora. Am un mesaj de la Molly: "Cum a mers cu englezul?" si unul de la mama: "Te-ai distrat aseara?". Las telefonul inapoi pe noptiera si imi acopar fata cu palmele. Ar fi trebuit sa cumpar draperii mult mai inchise si mai groase decat acestea; afara este prea luminos si ma dor ochii.

Nu este ca si cum eu le-am cumparat sau ales, oricum. Imi amintesc ca toti erau foarte entuziasmati de noua mea locuinta si Molly ma tot batea la cap cu diverse postari pe Pinterest si invitatii la Ikea, sa imi decorez casa fix pe gustul meu. Insa in acea perioada faceam fuziunea cu o companie farmaceutica din Miami, Norsen, asa ca nu am avut chef, timp sau dispozinitia necesara pentru alegere de mobila. Am angajat-o in schimb de Diva, un priceput designer interior care nu m-a deranjat deloc, nici macar nu am facut oficial cunostinta. Am ajuns intr-o seara acasa si totul era pur si simplu la locul sau. Nu m-am simtit niciodata ca acasa, totusi.

Abia dupa ce imi pot deschide ochii mai mult de jumatate imi dau seama ca ce s-a intamplat aseara a fost real. Chiar am petrecut ore intregi cu un strain britanic, chiar am inotat imbracata in piscina unui hotel...chiar am baut prea mult. Cobor si ma indrept spre sertarul cu medicamente pentru a lua o aspirina; simt ca imi exploadeaza capul.

Apoi le raspund lui Molly si mamei la mesaje si verific numarul lui Oliver. Este inca aici.

M-am simtit plina de viata aseara, alaturi de el. Are un fel de a privi viata, de parca orice s-ar intampla este in regula; si are un fel de a ma privi pe mine, de parca orice as face este in regula. Este minunat si m-a facut sa rad mai mult decat am ras in toata viata mea. Accentul sau, spontaneitatea de care da dovada in orice spune si face...totul este incredibil la el. Totusi, de ce simt ca este ceva in neregula? Simt ca sunt lucruri pe care le-a omis in mod intentionat, ca este ceva ciudat la el si la toata situatia asta. Pe de alta parte, sunt cunoscuta pentru paranoie si autosabotaj, deci nici macar nu pot discuta cu cineva despre asta pentru ca li se va parea ca bat campii. Este doar frica de necunoscut.

Imi iau ceva mai mult timp in dimineata asta pentru a fi gata: petrec jumatate de ora in fata sifonierului pentru a ma decide asupra unei rochii - aleg una rosie - imi fac o cafea, fara graba si o beau in timp ce imi aplic machiajul (care evident, este completat de un ruj rosu ca rochia).

Apoi ma uit la ceas si descopar ca este deja 10, asa ca ma incalt usor si pornesc spre parcarea subterana, pentru a imi conduce singura masina - i-am dat lui Owen zi libera. Simteam ca vreau sa conduc eu azi.

Cand ajung la birou, lumea pare mai plina de viata, mai vesela, mai multa. Ma intampina Molly, usor ingrijorata.

    "-Esti ok?" se apropie Molly de mine aproape alergand, cu un teanc de dosare in brate.

    "-Sigur, de ce nu as fi?" intreb eu, incercand sa nu par suprinsa de emotiile ei.

    "-Este trecut de 10, nu ai mai ajuns mai tarziu de 8 niciodata pana acum."

    "-Stiu...e placut sa faci ceva pentru prima data, uneori" ii raspund eu visatoare, si imi dau seama cat de stupid suna asta venind din gura mea.

Molly rade si ma atinge usor pe brat.

     "-Te-a luat rau!" 

    "-Nu m-a luat nimic", ii raspund eu vizibil iritata.

    "-N-am spus ca te-a luat CEVA, ci mai degraba CINEVA. Se intampla sa aiba 1.90, un costum scump si accent britanic".

Imi dau ochii peste cap si ma asez la birou. Inainte sa plece, strig dupa ea, cu neliniste in voce.

    "-Molly, ti s-a parut ceva ciudat la el aseara?"

    "-Cu exceptia faptului ca este superb?"

     "-Da...nu stiu, ceva ce te pune pe ganduri."

     "-Singura persoana care poate fi pusa pe ganduri atunci cand ceva merge atat de bine esti tu, Am."

Ma priveste cu tristete si imi dau seama ca are dreptate. Intuitia mea nu se inseala cand este vorba de afaceri - aproape niciodata - insa in viata personala nu pot spune ca sunt atat de indemanatica.

    "-Am, promite-mi ca nu vei intoarce asta pe toate partile pana cand gasesti un motiv stupid pentru care sa-l blochezi total."

I zambesc grav si ma incrunt. Cum sa promit asta? Daca motivul pe care il gasesc este intemeiat?

     "-Stiu la ce te gandesti. Crede-ma, chiar daca motivul exista, asta nu inseamna ca trebuie cautat", imi zice Molly, iesind din birou.

Dupa ce imi verific e-mail-urile si primesc cateva telefoane, decid sa imi deschid si telefonul personal. De obicei nu am niciun mesaj sau notificare, insa acum observ uimita ca am o cerere de follow pe instagram si un mesaj text. Ambele de la Oliver.

"Hei. Aseara a fost extraordinar."

Zambesc.

Dar pentru ca sunt persoana care sunt, nu ii raspund si nici nu ii accept cererea de follow. Realizez ca sunt date de azi dimineata, insa simt ca mai am nevoie de timp de gandire. Daca el pare perfect si ca ma place cu adevarat, de ce simt aceasta retinere in interiorul meu?

Arunc o privire spre privelistea de la etajul 30 si ma trezesc gandindu-ma la noaptea trecuta. Nu m-am mai simtit atat de vie de mult timp. Asa ca scot telefonul, accept cererea de follow si raspund la mesaj, mult mai rapid decat credeam ca o pot face.

"Hei. A fost in regula, presupun."

Zambesc la mesajul meu si ma gandesc ca ma comport ca la 16 ani cand voiam sa nu par interesata de un baiat din prima. Dar hei, a esuat vreodata?

"In regula? Ce zici sa te scot sambata seara in oras, sa fie extraordinar?"

"Perfect. Ai timp suficient."

Si uite asa, sunt intr-o dispozitie buna toata ziua aceasta, fara sa ma enervez la nicio sedinta si fara sa propun strategii imposibile care inseamna munca mult prea multa.

Azi am luat pauza.